Dr. Győrfi Dénes*
şef serviciu - Achiziţii şi Schimb internaţional
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Efectele dramatice ale Primului Război Mondial şi-au lăsat amprenta şi asupra instituţiilor de învăţământ superior din Cluj. Atât Universitatea, cât şi Biblioteca au suferit din plin de pe urma marii conflagraţii mondiale. Încă de la bun început, încorporările se ţin lanţ în cadrul ambelor instituţii. Astfel, încă din primul an al războiului, au fost încorporaţi un număr de 800 de studenţi, iar până în anul 1918, numărul studenţilor trimişi pe front a ajuns la 3661. În acelaşi timp, clinicile Universităţii au fost ocupate cu răniţi, dar şi alte clădiri ale instituţiei au fost preluate şi utilizate de către armată, iar Grădina Botanică din localitate furniza legume proaspete soldaţilor aflaţi pe front. Din cauza scăderii numărului studenţilor, s-a redus în mod semnificativ şi numărul cititorilor Bibliotecii Universitare, motiv pentru care s-a decis ca sala mare de lectură să fie închisă publicului.1 De comun acord cu celelalte biblioteci din ţară, s-a suspendat complet împrumutul interbibliotecar, precum şi împrumutul publicaţiilor către cititorii din alte localităţi. În anii respectivi, numărul volumelor consultate în sală reprezenta doar jumătate din cantitatea înregistrată anterior izbucnirii războiului. În schimb, împrumutul publicațiilor a rămas constant, cititorii solicitând în continuare literatură antebelică, deci pentru clujeni lectura a reprezentat un veritabil refugiu în fața ororilor războiului. Ulterior, pe fondul deteriorării situației generale, clujenii au început să împrumute tot mai multe publicații cu tematică religioasă sau filosofică. Începând cu toamna anului 1914, Biblioteca a beneficiat de o nouă categorie de cititori, compusă din ofiţerii unităţilor militare aflate în trecere şi din soldaţii răniţi aflaţi în convalescenţă. Potrivit mărturiilor bibliotecarilor, liniștea profundă din sălile de lectură și lecturile atent selectate au avut efecte benefice asupra veteranilor traumatizați de experiențele trăite pe front, contribuind astfel la recuperarea psihică a militarilor răniți.
Din cauza situaţiei generale nesigure şi a creşterii preţurilor – de exemplu, preţurile cărţilor de beletristică au crescut cu 70%, iar ale celor de specialitate cu 200%2 – achiziţia noilor publicaţii a fost drastic redusă. Exemplarele legale, care nici pe timp de pace nu intrau în regim normal, ci cu mari întârzieri, acum au dispărut aproape cu desăvârşire. În anii războiului, schimbul internaţional de publicații s-a derulat aproape în exclusivitate cu institutele şi universităţile germane, cum era de exemplu Biblioteca Regală din München şi Muzeul Naţional din Berlin, o excepţie notabilă fiind Biblioteca Academiei din Bucureşti, care, chiar şi în anul 1916, şi-a expediat cu regularitate propriile publicaţii Bibliotecii clujene. În consecinţă, în anii respectivi a sporit foarte mult procentul de cărţi germane intrate în colecţiile Bibliotecii. Totodată, se constata şi o scădere calitativă, nu doar cantitativă, a publicaţiilor intrate, multe dintre ele fiind de fapt broşuri de propagandă în favoarea războiului. În plus, librarii germani au anulat rabatul de 10% oferit bibliotecilor, iar cei maghiari au păstrat doar o reducere de 5%.3 În anul 1914 s-a interzis achiziţionarea revistelor din Anglia şi din Franţa, dispoziţia respectivă fiind anulată abia peste trei ani, în 1917. Din acest motiv, bibliotecile din Ungaria au încercat să procure publicaţiile apărute în statele Antantei prin intermediul librăriilor din ţările neutre (Elveţia, Olanda). În acelaşi timp, şi conservarea corespunzătoare a publicaţiilor întâmpina dificultăţi serioase, din cauza faptului că preţul legătoriei a crescut cu 120-190%, în funcţie de calitatea lucrării.
