Dr. Septimiu Jurcă*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Achiziţia de carte străină a devenit o sarcină dificilă pentru bibliotecile universitare germane între 1933 – 1945, întrucât regimul naţional-socialist urmărea restrângerea accesului la literatura străină, permiţând, totuşi, cumpărarea publicaţiilor esenţiale pentru cercetătorii germani. Alături de resorturile politice şi cele economice au jucat un rol important, scopul secundar al măsurilor autorităţilor naziste constând, în acest caz, în economisirea valutei forte prin reducerea comenzilor de medii din străinătate.1
Literatura ştiinţifică străină achiziţionată era, în mod obligatoriu, verificată de Gestapo, iar începând cu anul 1937, majoritatea publicaţiilor erau cumpărate prin intermediul firmei „Auslandszeitung GmbH”.2 Mediile procurate de această firmă erau depozitate într-un loc special prevăzut pentru acest scop, spaţiul respectiv fiind destinat exclusiv publicaţiilor străine şi supravegheat în permanenţă. Directorii bibliotecilor au fost constrânşi să semneze un angajament prin care îşi asumau obligaţia de a nu comanda carte apelând la alte firme.3 În ciuda restricţiilor, bibliotecarii au căutat soluţii alternative, încercând să ocolească reglementările în vigoare. Din această cauză, au existat numeroase conflicte între Gestapo şi bibliotecile universitare.
Datorită situaţiei mai sus enunţate, librăria olandeză Nijhoff Boekhandel din Haga îşi încheia corespondenţa cu Biblioteca Universitară din Mainz cu formula „Ihnen einen guten Empfang wünschend”4, făcând aluzie la practica Gestapo de-a confisca anumite medii. Un exemplu al interesului mare manifestat de bibliotecile germane pentru publicaţiile de provenienţă străină este ilustrat şi de demersurile făcute de Georg Leyh în vederea procurării ziarului „Neue Zürcher Zeitung”.5 Leyh a obţinut aprobarea PMNSG6 de a procura, prin serviciul de schimb interbibliotecar internaţional, ziarul „Neue Zürcher Zeitung”, adresându-se în acest sens Bibliotecii Centrale din Zürich.7 Cea din urmă a manifestat rezerve în a expedia ziarul prin poştă, preferând să-l trimită prin Consulatul German din Zürich pentru a asigura remiterea acestuia.8 Cu toate că PMNSG a agreat9 noua sursă de procurare a publicaţiei, consulatul a respins această sarcină, motivând multitudinea problemelor administrative pe care le are de gestionat.10
În vederea achiziţionării literaturii ştiinţifice străine, s-a apelat atât la relaţiile de amiciţie ale bibliotecarilor germani cu cei din străinătate11, cât şi la deplasări în interes de serviciu în ţările învecinate pentru a completa colecţiile propriilor biblioteci. Albert Paust, angajat al Bibliotecii Germane din Leipzig, a cumpărat numeroase publicaţii ale diasporei germane în timpul călătoriilor sale în Olanda, Belgia, Franţa şi Luxemburg.12 Achiziţionarea celui mai mare volum de carte direct din străinătate a avut loc în anul 1943 în Franţa, acţiunea fiind organizată de Hermann Fuchs la cererea Oficiului de Schimb Interbibliotecar Internaţional, condus de Adolf Jürgens. Fuchs întreţinea relaţii de colaborare bune cu librarii francezi, cumpărând cărţi în valoare de 19,9 milioane de franci francezi.13
Ministerul Educaţiei din Germania a emis la 20 decembrie 1939 un decret care restricţiona cumpărarea mediilor din ţările neutre şi permitea importul unui singur exemplar a revistelor publicate în ţările inamice.14 Acelaşi document prevedea că bibliotecilor universitare li se vor pune la dispoziţie 2100 de titluri de reviste străine. În prima fază, revistele au fost procurate prin intermediul librăriilor olandeze, iar după ocuparea Ţărilor de Jos de către Germania, librăria Nössler a devenit principalul furnizor al publicaţiilor provenite din ţările inamice.
Adolf Jürgens a efectuat o deplasare în interes de serviciu în Suedia şi Elveţia la finalul anului 1941. Rezultatul demersului a fost satisfăcător, întrucât în ambele ţări au fost identificaţi parteneri dispuşi să colaboreze cu partea germană. O serie de bibliotecari suedezi şi elveţieni au fost de acord să realizeze copii ale revistelor vizate, pentru a le preda ulterior Ambasadei Germaniei. În Elveţia, copiile în cauză parveneau destinatarului prin intermediari, iar preţul unei astfel de copii varia între 20 şi 150 de Mărci Germane.15 Bibliotecile universitare germane împrumutau aceste copii cercetătorilor şi firmelor pe termen scurt. Ulterior, Ministerul Educaţiei din Germania a emis un decret16 prin care interzicea împrumutul revistelor străine. Această măsură a generat un protest vehement din partea utilizatorilor, fiind în cele din urmă anulată, însă au fost introduse condiţii mai stricte în ceea ce priveşte împrumutul publicaţiilor respective. Exista temerea că şi revistele ştiinţifice ar putea conţine observaţii critice la adresa regimului naţional-socialist, iar cititorii ar avea acces la conţinut indezirabil. Pentru a risipi aceste îngrijorări, Adolf Jürgens a explicat condiţiile pe care trebuiau să le respecte bibliotecile universitare cu privire la împrumutul revistelor străine. Instituţiile universitare au fost nevoite să-şi asume obligaţia că vor oferi spre consultare doar articolele care nu tratează teme politice.
