Cui îi e frică de era digitală?

Felix Ostrovschi

bibliotecar - Cercetare bibliografică

 

1. În raport cu perioada de dinaintea pandemiei, considerați că s-a schimbat ceva în activitățile pe care le desfășurați în prezent? Dacă da, ce anume?

Activităţile pe care le desfăşor în prezent sunt total diferite faţă de cele din perioada anterioară pandemiei. Dacă înainte, predominau activităţile de documentare, cercetare şi relaţii cu publicul, acum activităţile sunt departe de acestea, reducându-se la activităţi mecanice ce nu solicită în nici un fel o calificare superioară de bibliotecar.

2. Cum vă vedeți, ca bibliotecar/ă, peste zece ani?

Peste zece ani, din punct de vedere arhitectural, biblioteca va fi aceeași, cu singura mare diferență că va fi mai puțin populată. Din punct de vedere instituțional, biblioteca va suferi încet un proces de specializare, caracterul său enciclopedic reducându-se treptat, ajungând o instituție axată și căutată pentru cercetări și studii aprofundate pe anumite specializări. 

3. Credeți că pandemia a accelerat începutul sfârșitului pentru cartea și bibliotecile tradiționale? Cum vedeți activitățile dumneavoastră în raport cu biblioteca digitală?

Nici un fenomen sau proces istoric nu au reușit să reducă la tăcere cartea și bibliotecile tradiționale. Poate în afara unor gesturi extreme de cenzură. Pentru cercetarea reală și profundă, biblioteca va rămane mereu ultimul bastion de apărare. Dar, în măsura în care vorbim de diminuarea calității cercetării, în aceeași măsură putem vorbi și de diminuarea importanței bibliotecii tradiționale. 

Activitățile mele (de relații cu publicul) vor interacționa permanent cu biblioteca digitală, electronică sau orice altă formă de modernism informațional. 

4. Cum va arăta bibliotecarul erei digitale? Vă regăsiți în imaginea acestuia?

După părerea mea, nu există o imagine duală a bibliotecii, fie tradițională, fie digitală. Există o bibliotecă, una singură ca și concept, care conține informații și surse, inepuizabile pentru o cercetare de calitate.