Literatura omiletică medievală în colecțiile BCU Cluj-Napoca (I)

Drd. Paula Cotoi*

bibliotecar - Colecţii speciale
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca

 

Între lucrările medievale și premoderne păstrate în fondurile de patrimoniu ale bibliotecii universitare clujene, un număr însemnat aparțin genului omiletic. Cele mai multe dintre acestea sunt scrieri apărute după emergența Reformei religioase, ilustrând pozițiile și preocupările fiecărei confesiuni adoptate în Transilvania. Nu lipsesc nici volumele omiletice de tradiție răsăriteană, ortodoxă, dar și acestea sunt ceva mai târzii, datând din secolul al XVII-lea și din cel următor. Scurta incursiune de față se va opri însă doar asupra lucrărilor aparținând Evului Mediu, stabilind ca punct terminus convențional mijlocul veacului ai XVI-lea. Mai precis, voi avea în vedere texte medievale păstrate în copii manuscrise sau ediții tipărite care sunt la rândul lor datate anterior anului 1550. Pentru acest context, materialul omiletic este mai omogen, plasându-se în orizontul cultural latin, atât din punct de vedere lingvistic, cât și sub aspect religios. Din punct de vedere al mediului de transmitere, tipăriturile sunt dominante. Acestea vor constitui subiectul primei părți a acestui studiu, urmând ca cele câteva manuscrise medievale ce cuprind predici să fie prezentate într-un număr viitor.

În privința tipăriturilor care reprezintă subiectul investigației, punctul de pornire pentru identificarea materialului l-a constituit consultarea cataloagelor publicate. Catalogul incunabulelor din Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, realizat de Elena Mosora și Doina Hanga1, înregistrează optzeci și nouă de incunabule constituite ca fond aparte în cadrul colecțiilor speciale. Între acestea, cincisprezece lucrări sunt predici, reunite în opt volume, în timp ce alte aproximativ douăzeci cuprind scrieri religioase. Între lucrările omiletice identificate, opt îl au ca autor pe Savonarola – legate împreună într-un singur volum, trei sunt consemnate ca fiind compuse de Michael de Hungaria, alte trei aparțin lui Pelbartus de Themeswar, Johannes de Verdena și Johanes Vercellensis, acestora alăturându-li-se un volum cuprinzând omilii patristice, compilate de Paulus Diaconus.

Cercetarea efectivă a fiecărei cărți în parte a condus la corectarea câtorva dintre aceste date, posibilă datorită utilizării unor instrumente de lucru inexistente acum patru decenii, cum sunt cataloagele colective europene accesibile online și bazele de date care pun la dispoziție copii digitale ale diferitelor exemplare deținute de biblioteci din întreaga lume. O primă observație trebuie făcută în legătură cu incunabulul ce se regăsește la cota BMV 20, ediția din 1498 a lucrării Sermones dominicales per utiles Biga salutis intitulati. În primele ediții ale acestei colecții de predici, numele autorului nu este precizat deloc, singura referire la acesta făcându-se în titlu: Sermo[n]es domi[ni]cales perutiles a quoda[m] fratre hungaro ordi[ni]s minoru[m] de obserua[n]tia co[m]portati Biga salutis intitulati feliciter incipiunt. În aceste condiții, lucrarea a fost pentru mult timp atribuită (greșit) lui Michael de Hungaria, respectiv lui Michael de Hungaria și Pelbartus de Themeswar2, eroare care se regăsește și în catalogul incunabulelor din BCU Cluj. Cercetări ulterioare ale volumelor de predici au lămurit că acest frater hungarus, aparținând ramurii observante a ordinului minorit, este Osvaldus de Lasko.

