Győrfi Dénes, Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945), Cluj-Napoca, Argonaut, 2019, 340 p.

Lect. univ. dr. Florina Ilis*

şef serviciu - Cercetare bibliografică

 

Lucrarea Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945). Cuvânt înainte prof.univ.dr. Csucsuja István, postfață de prof.univ.dr. Doru Radosav prezintă într-o succesiune istorică principalele etape ale înființării, consolidării și funcționării Bibliotecii Universității din Cluj, începând cu 1872 și până în 1945. Astfel, împărțit în patru capitole mari, volumul lui Győrfi Dénes urmărește istoria bibliotecii în cele patru etape distincte de funcționare ale acesteia: prima etapă, cuprinsă între anii 1872-1918, cea de-a doua cuprinzând perioada interbelică, 1919-1939 și a treia, mai scurtă, care cuprinde refugiul de la Sibiu 1940-1945 și ultima, elaborată sub forma unei concluzii, referindu-se numai la anul 1945 și la revenirea la Cluj a bibliotecii.

Elaborat dintr-o perspectivă diacronică, prezentul volum urmărește dezvoltarea bibliotecii atât în evoluția ei, corelată cu marile evenimente istorice (Primul război mondial, Unirea cea Mare, Dictatul de la Viena și al Doilea război mondial), cât și în confirmarea ei ca instituție de învățământ aflată nu numai într-o permanentă dezvoltare a colecțiilor și a serviciilor pentru cititori, dar și într-o permanentă căutare a unei identități instituționale proprii, în raport cu viața academică a orașului și a țării. Ca instituție academică, Biblioteca Universității a reprezentat un pilon însemnat pentru învățământul clujean și nu o anexă a Universității, după cum ar fi tentați să creadă cei prea puțin preocupați de știință și cunoaștere. După cum o demonstrează și cartea de față, Biblioteca Universității a fost o instituție care s-a consolidat odată cu dezvoltarea învățământului academic din Cluj, dar, prin diversitatea și valoarea fondurilor documentare achiziționate de-a lungul timpului, precum și a colecțiilor speciale, s-a dovedit a fi și o adevărată insulă a comorilor de cărți pentru toți cei care i-au trecut pragul, interesați fiind de formarea intelectuală și de cunoaștere. Cartea lui Győrfi Dénes, bine documentată în acest sens, demonstrează, prin prezentarea istoriei bibliotecii, pe deplin aceste afirmații.

Győrfi Dénes a moștenit pasiunea pentru carte și bibliotecă de la tatăl său, reputatul bibliotecar Győrfi Dénes (1948-2020), angajat al Bibliotecii Documentare din Aiud (1977-2006), filială a BCU până în anul retrocedării acesteia către Eparhia Reformată din Ardeal și autor a numeroase articole și volume de istorie locală și de istorie a culturii, prin care a valorificat și a popularizat colecțiile bibliotecii din Aiud și a scos la lumină comorile ascunse ale instituției. Győrfi Dénes a preluat de tatăl său și răbdarea de a cerceta arhivele, dar și tenacitatea de a petrece mult timp în căutarea informațiilor necesare consolidării unei bune cercetări și documentări științifice. Această răbdare a dus, în cazul tânărului bibliotecar, la dobândirea unui echilibru de judecată și de prezentare a istoriei unei instituții nu întotdeauna limpezi sau prea ușor de exprimat în cadrul mai larg al evoluției istorice din perioada vizată. Ca și istoria Transilvaniei, și istoria instituțiilor din această parte a țării poate să pună dificultăți în fața cercetătorilor tentați să exprime punctele de vedere subiective sau pătimașe și părtinitoare în raport cu desfășurarea evenimentelor istorice. Győrfi Dénes reușește să păstreze echilibrul și, concentrându-se, în special, asupra bibliotecii ca instituție, să își sprijine afirmațiile pe documente, să își susțină ipotezele cu ajutorul informațiilor verificabile, evitând să se lanseze în speculații de ordin retoric sau tendențios.

Construită pe temeiul tezei sale de doctorat și beneficiind de îndrumarea distinsului profesor Csucsuja István, precum și de sugestiile profesorului Doru Radosav, cartea Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945) completează unele lacune bibliografice în ceea ce privește istoria Bibliotecii Universității care a beneficiat anterior și de atenția separată a specialiștilor maghiari sau români, dar fără să existe o continuitate a evoluției acesteia. Atât Eugen Barbul, cât și Ion Mușlea, directori ai Bibliotecii Universității, au scris despre funcționarea și colecțiile bibliotecii, în raport cu viziunea epocii lor, dar cartea lui Győrfi Dénes are meritul de a prezenta într-o curgere unitară etapele evoluției istoriei bibliotecii, legându-le între ele prin desfășurarea firului întrețesut în urzeala documentelor.

