Instrumentalizarea politică a bibliotecilor germane sub regimul naţional-socialist

Dr. Septimiu Jurcă*

bibliotecar - Cercetare bibliografică

 

Preluarea puterii de către Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German, în anul 1933, a avut un efect nefast inclusiv asupra vieţii culturale, fiind luate în vizor şi bibliotecile pentru a asigura susţinerea ideologiei naţional-socialiste. Controlul strict al sectorului cultural era esenţial, deoarece acesta juca un rol major în ceea ce priveşte propagarea doctrinei naziste, instituţiile de cultură devenind o portavoce a noii puteri. 

Sarcina bibliotecilor de a contribui la ridicarea nivelului cultural al poporului german a fost instrumentalizată politic şi pusă în slujba ideologiei naţional-socialiste. Promovarea anumitor publicaţii şi cenzurarea altora sau monitorizarea riguroasă a activităţii bibliotecilor au constituit elemente specifice politicii culturale ale celui de-al Treilea Reich. Măsurile pe care le-a luat noua conducere politică a Germaniei, în cadrul sistemului de biblioteci publice, s-au desfăşurat pe trei paliere: epurări de personal, contopirea organizaţiilor profesionale şi epurarea fondurilor de carte. 

Numeroşi bibliotecari au fost disponibilizaţi între 1933-1945, fie datorită faptului că erau indezirabili din punct de vedere politic, fie pentru că erau evrei, iar conform unei noi legi1 care reglementa statutul funcţionarului public în Germania, persoanelor de religie mozaică nu le era permis să ocupe un post de funcţionar. Posturile rămase vacante, ca urmare a acestor măsuri, au fost ocupate fie de persoane apropiate partidului unic, fie au fost desfiinţate. Totuşi, unele numiri efectuate pe criterii strict politice nu au fost de lungă durată din cauza lipsei pregătirii profesionale corespunzătoare a acelor persoane. Declinul calităţii serviciilor oferite de instituţiile respective a fost oprit prin decretul2 emis de Ministerul Educaţiei din Germania în data de 2 septembrie 1933, care acorda prioritate competenţei profesionale. În general, politica de personal din perioada naţional-socialistă a fost caracterizată de lipsa unui plan pe perioadă îndelungată.

Măsurile luate împotriva angajaţilor evrei au fost urmate de restricţii ce îi vizau pe studenţii de religie mozaică. În data de 25 aprilie 1933 a fost adoptată o lege3 care prevenea „supraaglomerarea şcolilor şi universităţilor germane”, stabilind o cotă maximă de 5% pentru studenţii evrei. În anii următori au fost impuse noi îngrădiri referitoare la studenţii de religie mozaică, precum interdicţia de a urma studii universitare de doctorat ori cea de a participa la concursuri pentru ocuparea de posturi didactice. Începând din aprilie 1938, înscrierea la facultate le era permisă doar celor care puteau face dovada că sunt arieni, în acelaşi an fiindu-le retras evreilor şi dreptul de a audia cursuri. 

Deciziile enunţate au făcut parte dintr-un plan mai larg al PMNSG4 de a elimina persoanele de religie mozaică din viaţa publică, inclusiv din biblioteci. În acest sens, au fost efectuate verificări minuţioase în vederea stabilirii apartenenţei etnice a persoanelor asupra cărora existau suspiciuni din acest punct de vedere. Actele normative mai sus amintite au obligat bibliotecile să solicite instituţiilor de resort informaţii referitoare la originea unor cititori, iar în cazul în care erau identificaţi ca evrei, li se interzicea accesul la bibliotecă.

Regimul naţional-socialist a adoptat, începând cu anul 1933, măsuri ce vizau centralizarea luării deciziilor şi reducerea sau eliminarea autonomiei organizaţiilor profesionale. Structurile care îngreunau realizarea acestui obiectiv au fost fie desfiinţate, fie le-au fost reduse substanţial atribuţiile. Noul regulament al „Asociaţiei Angajaţilor Bibliotecilor Publice din Germania” prevedea obligaţia de a disemina propaganda naţional-socialistă, devenind astfel un instrument politic.5 Toţi angajaţii, practicanţii şi colaboratorii bibliotecilor publice erau obligaţi să se înscrie în asociaţia profesională. Şi în cazul bibliotecilor universitare s-a înregistrat o situaţie similară, „Asociaţia Bibliotecarilor din Germania” fiind pusă în slujba regimului naţional-socialist şi condusă autoritar.