O altă îndreptare, chiar mai importantă, are legătură cu volumul regăsit la cota BMV 523, datat în catalog cu aproximație în jurul anului 1490. Întrucât exemplarul este incomplet, lipsind partea finală a acestuia și, deci, și colofonul, este absolut necesară comparația cu diferitele ediții ale lucrării. Din fericire, alte două exemplare ale aceleiași lucrări se păstrează tocmai între cărțile deținute de BCU Cluj, dintre care unul este tipărit într-adevăr în 1490, aparținând de altfel unicei ediții apărute în acel an, dar chiar la o primă privire devine evident că nu coincide cu BMV 52, întrucât are format diferit. Tocmai acest aspect atrage atenția asupra celuilalt exemplar, care are dimensiuni identice - in-octavo, care a putut fi datat și localizat cu precizie: 1516, Strassburg. Comparând conținutul și aspectul exterior al celor două volume, se constată importante similitudini, fără însă a fi vorba de ediții identice. Totuși, comparația rămâne utilă, indicând spre o anumită tradiție tipografică ce cuprinde un număr important de ediții cu caracteristici similare, care includ pe lângă predicile-model ale lui Michael de Hungaria și alte texte auxiliare predicației sau cu caracter devoțional. Detaliile legate de dispunerea textului în pagină și de forma caracterelor folosite par a plasa exemplarul clujean în cadrul ediției tipărite la Köln în 1501, ceea ce îl exclude din categoria convențională a incunabulelor.

Exemplarele amintite deschid discuția referitoare la tipăriturile din prima jumătate a secolului al XVI-lea prezente în colecțiile bibliotecii universitare clujene. O parte dintre acestea au fost evidențiate de Meda-Diana Hotea4 într-un catalog al cărui scop era acela de a face cunoscute acele volume care reprezintă rarități bibliografice. Predicile nu se încadrează, de obicei, în această categorie, căci numărul mare al edițiilor și al exemplarelor produse fac ca ele să se păstreze încă într-o proporție care de cele mai multe ori le exclude din rândul cărților rare. Totuși, există o excepție, și anume un volum care reunește cinci lucrări omiletice ale lui Johann Geiler von Keisersberg, în limba germană, apărute la Augsburg în 1510.. Alte treisprezece volume omiletice tipărite până la mijlocul secolului al XVI-lea se regăsesc între cărțile grupate sub titulatura Biblioteca Maghiară Veche: o lucrare a lui Osvaldus de Lasko și treisprezece ale lui Pelbartus de Themeswar, două dintre ele în coligat.

Așadar, numărul total al lucrărilor omiletice medievale tipărite care se regăsesc în fondurile BCU Cluj se ridică la treizeci și cinci; o parte dintre acestea sunt însă legate împreună, așa încât numărul total al volumelor este de douăzeci și trei: șapte tipărite în secolul al XV-lea, iar șaisprezece în prima jumătate a veacului al XVI-lea. Mai exact, din punct de vedere cronologic exemplarele acoperă aproximativ trei decenii, între 1489 și 1516. Această distribuție în timp reflectă situația generală a tipăririi lucrărilor omiletice. După ce noua metodă de reproducere a textelor se răspândește pe scară tot mai largă în anii `70 ai secolul al XV-lea, colecțiile de predici beneficiază intens de pe urma acestei evoluții, aflându-se printre cărțile necesare și recomandate unui public destul de consistent. Numărul edițiilor crește considerabil, pentru ca apogeul să fie atins tocmai la cumpăna celor două secole. După 1520 se constată o scădere, cauzată, după câte se pare, de saturarea pieței5. 