Din cauza intrărilor relativ modeste, în anii războiului activitatea Bibliotecii s-a concentrat în special asupra prelucrării unor colecţii de carte și de periodice rămase necatalogate, activități ce au fost amânate de mai multe ori în anii precedenţi. Astfel, în anul 1914 s-a început organizarea catalogului topografic al manuscriselor, s-a verificat şi s-a reorganizat colecţia de ziare, s-a continuat prelucrarea colecţiei de hărţi, precum şi reorganizarea catalogului principal.
Activităţile de specialitate au fost grevate însă de trimiterea pe front a mai multor angajaţi ai Bibliotecii, aşa cum s-a întâmplat la 1 august 1914, când au luat drumul frontului un număr de 17 angajaţi ai instituţiei. Unul dintre angajaţii trimişi pe front, bibliograful Monoki István, făcând haz de necaz, afirma că s-ar putea organiza o unitate de comando doar din bibliotecarii insituţiei clujene pe care-i reprezenta. Războiul însă, şi-a cules victimele nu numai pe câmpul de bătălie. Astfel, în toamna anului respectiv, bibliotecarul Szurovy József, în momentul primirii ordinului de chemare, îngrozit de ceea ce l-ar putea aştepta pe front, s-a sinucis tocmai în incinta Bibliotecii. De altfel Szurovy, înainte de a se fi angajat în Bibliotecă, a fost membru al Ordinii piariştilor. Ulterior, directorul Erdélyi a fost acuzat de către Gyalui Farkas că nu a întreprins nimic pentru oprirea trimiterii pe front a bibliotecarilor mai în vârstă, şi că prin acest gest al său ar fi încercat să obţină din partea autorităţilor recunoaşterea profundului său ataşament patriotic, însă sursele arhivistice consultate infirmă această supoziţie, pentru că directorul a întreprins numeroase acţiuni pentru limitarea încorporărilor din rândurile angajaţilor.4 În locul bibliotecarilor trimişi pe front au fost angajate în special femei, multe văduve şi orfane de război solicitând să lucreze la Bibliotecă.5 Asemenea angajaţilor Universităţii, şi unii bibliotecari, cu pregătire pedagogică, cum a fost de exemplu Ferenczi Miklós, i-au suplinit pe profesorii din liceele clujene, care au primit ordin de încorporare. Pentru activitatea desfăşurată în condiţiile dificile generate de războiul mondial, la propunerea directorului, bibliotecarii clujeni beneficiau şi de anumite premii, drept sprijin material, de exemplu în anul 1915 primeau spor de scumpete, în anul următor ajutor de război de 20% raportat la salar şi bani pentru îmbrăcăminte, iar în anul 1917, lemne de foc, mere, ceapă, bonuri de zahăr, cuşcuş la schimb cu făină, precum şi câte o bucată de talpă pentru pingele.6 Tot în anul 1917, Biblioteca a primit o circulară din partea Universităţii, prin care se solicitau informaţii cu privire la nevoile materiale ale angajaţilor, la care direcţiunea a comunicat că au nevoie cu precădere de pâine, ouă, slănină, vin şi cărbuni pentru foc. Ajutoarele materiale au fost acordate în contextul creşterii dramatice ale preţurilor la alimente, deja în primul an de război preţul unui kg de fasole a crescut cu 84%, cel al făinii albe cu 41%, un ou costa cu 50% mai mult decât în perioada antebelică, iar preţul cărnii s-a dublat. În ultimul an de război, Biblioteca a primit o înştiinţare că la Universitate a fost adusă o cantitate apreciabilă de varză roşie, doritorii să se prezinte de urgenţă pentru a beneficia de această ofertă.7