În anul înființării bibliotecii, 1872, Clujul era un oraș provincial, situat în partea de est a Monarhiei Austro-Ungare, fiind un nod relativ important de comunicație între marile imperii: Imperiul Țarist, Imperiul Otoman și Imperiul Austro-Ungar. Cei mai mulți călători din Principatele Române către Europa Centrală sau Occident foloseau ca punct de trecere Brașovul, apoi, Clujul. Nici Dinicu Golescu, nici Titu Maiorescu, aflați în trecere prin Cluj, nu ne-au lăsat impresii grozave despre ambianța de aici. Nefiind un oraș prea cosmopolit, viața culturală din Cluj se datora manifestărilor membrilor elitei sociale maghiare care se făcea, la rândul ei, ecoul vieții culturale de la Budapesta. Înființarea Societății Muzeului Ardelean (1859), precum și buna funcționare a câtorva colegii superioare, îi îndreptățesc pe intelectualii de vază ai urbei să solicite guvernului de la Budapesta, în ședința din 24 februarie 1868, aprobarea legii creării unei universități la Cluj. Momentul istoric era prielnic deoarece se pregătea aprobarea Legii Naționalităților (Legea XLIV) și Legea XLIII care stabilea condițiile unirii Transilvaniei cu Ungaria. Astfel, la finalul anului 1868, aceste legi fuseseră aprobate de Împăratul Franz Joseph. În acest context istoric, prielnic naționalității maghiare, condițiile înființării Universității păreau aproape îndeplinite. Vor mai trece patru ani până când baronul Eötvös József, ministrul instrucțiunii publice, va vizita orașul1 pentru a se asigura că există posibilitățile de susținere ale unei universități în orașul de pe Someș. Astfel, Parlamentul votează, în 12 octombrie 1872, înființarea și regulamentul de funcționare a celor patru facultăți din cadrul Universității căreia i se va aloca și bugetul corespunzător organizării inițiale. Având nevoie și de bibliotecă, Universitatea a apelat la sprijinul Societății Muzeului Ardelean care dispunea de importante colecții de carte și publicații științifice. Totodată, Biblioteca a mai beneficiat și de alte colecții colective sau private care i-au îmbogățit fondurile arhivistice și documentare. Astfel, în componența Bibliotecii Universității vor intra fondurile Muzeului Ardelean, colecțiile fostei Academii de Drept din Cluj, colecția de carte a Arhivei Guberniale, colecțiile fostului Institut medico-chirurgical din Cluj, precum și biblioteca Joseph Benigni. În felul acesta, în primul an de funcționare, după cum ne încredințează Győrfi Dénes, biblioteca Universității cuprindea aproximativ 18.000 de volume2.

Sarcina principală a primului director al bibliotecii, Szabó Károly (1872-1891), a fost aceea de a consolida biblioteca și de a o face respectată, ca instituție, printre instituțiile de cultură ale orașului. Szabó Károly s-a achitat foarte bine de sarcina sa, dar, pentru a consolida cu adevărat rolul bibliotecii într-un oraș universitar, era nevoie și de o clădire a bibliotecii. Ferenczi Zoltán va fi numit director în iulie 1891 și, în calitatea sa de director al Bibliotecii Muzeului Ardelean și de director al Bibliotecii Universității, s-a preocupat mult de îmbogățirea fondurilor și completarea celor existente acolo unde existau goluri. Dar un aspect demn de menționat l-a reprezentat și construirea și amenajarea corpurilor de clădire dedicate bibliotecii, din cadrul Universității. Cartea lui Győrfi Dénes descrie perioada de început a bibliotecii, referindu-se la fondurile de carte, la politicile de achiziție, la serviciile pentru cititori. Cercetând arhiva bibliotecii, aduce la lumină o serie de documente (cereri de carte, rapoarte, acte etc.) pe care le prezintă în lucrarea sa, în încercarea de reconstituire a vieții de zi cu zi a bibliotecii.

Construirea noului edificiu al bibliotecii a avut loc în perioada 1906-1909, iar Győrfi Dénes evidențiază strădaniile lui Erdély Pál (1900-1919), directorul de atunci, de a duce la bun sfârșit o acțiune deloc ușoară, care presupunea obținerea terenului, demararera concursului pentru construirea clădirii, urmărirea lucrărilor, finanțarea acestora etc. Asupra acestor aspecte se apleacă cu răbdare și Győrfi Dénes, apelând atât la documente de arhivă, corespondență oficială și privată, cât și la excelenta lucrare a lui Gheorghe Vais, dedicate acestei perioade3.