Reprezentând exemplare ale unor lucrări foarte populare, acestea acoperă și o diversitate de tipuri de colecții de predici. Sunt prezente astfel lucrări de tip ars predicandi, volume ce cuprind omilii, alături de numeroase colecții de predici-model, oferind fie discursuri complete, ce puteau fi preluate de predicatori, fie unele schematice menite doar să-i inspire. În rândul colecțiilor de predici-model, pot fi făcute unele distincții în funcție de conținutul lor și de perioadele cărora le sunt dedicate. Predicile de tempore, menite să servească pregătirii discursurilor duminicale și a celor ocazionate de marile praznice, și cele de sanctis sunt cele mai bine reprezentate. Acestora li se alătură colecții de predici dedicate perioadei Postului Mare, în măsură să surprindă ritmul vieții religioase și amplificarea preocupărilor devoționale în această perioadă a anului liturgic. Operă a lui Pelbartus de Themeswar, Stellarium Coronae Beatae Mariae Virginis  reprezintă o colecție de predici cu semnificații mai profunde în plan devoțional, dedicate integral Fecioarei Maria. Referindu-se la momentele importante din viața ei, minunile săvârșite, aspectele dogmatice legate de venerarea sa, lucrarea a fost menită să stimuleze pietatea mariană, ca mulțumire a lui Pelbart pentru vindecarea de ciumă. Pe de altă parte, Sermones XIII universales a lui Michael de Hungaria propune un alt criteriu de structurare; pornind de la treisprezece cuvinte pe care le-a identificat ca fiind prezente în toate pasajele din Evangheliile și Epistolele citite în duminicile și sărbătorile de peste an, autorul oferă treisprezece schițe de discursuri care pot fi rostite, astfel, în orice moment.  Alte două volume deosebite sunt cele ce conțin lucrările lui Savonarola, respectiv ale lui Johann Geiler von Keisersberg. Acestea nu reprezintă colecții de predici în sine. În cazul lui Savonarola, volumul reunește lucrări tipărite individual, texte explicative ale unor psalmi și scurte tratate. Finalitatea acestor scrieri nu era de a servi ca modele pentru alți clerici, ci de a răspândi mesajul reformator al lui Savonarola; reflectând lungile predici ținute de acesta în fața mulțimilor din Florența, lucrările tipărite le continuau și le făceau disponibile publicului din alte zone6. De altfel, predicatorul italian este considerat ca fiind primul care a înțeles potențialul tiparului și s-a folosit de el pentru propagarea propriilor idei, la fel cum a făcut-o Martin Luther câteva decenii mai târziu7. Pe de altă parte, lucrările lui Johann Geiler von Keisersberg, tipărite de această dată simultan, pot fi la rândul lor considerate drept tratate, întrucât fiecare abordează o singură temă. Cele două volume au şi un alt aspect în comun. Dacă toate celelalte colecții de predici sunt în limba latină, acestea au fost publicate în vernaculară, adică în italiană, respectiv germană.

În privința autorilor tuturor acestor volume, Pelbartus de Themeswar este de departe cel mai bine reprezentat. Savonarola și Johann Geiler sunt și ei prezenți cu mai multe lucrări, dar cu câte un singur volum. În schimb, numele lui Michael de Hungaria este asociat cu trei exemplare, iar cel al lui Osvaldus de Lasko, cu două. Cu câte un volum se alătură Johannes de Verdena (d. 1437), franciscan, și Johannes Vercellensis (d. 1283), dominican. Toți aceștia sunt autorii unor lucrări extrem de populare în epocă. O simplă privire asupra numărului de ediții ale colecțiilor lor de predici, apărute în perioada 1450-1520, evidențiază limpede notorietatea de care se bucurau; într-o ierarhie stabilită pornind de la acest criteriu Johannes de Verdena ocupă poziția a treia cu 64 de ediții (din care 31 sunt doar ale lucrării prezente și în colecțiile BCU Cluj), Michael de Hungaria poziția a cincea cu 40 de ediții, Pelbartus poziția șapte cu 36 de ediții, iar Paulus Diaconus cu al său omiliar poziția 208. 

Cele treizeci și cinci de lucrări omiletice au apărut în spațiul german și în sudul Franței, în unele din centrele tipografice majore ale momentului: Augsburg (8), Basel (2), Nürnberg (1), Hagenau (10), Strasbourg (4), Lyon (1), cu excepția volumului ce cuprinde predicile lui Savonarola, acestea fiind tipărite la Florența și Veneția. În ceea ce privește proveniența acestor lucrări, situațiile sunt dintre cele mai diverse. O primă distincție poate fi făcută între volumele care au aparținut colecției Societății Muzeului Ardelean și cele din colecția Bibliotecii Universității din Cluj. În prima categorie se află cincisprezece din cele douăzeci și trei de volume, zece dintre acestea avându-l ca autor pe Pelbartus, două pe Osvaldus de Lasko și alte două pe Michael de Hungaria. Celelalte patru volume aparținând celor trei autori este posibil să fi fost achiziționate după unificarea celor două instituții, întrucât pe filele lor se regăsește doar ștampila cu textul „Biblioteca Centrală Universitară – Cluj”. Aceeași situație se întâlnește la volumul ce cuprinde lucrările lui Girolamo Savonarola, respectiv la omiliile compilate de Paulus Diaconus. Din fondul Bibliotecii Universității provin doar două exemplare, colecția de predici a lui Johannes de Verdena și volumul lui Johann Geiler von Keisersberg.