În acelaşi timp, şi veştile proaste venite de pe front, în special cele referitoare la distrugerea unor biblioteci şi muzee, îi îngrijorau nespus de mult pe angajaţii bibliotecii. Pentru a mai scăpa de această atmosferă apăsătoare, unii angajaţi au iniţiat şi organizat câteva excursii de o zi în împrejurimile Clujului, în special în Munţii Gilăului, încercând să mai uite calvarul vieţii cotidiene. Pentru ilustrarea stării de fapt, redăm un paragraf din memoriile consemnate de Gyalui Farkas: „În Cluj aprovizionarea cunoaştea dificultăţi deosebite. Untul, laptele, ouăle, chiar şi pâinea au devenit o raritate. Oraşul s-a transformat într-o tabără de ploşniţe, fiecare comerciant te jupuia. Astfel, până când săpunul, laptele, fructele sau orice altceva au ajuns la consumator, s-au scumpit între 300% şi 1000%. Oamenii s-au împărţit în două categorii – jupuitori şi jupuiţi, în fiecare magazin acelaşi tip de marfă se vindea cu alt preţ, fiecare meseriaş lucra cum voia. Comerţul liber s-a transformat în jaf liber, cei mai loviţi fiind angajaţii de la stat cu salarii fixe.”8 Iar în altă parte nota următoarele: “Noi, cei trăitori din salariu, am fost şi suntem jecmăniţi. Banul înnebunindu-i pe oameni, încep să domine elementele fără valoare. Cei care în timpul spectacolelor de operă mâncau salam în loje, sunt profitorii de astăzi. Munca intelectuală a dat faliment. Astăzi o pereche de pantofi costă 350 coroane, iar noi, pentru un curs ţinut în anul universitar 1916/17, primim 150 coroane.”9
În anul 1914, din cauza unor zvonuri potrivit cărora o unitate militară rusă ar fi pătruns în Transilvania, s-au întreprins de îndată măsuri urgente pentru împachetarea şi punerea la adăpost a cărţilor valororase din colecţiile Bibliotecii. Astfel, în luna august, deci imediat după izbucnirea conflagraţiei, s-a procedat la o selecţie a colecţiilor Bibliotecii, iar materialul selectat, constând în special din manuscrise, documente medievale și incunabule, a fost aşezat în 11 lăzi, pregătite pentru transport.
Totodată, conducerea instituției a încercat să se intereseze şi de soarta angajaţilor aflaţi pe câmpurile de luptă. Astfel au aflat că bibliotecarul Persián Kálmán a căzut pe frontul rusesc, în timp ce îşi conducea subunitatea la atac şi că un alt angajat, Bernád György, a decedat în Serbia, din cauza febrei tifoide. Spre sfârșitul anului 1914, bibliotecarul ajutător Herepey Árpád a fost rănit pe frontul rusesc și s-a întors la Cluj, însă imediat după perioada de recuperare a fost trimis înapoi pe frontul de est, unde a căzut prizonier, revenind în țară abia în anul 1920. În anul 1915, doi servitori, Urs Nicolae şi Kovács János, au fost decoraţi pentru faptele de vitejie săvârşite pe frontul rusesc.
În schimb, o bună bucată de vreme nu se ştia nimic despre bibliotecarii Valentiny Antal şi Monoki István. Însă, după ce viceconsulul american din Rusia a trimis o telegramă la Cluj, prin care anunța faptul că în lagărul de prizonieri din Krasnoiarsk s-a întâlniti cu cei doi clujeni, directorul adjunct Gyalui Farkas a expediat imediat o scrisoare faimosului explorator norvegian F. Nansen, rugându-l să se intereseze de soarta celor doi şi să aibă grijă de ei, în măsura posibilităţilor. În anii respectivi, Nansen s-a evidenţiat prin activitatea sa desfăşurată în favoarea prizonierilor de război şi a refugiaţilor, activitate răsplătită ulterior, în anul 1924, cu Premiul Nobel pentru Pace. La solicitarea lui Nansen, inclusiv un deputat rus, pe nume Voroşilov a intervenit pe lângă conducerea lagărului din Siberia, pentru ca cei doi clujeni să fie trataţi diferenţiat faţă de restul prizonierilor, însă bibliotecarii au refuzat să fie trataţi preferenţial. Ulterior, Voroşilov a trimis doi avocaţi pentru a-i vizita pe clujeni, iar când în lagăr a izbucnit o epidemie de febră tifoidă, deputatul s-a îngrijit ca cei doi să primească îngrijiri medicale corespunzătoare. După eliberarea din lagărul rus, Valentiny Antal a ajuns în Suedia, revenind în ţară abia în anul 1918. În perioada petrecută în lagăr, Monoki citea manuale de biblioteconomie, procurate de la biblioteca publică din Krasnoiarsk, confecționa poşete, învăţa limba italiană, ţinea ore de matematică celorlalţi prizonieri, iar Valentiny învăţa limba turcă de la ofiţerii turci aflaţi în lagăr.
