Eva Szegedi*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Erdélyi Pál s-a născut la Sárospatak în anul 1864, începându-și studiile gimnaziale la benedictinii din Komárom, iar din anul 1878 le-a continuat la gimnaziul din Budapesta, pe care l-a absolvit în 1882. A frecventat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Budapesta, specializarea maghiară-latină, susținându-și examenul de doctorat în anul 1887. Din iulie 1886 a lucrat ca practicant la Biblioteca Națională Széchényi, din 1893 făcând parte din personalul auxiliar al bibliotecii. Până în 1892 a lucrat și la revista Magyar Könyvszemle, în același timp editând secțiunea literară a ziarului Fővárosi Lapok.
În anul 1896 a făcut o călătorie de studii în Anglia, participând la cea de-a doua conferință internațională de biblioteconomie. Aceste experiențe profesionale au contribuit în mod substanțial la cristalizarea concepțiilor sale de profil. În 3 august 1900 a fost numit în funcția de director al Bibliotecii din Cluj.1 Astfel, un specialist de prim rang, capabil să înțeleagă principiile și scopurile specifice ale unei biblioteci universitare, devine șeful instituției.
Noul director a vizat în primul rând dezvoltarea vieții bibliotecii și îmbunătățirea ordinii interne, astfel încât munca de bibliotecar să nu fie doar o activitate unilaterală de prelucrare a documentelor, ci să acopere întregul spectru al muncii de bibliotecar. A elaborat și a organizat colecțiile bibliotecii în trei grupuri mari: tipărituri (ziare, reviste, anuare școlare, incunabule, colecția de carte veche maghiară, hărți, etc.), manuscrise (fondul Kemény, actele diferitelor bresle), arhive (fondul general, fonduri familiale, diplome tipărite).2 A inițiat realizarea unui registru principal (Registrul de mișcare a fondurilor), prelucrarea și distribuirea dubletelor între institutele facultății și în același timp verificarea și unificarea cataloagelor Bibliotecii. A propus ca pe viitor să fie introdusă multiplicarea mecanică a fișelor. În anul 1902, a inițiat redactarea catalogului topografic. Prin prelungirea programului sălii de lectură de la cinci la opt ore, și prin amenajarea unei garderobe la intrarea în sală, a facilitat accesul utilizatorilor la resursele Bibliotecii.3
Erdélyi Pál argumenta în repetate rânduri că nu factorul cantitativ, ci calitatea publicațiilor cumpărate trebuie să primeze în activitatea de îmbogățire a colecțiilor Bibliotecii. Un alt aspect al problemei dezvoltării colecțiilor l-a constituit faptul că nu s-au delimitat foarte clar direcțiile de dezvoltare ale celor două colecții, a Societății Muzeului Ardelean și a Universității. Directorul a insistat asupra stabilirii unor norme mai detaliate și mai clare, pentru a evita situațiile ca cea în care cărți de referință apărute în mai multe volume au ajuns o parte în colecțiile Muzeului Ardelean și altă parte în fondul Universității.4 Problemele legate de completarea colecțiilor au apărut din cauza greutăților de ordin financiar cu care se confrunta instituția. Așadar, Biblioteca a acceptat cu bucurie donațiile de publicații, în perioada 1900-1912 proporția lor ajungând la 48% din totalul intrărilor.5
O atenție deosebită a fost acordată colecției de ziare, din anul 1904 deschizându-se un registru separat pentru acestea, publicațiile respective fiind așezate pe rafturile depozitului în ordine alfabetică. Deși Biblioteca dispunea de multe titluri de periodice, situația de ansamblu nu era nici pe departe satisfăcătoare, deoarece unele publicații soseau în Bibliotecă în prea multe exemplare, pe când altele nu intrau deloc. Gestionarul acestei colecții, bibliotecarul Perszián Kálmán, a prezentat în raportul său situația periodicelor, mai exact gradul de prelucrare al acestora, punând accent asupra necesității prelucrării cu prioritate a publicațiilor transilvănene. În anul următor directorul a creat un post pentru gestionarea și prelucrarea colecției de periodice.6
Între anii 1911-1919, Erdélyi Pál a fost profesor de istorie literară maghiară la Universitatea din Cluj-Napoca și, în același timp, secretar general al Societății Muzeului Ardelean, din 1906 până în 1917 editând și revista științifică Erdélyi Múzeum (Cluj). În calitate de om de știință, a publicat în primul rând studii de istorie literară, dintre care se remarcă două lucrări mai importante: Fáy András élete és művei/Viața și opera lui Fáy András (Budapesta, 1890), Balassa Bálint 1551-1594 (Budapesta, 1899).