Marcată de două mari războaie europene, viața instituției a fost întreruptă de războaiele care i-au amenințat integritatea colecțiilor. Astfel, în cazul primului război mondial, bibliotecarii, sub îndrumarea directorului Erdélyi Pál, pregătesc transporturile de lăzi cu cele mai prețioase documente și colecții înspre Budapesta. Istoria se va repeta, dar în sens invers, în timpul celui de-al doilea război mondial, când, după dictatul de la Viena (1940), Clujul reintră sub administrație maghiară, iar directorul de atunci Ion Mușlea va fi obligat să organizeze strategia refugiului la Sibiu al bibliotecii. Împreună cu Universitatea, administrația românească a bibliotecii va părăsi orașul și va asigura securitatea fondurilor și transferul acestora la Sibiu.

Capitolul al doilea al cărții se ocupă de destinul bibliotecii în perioada interbelică (1919-1939). Directorii Eugen Barbul (1920-1935) și Ion Mușlea (1935-1948) s-au preocupat în această perioadă de îmbogățirea colecțiilor cu fonduri de carte românească, de dezvoltarea serviciilor pentru cititori, precum și de sprijinirea învățământului academic românesc din Cluj. Preocupat, în special, de destinul bibliotecii, Győrfi Dénes evidențiază în lucrarea sa viața internă a instituției, politica de achiziții, mișcările de personal și angajările, starea materială a bibliotecarilor, condițiile de muncă ale acestora. Acordă o atenție specială și vizitei Familiei Regale a României la bibliotecă, care a avut loc în ziua de 2 februarie 1920, reconstituind4 cu pricepere momentele principale ale întâlnirii dintre Regele Ferdinand, Regina Maria, Principesa Elisabeta și Prințul moștenitor Carol cu bibliotecarii și cu directorul interimar Gyulai Farkas. În vizita sa la bibliotecă, Familia Regală a fost însoțită de către Sextil Pușcariu, rectorul Universității, precum și de alți oameni politici, printre care și Iuliu Maniu.

Având o excelentă pregătire profesională în privința achiziției de publicații românești și străine, a organizării și mișcării fondurilor, a funcționării depozitului legal, Győrfi Dénes știe să extragă din mulțimea actelor din arhivă informațiile cele mai utile, izbutind să redea imaginea statistică exactă a fondurilor bibliotecii din această perioadă, și să coreleze aceste date în vederea descrierii destinului bibliotecii și prin intermediul cifrelor statistice. Nimic din ceea ce înseamnă achiziții și organizare a fondurilor bibliotecii nu este lăsat deoparte, Győrfi Dénes acordând o atenție deosebită și donațiilor de carte care au îmbogățit colecțiile deja existente. Semnalul a fost dat de Academia Română, care a oferit bibliotecii o mare parte a dubletelor sale (9246 volume)5. S-au făcut și alte donații impresionante, dar cea mai importantă donație a reprezentat-o cea a boierului Gheorghe Sion (1855-1944), care a donat bibliotecii, în 1922, nu mai puțin de 4500 volume, dintre care 1051 cărți rare6.  

Győrfi Dénes se oprește și asupra relației cu cititorii bibliotecii, interesându-se și asupra împrumuturilor de publicații și a serviciilor oferite de către bibliotecă cititorilor ei. În acest scop, analizează fluxul împrumuturilor, cercetează dările de seamă, procesele verbale și statisticile realizate de către bibliotecă. Este preocupat și de soarta bibliotecarilor, evidențiind nu numai competențele profesionale ale acestora, ci și, prin analiza stării materiale și sociale a acestora, evidențiată de datele contabile, Győrfi Dénes va oferi o imagine destul de exactă a mobilității de personal și a profilului bibliotecarilor afectați și ei de crizele financiare ale instituției din timpul marii crize economice (1929-1933). Capitolele dedicate personalului bibliotecii, prin care autorul introduce cititorul în viața internă a instituției, oferind o imagine exactă asupra profesiei de bibliotecar, sunt, de altfel, cele mai valoroase și originale ale lucrării. Despre evoluția bibliotecii ca instituție, precum și despre relațiile acesteia cu Universitatea s-a mai scris7, dar cartea lui Győrfi Dénes completează, prin viziunea pe care o oferă asupra vieții bibliotecarilor, imaginea de ansamblu a Bibliotecii Universitare. Cu toate neajunsurile materiale, în perioadă interbelică, biblioteca va deveni, stimulată fiind și de efervescența activităților academice și științifice din Universitate, o instituție modernă ca funcționare, poziționându-se, în raport cu politica de dezvoltare a colecțiilor, întotdeauna favorabil față de achizițiile noutăților de carte românească și străină, necesare studiului și cercetării. 