O altă măsură în cadrul politicii de centralizare a constat în contopirea periodicelor de specialitate. În ciuda opoziţiei manifestate de către editorii revistelor „Bücherei und Bildungspflege” şi „Hefte für Büchereiwesen“, s-a decis fuzionarea acestora. Începând cu 1 ianuarie 1934, cele două titluri au fost înlocuite de revista „Die Bücherei“, care urma cu stricteţe linia editorială impusă de PMNSG, redactorul său, Wilhelm Schuster, afirmând că noua publicaţie sprijină „poporul naţional-socialist în desăvârşirea sa“.6

La 10 mai 1933 au fost arse cărţi în Piaţa Operei din Berlin, dar şi în alte oraşe germane, fiind vizate publicaţiile considerate subversive.7 Ulterior, se modifică şi priorităţile bibliotecilor în sensul achiziţiei de carte menită să sprijine educarea utilizatorilor în spirit naţional-socialist, conform criteriilor elaborate de către Ministerul Propagandei din Germania, care recomandau, între altele, eliminarea din fondurile bibliotecilor a literaturii favorabile Republicii de la Weimar şi a publicaţiilor pacifiste.8

Intenţia organizaţiei politice naziste a fost de a transforma publicaţiile într-o armă propagandistică, cartea devenind un simplu vehicul pus în slujba ideologiei fasciste. Deoarece se considera că autorii indezirabili din punct de vedere politic şi cei de origine evreiască au o influenţă nefastă asupra poporului german, au fost interzise cărţile scrise de persoanele în cauză.9 Tipăriturile şi-au adus un aport important în ceea ce priveşte înregimentarea ideologică, manipulând masele şi contribuind astfel la realizarea obiectivelor PMNSG. 

La câteva luni după instaurarea regimului naţional-socialist, a fost creat un mecanism de coordonare şi control, care asigura punerea în practică a directivelor referitoare la piaţa cărţii. În vederea preîntâmpinării publicării sau difuzării scrierilor indezirabile, au fost exercitate presiuni asupra autorilor prin confiscarea manuscriselor ori prin neincluderea acestora în Bibliografia Naţională a Germaniei.10 Interzicerea anumitor autori şi supravegherea editorilor, librarilor şi bibliotecarilor denotă existenţa unei dictaturi a tiparului, impusă de un regim care decidea cine, ce şi când poate publica, edita, distribui ori citi. Cererea de carte a fost dirijată cu ajutorul propagandei, bibliotecilor şi recenziilor scrise la comanda PMNSG. Această politică culturală s-a sprijinit din punct de vedere legal pe următoarele acte normative: „Reichskulturkammergesetz”11, adoptat în 22 septembrie 1933 şi „Gesetz zum Schutz des deutschen Blutes und der deutschen Ehre”12, emis la 15 septembrie 1935.

Ministerul Educaţiei din Germania a monitorizat punerea în practică a deciziilor de epurare a colecţiilor bibliotecilor. Scopul acestor măsuri a constat în retragerea lucrărilor scrise de adepţii altor ideologii, fiind considerate necesare în vederea consolidării regimului naţional-socialist.13 Dacă politica nazistă referitoare la tipărituri a vizat iniţial eliminarea scrierilor indezirabile, ulterior sarcina bibliotecilor a fost aceea de-a alcătui un fond de carte compus din titluri agreate de PMNSG, urmând a fi recomandate spre lectură.14

Prima etapă a epurării fondului de carte din biblioteci a avut loc între 1933-1935 şi s-a derulat diferit în diversele unităţi. Aceasta a fost succedată de o a doua fază care s-a desfăşurat unitar pe întreg teritoriul Germaniei, conform unui document15 accesibil doar bibliotecarilor, lista fiind adăugită în anul 1939 şi completată lunar până în 1944.16 În anul 1940 a fost întocmită o listă secretă suplimentară ce cuprindea titluri de coloratură confesională care urmau să fie interzise. Este dificil de stabilit cu exactitate care au fost efectele acestor măsuri deoarece bibliotecarii au folosit această ocazie pentru a îndepărta şi publicaţiile slab solicitate sau uzate fizic, cifrele referitoare la cărţile casate variind între 10% şi 20%.17