În privința posesorilor anteriori, nu toate volumele prezintă suficiente indicii pentru a putea reconstitui un traseu clar. În colecțiile acestor instituții ajung donațiile unor bibliofili, care căutau, de multe ori, să își îmbogățească colecțiile cu exemplare într-o stare cât mai bună. Astfel, în mâinile lor ajung adesea volume fără istorie, care au scăpat vicisitudinilor timpurilor, dar nu au fost cu adevărat folosite. O altă situație des întâlnită este cea a îndepărtării urmelor trecutului. De pildă, însemnările de proprietate sunt șterse sau acoperite cu cerneală în lucrările de la cotele BMV 90, BMV 48 și Rare 36-40, respectiv decupate în volumele de la cotele BMV 44-45 și BMV 32. Există și exemple fericite în care poate fi depistat donatorul de la care volumele au ajuns în bibliotecă. În cazul cărților deținute de Biblioteca Muzeului Ardelean, două dintre colecțiile de predici au fost donate de Mikó Imre după cum indică supra-ex-libris-urile. Mai mult decât atât, ambele volume păstrează pe filele lor aceeași însemnare ce indică posesorul anterior: Conventus Szakolczensis, conventul franciscanilor observanți din Skalica, în vestul Slovaciei de astăzi, desființat la 1782, din ordinul lui Iosif al II-lea.

Și în cazul celor două volume care au aparținut colecției vechi a Universității din Cluj, după cum indică ștampila acesteia (Bibliotheca Regi[ae] Scient[iarum] Univ[ersitatis] Hung[aricae] Claudiopolitanae Franc[isco] –Jos[ephinae]), se cunoaște colecția din care provin. Ambele poartă o însemnare de proprietate a lui Joseph Heinrich Benigni von Mildenberg (1782-1849), oficial austriac, etnograf și istoric, stabilit după 1810 la Sibiu, unde ocupă o serie de funcții, între care și pe cea de director al cancelariei Comandamentului din Sibiu. În momentul decesului acestuia, colecțiile sale au fost cumpărate de stat, pe baza unui decret imperial, fiind ulterior donate unor biblioteci reprezentative din Transilvania, între care s-a numărat și cea a Universității din Cluj. Unul dintre volume este cel care conține cele cinci lucrări ale lui Johann Geiler von Keisersberg, iar al doilea este incunabulul cu cota Inc. 33.

Între volumele care fac obiectul acestei analize există și unele care prezintă urme ale circulației și utilizării medievale și moderne timpurii. Două situații se disting în cazul lor: o parte par a fi avut circulație locală, transilvăneană, alte exemplare ajung mai târziu în Transilvania, dar circulă în Europa. Voi lăsa pentru final exemplele din prima categorie și mă voi întoarce la incunabulul amintit anterior. Exemplarul cu cota Inc. 33, colecția de predici alcătuită de franciscanul Johannes de Verdena (d. 1437), permite reconstituirea mai detaliată a itinerariului parcurs de la Basel (locul tipăririi), până în colecțiile Bibliotecii Universității din Cluj, unde ajunge imediat după înființarea acesteia, cum sugerează însemnarea lui Benigni. Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea volumul a trecut prin mai multe mâini. Primul posesor pare a fi fost un anume Michael Kopperborth de Wogstat, rector al altarului catedralei din Olomouc. Apoi, pe prima filă este consemnat numele Nicolaus Troyanus de Wogstat, care este posibil să fi dobândit volumul de la Michael, numele lor sugerând o posibilă relație de rudenie. Tot pe prima filă se află și o notă de proprietate: Ex libris Georgy Ioan. Wagneri Archidiaconi sum, iar o altă însemnare din secolul al XVIII-lea plasează volumul în colecția conventului dominican din Šumperk (Cehia), desființat în 1784, în contextul reformelor iosefine.

