Lucian Blaga, Colind
pentru Dorli
Doarme colo în poiată
pruncușor fără de tată.
Şi măicuța, mama lui
se tot plânge boului
c-a născut în Vifleim,
n-are scutece de in,
n-are apă, n-are fașă,
nici opaiț, nici nănașă.
Iosif cercul de pe cap
în cuier și l-a lăsat
și-a plecat unde-a plecat
ca să-l latre câini-n sat.
Noaptea-i neagră, ceasu-i lung,
stă măicuța lângă prunc.
Să le ție de urât
înger’nalt s-a coborât
Și în noapte înadins
degetul și l-a aprins.
Arde îngerul lui Dumnezeu
ca o lumânare de său.
Mihai Eminescu, Colinde, colinde
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur' copiii,
Copiii şi fetele!
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei,
Ş-a Mântuitorului,
Luceşte pe ceruri,
O stea călătorului.
Nichita Stănescu, Colindul inimii
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.
Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
Ave vouă, bărbaţilor, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpadă argintie şi mută.
Ding-dang, numai inima, ding-dang numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singură stea
şi-o nenumărare de ceruri albastre.
Tudor Arghezi, Colind
Doamne, vreau să-ți mulțumesc…
Dar în graiul omenesc
Slova vorbelor tocită,
Vorba slovei prihănită,
Înțelesul otrăvit
Le-a mușcat și-mbolnăvit.
Un strigoi
Pune-n negreală noroi.
Pravila de baștină
S-a pierdut în mlaștină,
Ochii mici ai literii
Sticlesc ca ai viperii.
Voie dă-mi să spânzur graiul
Și să-ți mulțumesc cu naiul.
Cântecul care mă doare
Frate-i cu tăcerea mare,
Cu îngerii, cu lăstunii
Și cu șoapta rugăciunii.
Noaptea îți înșiră albe
Fire de beteală, salbe,
Fluturi și mărgăritare.
Mulțumește, lăutare,
Bunului tău împărat,
Și să-i cânți îngenunchiat.
Vasile Voiculescu, Colind
În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paşte!
Suflete, scoli şi cunoaşte
Luminos Prunc că Se naşte
În peştera inimii, în palatul Treimii.