Fondurile bibliotecilor universitare au fost afectate într-o măsură mai mică de intervenţia autorităţilor. Cărţile „subversive” identificate în bibliotecile publice au fost predate atât bibliotecilor regionale cât şi bibliotecilor universitare, cele din urmă preluând volumele în fondurile proprii în cazul în care titlurile respective nu erau deja disponibile, revenindu-le şi sarcina de a depozita aceste publicaţii într-un fond secret. Cărţile din fondul secret puteau fi consultate doar de membrii corpului profesoral, de cei ai PMNSG sau persoane care puteau face dovada că au nevoie de acele titluri în scopuri ştiinţifice. Alături de publicaţiile provenite de la bibliotecile publice, instituţiile universitare au preluat şi numeroase fonduri de carte confiscate din colecţii private. 

Bibliotecile universitare au fost confruntate cu restricţii în ceea ce priveşte achiziţia de carte străină şi din cauza bugetelor insuficiente, fapt care a determinat o selecţie strictă a literaturii de specialitate din exterior. Începând cu anul 1937, majoritatea cărţilor străine au fost cumpărate prin intermediul unei singure firme18, scopul acestei decizii constând în asigurarea unui control riguros al comenzilor. 

Ministerul Educaţiei din Germania a reuşit să impună politicile naţional-socialiste în materie de biblioteci, atât la nivelul personalului, cât şi cu privire la fondul de carte. Cazurile în care au fost încălcate directivele emise de forul mai sus menţionat au fost rare. Astfel, se conturează imaginea unei instituţii subordonate în totalitate factorului politic, aceasta arătându-şi, pe de altă parte, disponibilitatea de a colabora cu regimul naţional-socialist, în repetate rânduri, întrucât o serie de bibliotecari împărtăşeau ideologia nazistă.


* E-mail: septimiu.jurca@bcucluj.ro

Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

1 Gesetz zur Wiederherstellung des Berufsbeamtentums, http://www.documentarchiv.de/ns/beamtenges.html, accesat în 18 decembrie 2020.

2 Andreas Kettel, Volksbibliothekare und Nationalsozialismus. Zum Verhalten führender Berufsvertreter während der national-sozialistischen Machtübernahme, Köln, Pahl-Rugenstein, 1981, p. 210.

3 Gesetz gegen die Überfüllung deutscher Schulen und Hochschulen, http://alex.onb.ac.at/cgi-content/alex?apm=0&aid=dra&datum=19330004&zoom=2&seite=00000225&ues=0&x=9&y=13, accesat în18 decembrie 2020.

4 Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German.

5 Kettel, Andreas, Volksbibliothekare und Nationalsozialismus. Zum Verhalten führender Berufsvertreter während der national-sozialistischen Machtübernahme, Köln, Pahl-Rugenstein, 1981, p. 79.

6 Ibidem, p. 70.

7 Gerhard Sauder, Die Büchereiverbrennung. Zum 10. Mai 1933, München, Hanser, 1983, p. 56.

8 Jutta Sywottek, „Die Gleichschaltung der deutschen Volksbüchereien 1933 bis 1937“, in Archiv für Geschichte des Buchwesens, nr. 24,  1983, p. 440.

9 Dietrich Strothmann, Nationalsozialistische Literaturpolitik, Bonn, Bouvier, 1960, p. 15.

10 Hildegard Müller, „Die Universitätsbibliothek Heidelberg im Dritten Reich“, in Toussaint, Ingo (ed.), Die Universitätsbibliotheken Heidelberg, Jena und Köln unter dem Nationalsozialismus, München, Saur 1989, p. 36.

11 http://www.verfassungen.de/de/de33-45/kulturkammer33.htm, accesat în 19 decembrie 2020.

12 http://www.documentarchiv.de/ns/nbgesetze01.html, accesat în 19 decembrie 2020.

13 Walter Koschorreck, Geschichte des Deutschen Leihverkehrs, Wiesbaden, Harrassowitz, 1958, p. 26.

14 Ibidem, p. 34.

15 Liste des schädlichen und unerwünschten Schrifttums.

16 Sywottek, op. cit., p. 444.

17 Ibidem.

18 Andreas Kettel, Volksbibliothekare und Nationalsozialismus. Zum Verhalten führender Berufsvertreter während der national-sozialistischen Machtübernahme, Köln, Pahl-Rugenstein, 1981, p. 44.