Un alt volum, incunabulul cu cota BMV 32, tipărit în 1500, la Hagenau, în atelierul lui Henricus Gran, a aparținut Societății Muzeului Ardelean, intrând în bibliotecă în 4 mai 1905, însă nicio însemnare de proprietate nu lasă să se cunoască circulația sa anterioară. Dimpotrivă, o notă manuscrisă prezentă pe prima filă este acoperită, fiind posibilă doar lectura ultimului cuvânt: sum. Cel mai probabil, sub stratul de cerneală se ascunde un nume. Mai mult decât atât, sub titlu, a fost decupat un chenar, fiind lipită o bucată de hârtie curată, o intervenție similară regăsindu-se și la fila a șasea, la finalul tablei de materii. Dacă vor fi existat însemne de proprietate, acestea au fost îndepărtate definitiv. Cu toate acestea, exemplarul este intens adnotat; textele predicilor conțin sublinieri, ideile principale sunt reluate în oglinda paginilor, iar uneori cititorul face chiar comentarii mai ample. O asemenea glosă este prezentă la începutul unei predici dedicate Sfintei Elisabeta a Ungariei, menționând locul natal al Sfintei și alte detalii care sugerează că posesorul cărții ar fi putut cunoaște regiunea respectivă. Mai multe informații despre el aflăm, însă, datorită unei alte însemnări, adăugate mai jos, care dezvăluie că cititorul era născut la Marburg, acolo unde se afla mormântul Sfintei Elisabeta, iar numele lui era Ludovic. Așadar, intervențiile târzii ce au vizat eliminarea oricărei urme despre posesorii anteriori, nu și-au atins în totalitate scopul. Mai mult, pe coperta a treia se regăsesc alte două notițe, una precizând o simplă dată: In die Johannis ante porta latina și o alta, făcând referire la cumpărarea cărții în anul 1505, cu suma de 4 florini. Însemnările par a fi scrise de aceeași mână, iar dacă data menționată se referă tot la momentul achiziției, volumul a intrat în posesia lui Ludovic în 6 mai 1505.

Dacă exemplele prezentate indică doar circulația europeană, sau mai exact central-est europeană, există și  câteva volume care conțin indicii ale utilizării lor în spațiul transilvănean. De pildă, lucrarea lui Michael de Hungaria cu cota BMV 52 a aparținut în epoca modernă conventului franciscan de la Călugăreni, județul Mureș. Un alt volum care pare a fi circulat în Transilvania, cel puțin în perioada premodernă, este cel prezent la cota BMV 48. Cu toate că nu poate fi identificată nicio însemnare de proprietate, lucrarea a fost intens adnotată. Multe dintre  înscrisurile de pe filele acesteia au fost tăiate, dar atât cât se mai poate descifra din ele este suficient pentru a emite cel puțin o ipoteză. O primă observație este că aceste consemnări sunt atât în limba latină, cât și în limba maghiară. Spațiul în care volumul a fost folosit poate fi restrâns și mai mult, întrucât numele a doi principi ai Transilvaniei pot fi identificate în notele manuscrise, și anume Sigismund Rákóczi și Gheorghe Rákóczi (I). Atât aceste detalii cât și forma grafiei datează prezența cărții în Transilvania la cumpăna secolelor XVI-XVII.  Ultimul exemplu asupra căruia mă opresc este volumul cu cota BMV 46. În acest caz, circulația locală a cărții este foarte clară, o însemnare de proprietate de pe prima filă precizând că în anul 1532 volumul a ajuns în mâinile fratelui Petru de Vasarhel (probabil Târgu Mureș sau Odorheiu Secuiesc), viețuitor al unui convent din Alba Iulia, fiindu-i predat acestuia de către Petrus Teremi, locuitor al orașului Cluj, pentru sufletul lui Gervasius, preot din același oraș. Ulterior cartea ajunge în mâinile altui posesor, probabil un membru al familiei nobiliare Lazar, întrucât o însemnare de pe ultima filă, din anul 1580, face referire la un anume Stephanus Lazar de Zaarhegy (Lăzarea).  Soarta ulterioară a volumului nu poate fi reconstituită, dar cert este că el ajunge în colecția Societății Muzeului Ardelean.