Capitolul al III-lea al lucrării prezintă refugiul la Sibiu al bibliotecii, precum și destinul colecțiilor rămase la Cluj. Acest capitol, destul de restrâns, se referă la acțiunile directorului Ion Mușlea de organizare a transferului de publicații, precum și la aranjamentele de punere la adăpost a fondurilor rămase. Győrfi Dénes evidențiază, în acest context complicat, colaborarea dintre Ion Mușlea și Valentiny Antal, rămas la Cluj, sugerând faptul că, dincolo de dezbinările politice, preocuparea principală a bibliotecarilor de atunci a reprezentat-o conservarea și integritatea colecțiilor. Atașamentul lui Győrfi Dénes pentru profesia de bibliotecar este evident și în prezentarea acestei perioade dificile a destinului bibliotecii, autorul oferind exemple concludente asupra raporturilor profesionale dintre bibliotecarii români și maghiarii, bazate, în primul rând, pe interesele instituției. Acest capitol se încheie cu impresionanta imagine furnizată de directorul Monoki István care a descris explozia din 11 octombrie 1944 a unui obuz tras de tunurile germane, obuz ce a trecut prin acoperișul turnului Primăriei și a căzut asupra acoperișului depozitului bibliotecii, realizând un crater8 uriaș, în suflul exploziei spărgându-se 200 de geamuri.

Ultimul capitol prezintă succint revenirea la Cluj și eforturile de reunificare a colecțiilor. Viața bibliotecii se va reface încet în 1945, dar va suferi o serie de modificări. Cea mai importantă, pe care Győrfi Dénes o prezintă pe scurt, în finalul lucrării sale este schimbarea titulaturii bibliotecii. Această schimbare se va datora deciziei ministerului de a impune bibliotecii să deservească, pe lângă Universitatea Ferdinand I, și nou înființata universitate în limba maghiară, Universitatea Bolyai. Astfel, începând cu 18 decembrie 1945, biblioteca va primi denumirea de Biblioteca Universitară din Cluj. Dacă titulatura bibliotecii se va mai schimba de două ori, o dată în epoca comunistă și, a doua oară, în 1992, ideea menirii bibliotecii de a deservi întreg centrul universitar clujean va fi adoptată și păstrată până astăzi.

Excelent documentat, volumul Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945) se achită onorabil de atingerea obiectivelor pe care și le-a propus, reușind să ofere publicului cititor imaginea, din interior, a funcționării unei instituții al cărei destin a fost, prin natura istoriei Transilvaniei, atât de complicat. Fără a insista mai mult decât e necesar, în raport cu obiectivul propus, asupra contextualizării istorice, volumul Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945) ne prezintă cu moderație și echilibru destinul bibliotecii clujene între anii 1872-1945. Parcurgând o istorie văzută din interior, publicul cititor are ocazia, pe măsură ce părțile mai puțin vizibile ale vieții bibliotecii se luminează, să sesizese mecanismul de funcționare internă a acestei mari instituții academice și de cultură. Este admirabilă empatia cu care autorul se apleacă asupra informațiilor din arhivă despre bibliotecari, descriind condițiile lor de trai, remarcând, fără sentimentalism, dar cu căldură, devotamentul acestora pentru instituție, precum și faptul că de la cel mai umil servitor până la sub-bibliotecari, de la prim-bibliotecari până la directori, toții angajații, conștienți de menirea profesiei lor, au făcut ca biblioteca să depășeașcă cele mai grele momente ale existenței sale. Vocația de bibliotecar a tânărului cercetător Győrfi Dénes, al cărui atașament pentru biblioteca pe care o deservește astăzi transpare din fiecare rând al cărții, face ca lectura acesteia să fie una plăcută și, din acest motiv, o recomand tuturor celor care au trecut cândva pragul bibliotecii sau numai i-au admirat de la distanță impunătoarea fațadă.   


Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

* E-mail: florina.ilis@bcucluj.ro

1 Győrfi Dénes, Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar (1872-1945), Cluj-Napoca, Argonaut, 2019, p. 26.

2 Ibidem, p. 30.

3 Gheorghe Vais, Biblioteca Centrală Universitară Cluj 1906-1909, Cluj-Napoca, Editura Alma Mater, 2006.

4 Győrfi Dénes, op. cit., pp. 138-141.

5 Ibidem, p. 155.

6 Ibidem, p, 156.

7 Vezi și: Eugen Barbul, Biblioteca Universității Regele Ferdinand I” din Cluj, 1935, Ovidiu Ghitta (coord.), Istoria Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, Ion Mușlea, Biblioteca Universității din Cluj, în „Boabe de grâu”, 5/1930.

8 Ibidem, p. 256