Între timp, la Cluj au fost reluate demersurile vizând adăpostirea valorilor Bibliotecii. Directorul Erdélyi, conştient fiind de faptul că, în caz de panică, valorile bibliofile vor fi puse pe ultimul plan, a propus ca unicatele şi manuscrisele să fie transportate cât mai urgent la Budapesta, şi depozitate la Muzeul Naţional ori la Arhivele Naţionale.10 În acest sens, Erdélyi a convenit cu rectorul Universităţii să pună la dispoziţia Bibliotecii un vagon acoperit, pentru transportarea cărţilor şi a manuscriselor, însă rectorul a neglijat luarea măsurilor de rigoare. Constatând că Biblioteca nu va primi nici un vagon, Gyalui Farkas a propus ca unicatele să fie transportate la Oradea, cu nişte căruţe folosite la transportul mobilei, iar de acolo să fie transportate cu trenul până la Budapesta. Însă nici acest plan nu s-a realizat, deoarece taxele cerute de transportator au depăşit cu mult posibilităţile de plată a Bibliotecii. După acest moment, conducerea bibliotecii a apelat la prefectul Clujului, contele Bethlen Ödön, Gyalui încercând să-l convingă de importanţa adăpostirii cărţilor, argumentând că aurul poate fi înlocuit, dar unicatele bibliofile niciodată şi cu nimic în lume nu mai pot fi înlocuite. În final, prefectul i-a sugerat să apeleze la Banca „Erdély”, care tocmai îşi pregătea valorile în vederea transportării la Budapesta, împreună cu obiectele de valoare ale magnaţilor clujeni. Însă funcţionarii băncii au declarat că cele 11 lăzi în care erau împachetate publicaţiile, sunt mult prea mari şi nu vor încăpea în vagon, la care Gyalui Farkas a replicat că pentru lingurile de argint ale magnaţilor se găseşte loc, dar pentru cărţi nu. În final, pentru a-şi manifesta totuşi bunăvoinţa, reprezentanţii băncii l-au sunat pe directorul adjunct tocmai într-o după amiază de duminică, anunţându-l că sunt gata de plecare şi că aşteaptă, ca în termen de o oră, valorile să fie la faţa locului, sperând că angajaţii bibliotecii nu vor putea realiza acest lucru în răstimpul scurt avut la dispoziţie. Inițial, taxa de transport a fost stabilită la 1000 coroane, dar după ce Gyalui Farkas a precizat că este vorba despre obiecte de patrimoniu, reprezentanţii băncii s-au mulţumit cu 500 coroane. Apoi, lăzile, ale căror cuprins a fost estimat la valoarea de 1.000.000 coroane, deci aproape cât a costat clădirea bibliotecii, au fost ştampilate şi transportate sub escortă până la destinaţie, fiind depozitate în seiful Băncii Comerciale din Budapesta.