Începând cu anul 1943, Departamentului pentru Reconstrucţia Bibliotecilor Universitare din Germania i-a fost trasată şi sarcina de a compensa prin achiziţii sporite pierderile de carte suferite în urma bombardamentelor. În ciuda faptului că sediile instituţiilor care gestionau cumpărarea de carte din străinătate au fost distruse în mod repetat, acestea şi-au desfăşurat activitatea fără mari întreruperi, întrucât li s-au pus la dispoziţie noi sedii în cel mai scurt timp. Agenţia pentru Achiziţionarea Publicaţiilor Străine a cumpărat 39.800 de reviste în anul 1943 şi deţinea 201 abonamente la reviste americane şi engleze.17
O altă posibilitate de a procura literatura ştiinţifică din străinătate a constat în schimbul de publicaţii dintre bibliotecile germane şi cele aflate în alte state. În perioada interbelică, Biblioteca Universitară din Tübingen făcea schimb de publicaţii cu numeroase instituţii similare din Germania şi din străinătate, dintre care şapte se aflau în Uniunea Sovietică.18 În anul 1941, ponderea publicaţiilor procurate prin schimb interbibliotecar se situa la 52,6% din totalul achiziţiilor instituţiei mai sus amintite.19 Cifrele arătate indică interesul instituţiilor culturale germane de-a întreţine legăturile de colaborare cu bibliotecile din străinătate. În ciuda diferenţelor ideologice dintre cel de al Treilea Reich şi Uniunea Sovietică, şi Biblioteca Universitară din Heidelberg a cooperat cu instituţii similare din Rusia, în timp ce Biblioteca Universitară din Frankfurt am Main a întrerupt, în 1933, toate parteneriatele pe care le avea cu instituţii din Uniunea Sovietică.20 După încheierea Pactului de neagresiune dintre Germania fascistă şi URSS, semnat la 23 august 1939, au avut loc discuţii în cadrul mai multor biblioteci germane cu privire la oportunitatea reluării conlucrării cu partea sovietică.21 Ministerul Educaţiei din Germania nu a manifestat rezerve în ceea ce priveşte schimbul de publicaţii dintre instituţiile germane şi cele sovietice, existând, totuşi, recomandarea ca publicaţiile marxiste să fie refuzate.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: septimiu.jurca@bcucluj.ro
1 Georg Leyh, Die deutschen wissenschaftlichen Bibliotheken nach dem Krieg, Tübingen, Mohr, 1947, p. 14.
2 Pamela Richards, „Die Rolle von Bibliotheken in der wissenschaftlichen Kommunikation“, in Bibliothek, nr. 11, 2007, p. 5.
3 Universitätsarchiv Mainz, Fond Universitätsbibliothek Mainz, Dosar nr. 117c/449, Angajament, 24 mai 1941, f. 27.
4 Universitätsarchiv Mainz, Fond Universitätsbibliothek Mainz, Dosar nr. 167/217, Scrisoare a librăriei Nijhoff Boeckhandel adresată Bibliotecii Universitare din Mainz, 13 mai 1942, f. 60.
5 Hannsjörg Kowark, Georg Leyh und die Universitätsbibliothek Tübingen, Tübingen, Mohr, 1981, p. 79.
6 Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German.
7 Universitätsarchiv Mainz, Fond Universitätsbibliothek Mainz, Dosar nr. 167/355, Scrisoare trimisă de Georg Leyh adresată lui Hans Isler, 12 noiembrie 1934, f. 31.
8 Ibidem, Răspunsul Bibliotecii Centrale din Zürich adresat lui Georg Leyh, 14 noiembrie 1934, f. 32.
9 Ibidem, Adresă trimisă de Georg Leyh PMNSG, 27 noiembrie 1934, f. 34.
10 Ibidem, Adresă trimisă de Georg Leyh Consulatului German din Zürich, 4 decembrie 1934, f. 35.
11 Ingo Toussaint, Die Universitätsbibliothek Freiburg im Dritten Reich, München, Saur, 1984, p. 105.
12 Hildegard Riedel, Faschistische Kultur und Wissenschaftspolitik, Leipzig, 1969, p. 129.
13 Bundesarchiv, Fond Bibliotheken Personalia, Dosar nr. R21/10673, PA Hermann Fuchs, Raport de activitate, 20 septembrie 1944, p. 67.
14 Geheimes Staatsarchiv Preußischer Kulturbesitz, Fond Reichsministerium für Wissenschaft, Erziehung und Volksbildung, Dosar nr. 76/575, Plângere trimisă de Albert Predeek Ministerului Educaţiei din Germania, 22 decembrie 1939, f. 51.
16 Geheimes Staatsarchiv Preußischer Kulturbesitz, Fond Reichsministerium für Wissenschaft, Erziehung und Volksbildung, Dosar nr. 76/574, Decret 94/2.4.42 emis de Ministerul Educaţiei din Germania, f. 49.
17 Ibidem, Raport de activitate pentru anul 1943 al Agenţiei pentru achiziţionarea publicaţiilor străine, pp. 80-83.
18 Hannsjörg Kowark, Georg Leyh und die Universitätsbibliothek Tübingen, Tübingen, Mohr, 1981 p. 41.
20 Hildegard Müller, „Die Universitätsbibliothek Heidelberg im Dritten Reich“, in Ingo Toussaint (ed.), Die Universitätsbibliotheken Heidelberg, Jena und Köln unter dem Nationalsozialismus, München, Saur 1989, p. 36.