Construirea clădirii bibliotecii
Una dintre preocupările directorului Erdélyi Pál, ca și ale predecesorilor săi, a reprezentat asigurarea unui spațiu corespunzător pentru Bibliotecă. Primul pas în vederea construirii unui nou sediu, l-a constituit obținerea aprobării ministerului de resort pentru achiziționarea terenului necesar. După ce ministerul a început să vireze sumele necesare construirii clădirii, directorul a inițiat redactarea planului de oferte de proiecte, stabilind configurația de bază a edificiului. S-a lansat concursul de oferte, la care au participat nouă arhitecți. Comisia de specialiști s-a întrunit la Budapesta, în iulie 1904, Universitatea fiind reprezentată de către directorul Erdélyi Pál și rectorul Apáthy István. Comisia a propus acordarea premiului întâi arhitecților Orth Ambrus și Somló Emil, în valoare de 3500 de coroane. Premiul doi i-a revenit lui Korb Flóris și Giergl Kálmán, 2000 de coroane, iar locul trei a fost ocupat de Sebestyén Arthur, cu 1500 de coroane.7 Întrucât niciunul dintre proiecte nu părea realizabil, ministrul a invitat câștigătorii să depună un alt proiect. În final a fost selectat planul arhitecților Korb Flóris și Giergl Kálmán, ce avea ca sursă principală de inspirație planul Bibliotecii Universitare din Basel. Directorul Erdélyi a mai propus câteva modificări semnificative în planul inițial al clădirii: sporirea luminozității în sălile de lectură, mutarea acestor săli de la primul etaj la parter, pentru a facilita accesul cititorilor, precum și proiectarea unui coridor închis între sala mare de lectură și depozit, punând astfel accent pe funcționalitatea și pe utilitatea clădirii.
Au urmat anii de construcție și de mutare a fondului de documente, aceasta fiind o bună ocazie de a reuni colecțiile de carte și cataloagele. Deși fondurile de carte ale celor două instituții s-au reunit, inventarele au rămas separate, proprietarul fiind identificat de ștampila aplicată pe documente. Lucrările au început în vara anului 1906, iar un mai târziu noua clădire a fost ridicată, însă lucrările de amenajare interioară au mai durat încă un an. În 1909 a avut loc marea deschidere în prezența contelui Apponyi Albert, ministrul culturii.8 Pál Erdélyi a subliniat importanța completării colecțiilor bibliotecii prin donații, afirmând că în timpul funcționării sale de jumătate de secol, publicul larg, adică societatea din Transilvania, a asigurat creșterea volumului de carte prin donațiile sale. În opinia sa, în mod tradițional, biblioteca și comunitatea depind una de cealaltă, dar sunt și complementare. Convingerea sa că tradiția este aceea care pune bazele viitorului, l-a determinat să-și respecte predecesorii și tradițiile dezvoltate de aceștia. Considerând că menținerea și îngrijirea Muzeului fondat de „domnul cu inima rănită” (Contele Mikó Imre) reprezintă o datorie națională, Erdélyi Pál afirma: „noua bibliotecă este acum o realitate, a devenit casa noastră, iar realitatea a devenit ceea ce contele Mikó Imre a visat, că Muzeul va fi restabilit prin relația sa cu Universitatea. Această profeție a fost îndeplinită, prin construirea noului sediu de bibliotecă.”9 Deoarece Biblioteca Universității păstrează moștenirea intelectuală a contelui Mikó Imre și deține colecțiile sale donate instituției, Erdélyi Pál a crezut că este datoria bibliotecii să publice vasta corespondență a contelui. Ideea a apărut într-o ședință din 1905, iar în anul următor Adunarea Generală a fost de acord cu pregătirea ediției. Cu toate că materialul a fost alcătuit, lucrările de relocare au împiedicat publicarea.
Erdélyi Pál s-a implicat personal în proiectarea și amenajarea interiorului, a mobilierului bibliotecii, cum ar fi mesele din sălile de lectură – pe pupitre fiind așezate călimări, mape și stilouri –, iar sistemul de rafturi utilizat în depozit a fost proiectat tot de către acesta.10 În proximitatea sălii mari de lectură s-a amenajat și o sală destinată consultării ziarelor, precum și o sală destinată consultării revistelor științifice. Birourile de lucru ale bibliotecarilor au fost amenajate la parter, pe partea dreaptă, iar pe partea stângă era amplasată sala de consiliu a Muzeului Ardelean, aflată în imediata vecinătate a biroului directorului. Datorită inovațiilor tehnice aplicate cu ocazia construirii clădirii, Biblioteca era, la momentul inaugurării, cea mai modernă bibliotecă din Ungaria.11 Directorul s-a îngrijit și de amenajarea curții și grădinii instituției, pentru a asigura un aspect plăcut mediului Bibliotecii.