Așadar, colecțiile de predici tipărite păstrate în Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, din Cluj-Napoca, sunt lucrări populare în epoca tipăririi lor, dar și ulterior, circulând și fiind utilizate peste tot în Europa. Cele douăzeci și trei de volume reconstituie tot atâtea povești despre receptarea literaturii omiletice, despre difuzarea ei, despre atitudinile cititorilor și, apoi, ale colecționarilor de carte veche. Unele exemplare, cum este cazul ultimului exemplu prezentat, sunt capabile să contribuie la mai buna cunoaștere a circulației cărții în Transilvania medievală și a preocupărilor pastorale sau intelectuale a posesorilor din această regiune. Altele atrag atenția asupra importanței deosebite pe care poate să o aibă orice detaliu ce ține de materialitatea fiecărui exemplar în parte.

BIBLIOGRAFIE:

  • Borsa, Gedeon, „Ki lehetett Michael de Hungaria?”, în Magyar Könyvszemle, 116, 2000, pp. 374–378.
  • Brown, Alison, „Introduction”, în Donald Beebe (ed.), Selected Writings of Girolamo Savonarola. Religion and Politics, 1490-1498, New Haven – London: Yale University Press, 2006, pp. xv – xxxv.
  • Hanga, Doina – Mosora, Elena, Catalogul incunabulelor, Cluj-Napoca: Dacia, 1979.
  • Hotea, Meda-Diana, Catalogul cărții rare din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” (sec. XVI-XVIII), Cluj-Napoca: Argonaut, 2007.
  • Pettegree, Andrew, „Catholic pamphleteering”, în A. Bamji, G. Janssen, M. Laven (coord.), The Ashgate Research Companion to the Counter-Reformation, Farnham: Ashgate Publishing, 2013, pp. 109-126.
  • Taylor, Larissa, „Out of Print: The Decline of Catholic Printed. Sermons in France, l 530-1560”, în Robin B. Barnes , Robert A. Kolb, Paula Presley (coord.), Habent sua fata libelli. Books Have their Own Destiny,  Kirksville: Thomas Jefferson University Press, 1998, pp. 121-130.
  • Thayer, Anne T., Preaching, Penitence and the Comming of the Reformation, Aldershot: Ashgate, 2002.

______________________________

Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

* E-mail: paula.cotoi@bcucluj.ro

1 Doina Hanga, Elena Mosora, Catalogul incunabulelor, Cluj-Napoca, Dacia, 1979.

2 Gedeon Borsa, „Ki lehetett Michael de Hungaria?”, în Magyar Könyvszemle, 116, 2000, pp. 374–378.

3 Exemplarul digitizat poate fi consultat la următorul link: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/13305

4 Hotea, Meda-Diana, Catalogul cărții rare din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” (sec. XVI-XVIII), Cluj-Napoca: Argonaut, 2007.

5 Larisa Taylor, „Out of Print”, pp. 121-130.

6 Alison Brown, „Introduction”, în Donald Beebe (ed.), Selected Writings of Girolamo Savonarola. Religion and Politics, 1490-1498, New Haven – London, Yale University Press, 2006, pp. xv – xxxv.

7 Andrew Pettegree, „Catholic pamphleteering”, în A. Bamji, G. Janssen, M. Laven (coord.), The Ashgate research companion to the Counter-Reformation, Farnham, Ashgate Publishing, 2013, p. 114.

8 Anne T. Thayer, Preaching, Penitence and the Comming of the Reformation, Ashgate, 2002, p. 31.