În săptămânile următoare, conducerea bibliotecii a pregătit încă un transport ce conţinea, de data aceasta, ediţiile preţioase provenite din celebrele tipografii Elsevier, Aldus Manutius, Plantin etc. precum şi cele mai vechi reviste din Transilvania, fiecare volum fiind înregistrat, împachetat separat şi depus în lăzi confecționate din lemn de larice.11 În total, în cea de a doua serie au fost pregătite pentru transport 53 lăzi, dintre care 47 conţineau cărţile instituţiei, iar celelalte șase, bibliotecile unor familii de vază din Cluj.12 În cazul acestui transport, cheltuielile s-au ridicat la 5000 coroane, publicaţiile fiind transportate pe data de 11 octombrie 1916. Pe toată durata transportului, materialul a fost însoţit şi păzit de servitorul Pál Dénes din cadrul Bibliotecii, stând în permanenţă în acelaşi vagon unde erau depuse lăzile. Singurul „incident” s-a petrecut în gara Oradea, unde în vagonul repectiv şi-au făcut apariţia doi soldaţi, dar la vederea servitorului s-au îndepărtat. Ulterior, Erdélyi Pál, în raportul său înaintat rectorului Universităţii, căuta să scoată în evidenţă curajul manifestat de servitor, pe când Pál Dénes, într-o altă notă, recunoştea că tocmai el avea intenţia să fugă la vederea celor doi militari. După sosirea la Budapesta, lăzile au fost transporatate şi depozitate la Biblioteca Muzeului Naţional, într-o încăpere separată, sigilată în prezenţa directorului instituţiei.
În final, valorile respective au fost readuse la Cluj, în iulie 1918. Pentru această operaţiune directorul i-a însărcinat pe Ferenczi Miklós, arhivarul Kelemen Lajos şi servitorul András János, care au fost însoţiţi și de doi jandarmi, pentru asigurarea pazei corespunzătoare a transportului. Ajunşi în Budapesta, clujenii au încărcat lăzile într-o căruță utilizată la transportarea mobilei și au pornit spre gară. Însă, imediat după ce au pornit la drum, căruța s-a lovit de o piatră funerară din epoca romană, expusă în curtea muzeului, și aproape s-a răsturant. Ulterior, într-o intersecție situată în apropierea gării, căruța a încercat să ocolească un camion, însă a intrat pe linia de tramvai și a rămas blocată pe șine. Potrivit memoriilor lui Kelemen Lajos, nu mai puțin de 23 de tramvaie și aproximativ 400 de oameni așteptau cuminți în intersecție până când clujenii, cu ajutorul vatmanilor, au reușit să împingă căruța de pe șine, degajând astfel traficul. Odată ajunși în gară, au depus lăzile într-un vagon separat, pe care l-au sigilat şi l-au ataşat unei garnituri de tren cu plecare spre Cluj.
Între timp, situaţia Bibliotecii s-a înrăutăţit considerabil. Astfel, în anul 1915, a fost nevoită să predea armatei cantitatea de 50 kg plumb, 4.5 kg aramă, 4 kg alamă şi 40 kg zinc, iar în anul următor comandamentul militar local a solicitat și predarea unor birouri de lucru şi a maşinilor de scris pentru nevoile armatei. Totodată, s-a dispus reducerea duratei maxime a convorbirilor telefonice ale Bibliotecii la 6 minute. Începând cu luna noiembrie 1917, sistemul de încălzire funcţiona doar 8 ore pe zi, deoarece, din necesarul de 27 vagoane de cărbune, Biblioteca a primit doar nouă vagoane. Din cauza lipsei banilor, la sfârşitul anului 1917, şi în 1918, nici măcar încălzirea nu s-a putut asigura în clădire, iar angajaţii, precum şi cei câţiva cercetători de ocazie, efectiv tremurau din cauza frigului.13 Spre sfârşitul anului 1918, un glonţ rătăcit a nimerit în sala mare de lectură, fără a produce însă nicio victimă.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: denes.gyorfi@bcucluj.ro
1 Erdélyi Pál, „Jelentés az Egyetemi Könyvtár 1915/16. évi állapotáról”, în Beszédek, a melyek a kolozsvári magyar királyi Ferencz József Tudományegyetem 1916/17. tanévi tanácsának első rendes ülésén, 1916. évi október hó 2-án tartottak, Kolozsvár, 1917, p. 137.
2 Tóth András, Vértessy Miklós, Magyar könyvtártörténet, Budapest, 1982, p. 268.
4 Gyalui Farkas, Emlékirataim..., p. 63.
8 Gyalui Farkas, Emlékirataim..., p. 200.
13 György Lajos, Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári egyetemi könyvtár, Kolozsvár, 1940, p. 50.