Mutarea volumelor și colecțiilor de documente constituia o sarcină de maximă responsabilitate, atât pentru stat, cât și pentru Bibliotecă. Din acest motiv, directorul s-a preocupat de asigurarea unei paze corespunzătoare pe timpul transportului. Aranjarea volumelor a avut loc în 1908, an în care niciun bibliotecar nu și-a luat concediu de odihnă, participând cu toții la mutarea și așezarea documentelor. În privința ordonării colecțiilor, Erdélyi Pál susținea că ele nu trebuie așezate separat, amenajarea colecțiilor Muzeului alături de cele ale Universității neavând doar un caracter teoretic, ci și unul profund practic. Astfel s-a realizat o economie importantă de spațiu, a fost eliminată numerotarea dublă, iar deservirea publicațiilor a devenit mai ușoară.
Directorul a acordat o atenție deosebită și prelucrării materialului conform principiilor moderne, accentuând importanța înregistrării corecte a datelor bibliografice în registrele de inventar. A inițiat și a planificat un nou sistem de catalog – cu fișe fixe – așezate în dulapuri cu sertare tip britanic, care puteau fi încadrate în spațiul de folosință. Tot în această perioadă, constatându-se lipsa unui catalog alfabetic pentru public, bibliotecarii au transformat catalogul topografic într-un al doilea catalog alfabetic, prin rearanjarea fișelor.12 Erdélyi era conștient de faptul că va fi necesară creșterea substanțială a personalului în cadrul instituției. În acest sens, a reorganizat sarcinile angajaților și a eficientizat activitățile în bibliotecă, implementând servicii noi. În anul 1911 s-a înființat Atelierul de legătorie și un Atelier foto, iar directorul a propus organizarea unui atelier de conservare-restaurare, pentru recondiționarea manuscriselor, precum și a unei tipografii universitare. Din păcate, aceste proiecte nu s-au mai realizat din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
În 1912 s-a finalizat operația aranjării manuscriselor, separându-le de fondul de arhive, doi dintre bibliotecari ocupându-se cu includerea celor 1330 de manuscrise într-un anuar și cu prelucrarea topografică uniformă a acestora. Colecția de hărți și de necroloage (76300) a fost, de asemenea, catalogată și sistematizată. Între timp, colecțiile bibliotecii au crescut constant și, în general, se poate spune că perioada 1909-1914 a reprezentat punctul culminant în ceea ce privește dezvoltarea Bibliotecii Universității și a Muzeului.
Erdélyi Pál a subliniat în repetate rânduri că nu este suficientă doar îmbogățirea colecțiilor, ci trebuie pus accentul și pe dezvoltarea în ansamblu a bibliotecii. La începutul anului 1919, după 18 ani, și-a încheiat activitatea de director, fondul Bibliotecii Universitare ajungând la aproape 400 de mii de volume.
Bibliografie:
Erdélyi Pál, Jelentés az Erdélyi Múzeum-Egyesület Könyvtára 1908. évi állapotáról, în Erdélyi Múzeum-Egyesület Évkönyve, 1909.
Erdélyi Pál, Jelentés az Egyetemi Könyvtár 1913-1914. évi állapotáról. “Beszédek, melyek az 1915-1916. tanév megnyitása alkalmával tartottak".
György Lajos, Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári Egyetemi könyvtár, în Erdély magyar egyeteme, Szerk. Bisztray Gyula, Sza T. Attila, Tamás Lajos. Kolozsvár: Erdélyi Tudományos Intézet, 1941.
Győrfi Dénes, Bibliotheca Universitatis Cludiopolitanae: evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar: 1872-1945, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019.
Sipos Gábor, Az Erdélyi Múzeum-Egyesület gyűjteményei,Kolozsvár, Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2009.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: szegedi_20@yahoo.com
1 György Lajos, Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári Egyetemi könyvtár, în Erdély magyar egyeteme. Szerk. Bisztray Gyula, Sza T. Attila, Tamás Lajos. Kolozsvár: Erdélyi Tudományos Intézet, 1941, p. 232.
3 Győrfi, Dénes, Bibliotheca Universitatis Cludiopolitanae: evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar: 1872-1945, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019, p. 84.
4 Erdélyi Pál: Jelentés az Egyetemi Könyvtár 1913-1914. évi állapotáról. “Beszédek, melyek az 1915-1916. tanév megnyitása alkalmával tartottak.” p. 144.
5 Győrfi, Dénes, op. cit., p. 89.
7 György Lajos, op. cit., p. 236.
8 Sipos Gábor, Az Erdélyi Múzeum-Egyesület gyűjteményei,Kolozsvár, Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2009, pp. 38-41.
9 Erdélyi Pál, Jelentés az Erdélyi Múzeum-Egyesület Könyvtára 1908. évi állapotáról, în Erdélyi Múzeum-Egyesület Évkönyve, 1909, p. 7.
