Numărul 1/2021: Biblioteca în pandemie

Sumar

Editorial
Florina Ilis

Niciodată nu a fost mai acută discuția viitorului cărții decât în perioada pandemiei. De la volumul The Future of Book, apărut în 1996, au trecut mai bine de două decenii, dar viitorul cărții s-a mișcat destul de lent înspre ceea ce multă lume aștepta să se întâmple: dispariția cărții tipărite și înlocuirea ei cu cartea digitală. De la discuțiile legate de noile suporturi (e-book-uri) sau de calitățile acestora, până la cele interminabile referitoare la drepturile intelectuale sau chiar la discursurile filosofice care analizează problema autorului și a rolului său în lumea virtuală, lentoarea cu care se petrece viitorul fără cărți nu poate decât să-i bucure pe cititorii atașați practicilor tradiționale de lectură.  (întregul articol)

 

Bibliotecile în perioada pandemiei
Eva Szegedi

Specialiștii din domeniul medical consideră că vaccinul pentru coronavirus va apărea cel mai curând în vara anului 2021. Până atunci, societatea va trebui să învețe să trăiască alături de acest virus și de consecințele acestuia. Este firească întrebarea: La ce fel de modificări ne putem aștepta în perioada de după pandemia de coronavirus? (întregul articol)

 

Incunabulele în era digitală.
Resursele bibliografice și instrumentele de cercetare online
Paula Cotoi

Pandemia cauzată de noul coronavirus a produs, prin restricțiile menite să limiteze contagiunea, o serie de dificultăți pentru activitatea de cercetare. Pe lângă îngrădirea accesului la literatura de specialitate, investigația de natură istorică a suferit și de pe urma privării de contactul direct cu sursele primare, păstrate mai ales în arhive și biblioteci. În Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (BCU Cluj), acest tip de materiale include manuscrise (codice, colecții de documente, corespondență), carte veche și rară (incunabule, tipărituri vechi românești, maghiare sau europene), material cartografic și iconografic. Lucrarea de față se oprește asupra unei singure categorii – incunabulele –, propunând o trecere în revistă a soluțiilor care vin în sprijinul cercetării chiar și în contextul crizei sanitare actuale. (întregul articol)

 

Provocările întâmpinate de Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă în condiţiile crizei sanitare generate de COVID-19
Angela Baciu

Anul 2020 a debutat cu o situaţie care a afectat şi afectează la nivel mondial atât sănătatea omenirii cât şi societatea şi instituţiile în care omul de pe întreg Globul îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi. Este vorba despre pandemia declanşată de infectarea cu noul virus COVID19, care, pe lângă daunele şi riscurile  pe care le produce, afectează relaţiile dintre oameni şi bunul mers al vieţii cotidiene. (întregul articol)

 

Provocările determinate de pandemia de COVID-19 în desfășurarea activității de la Biblioteca de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor „Prof. Aurel Negucioiu”, în perioada martie-septembrie 2020
Chevul Tünde

De la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie 2020, omenirea s-a confruntat cu o situație nemaiîntâlnită de multă vreme, pandemia cauzată de noul coronavirus (COVID-19), o boală infecțioasă de o virulență extremă în ceea ce privește rata contaminărilor, gravitatea și numărul deceselor pe care le provoacă. Din nefericire, la începutul lunii martie, valul pandemic a ajuns să afecteze și România. Pentru a putea respecta normele sanitare și epidemiologice, care să ajute la combaterea răspândirii virusului, au trebuit regândite strategiile tuturor domeniilor de activitate din spațiul economic românesc. (întregul articol)

 

Activitatea bibliografică… altfel
Daniela Todor

La început a fost o ştire ca multe altele, mai catastrofică în esenţa ei, dar, fiind vorba de o ţară îndepărtată, ea nu a avut un impact foarte mare asupra noastră; poate doar gândul a rămas suspendat câteva secunde în empatie sau reflecţie. După câteva săptămâni, ştirea s-a amplificat, a mai adăugat câteva informaţii, de data asta mai apropiate, ca o pisică tăcută care dă târcoale unui şoricel neatent: coronavirusul se apropia de Europa, intra într-o ţară cunoscută şi începea să se răspândească rapid şi să facă primele victime. Chiar şi în acel moment, pentru cei mai mulţi dintre noi, rămânea o ştire care nu ne afecta neapărat, cel puţin nu atunci şi nu direct. (întregul articol)

 

Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca un pol de bune practici şi de bun-simţ în pandemie.
O experienţă personală
Maria-Stela Constantinescu-Matiţa

La sfârşitul anului 2019 îşi făcea simţită prezenţa pe glob ceva ce va zgudui din temelii istoria recentă a planetei şi se va dovedi ulterior a fi un virus implacabil, perfid, mutabil, letal, ce va lăsa urme adânci în umanitate şi insurmontabile din punct de vedere uman şi economic, cel puţin pe moment, în clipa de faţă. Virusul va primi numele de SARS-CoV-2, iar boala dezvoltată datorită acestuia COVID-19. (întregul articol)

 

Resursele bibliotecii – Platforma cu documentele digitizate pentru cursuri si examene de licență
Tamás Kinga

Ca manifestare a solidarității față de provocările traversate de comunitatea educațională și științifică din întreaga lume, mai multe instituții și edituri au deschis accesul la resurse digitale pentru a veni în întâmpinarea nevoilor studenților și cadrelor didactice. (întregul articol)

 

Publish or perish – Publici sau pieri, v2.0(20)
Anca Chiorean

Politica „publish or perish” a rămas cam în aceiași parametri, din momentul în care a primit ștampila terminologică în anii ‘20 și până foarte recent. Nu a dispărut problema sacrificării parțiale a calității în favoarea cantității, nici goana după vizibilitatea dată de numărul de texte semnate, parte a cutumei intelectuale în parcursul realizării academice. Însă, în contextul actual, publish or perish nu mai poate viza strict autorul, în ambiția lui singuratică de a evita anonimatul. Sintagma în sine pare să fi suferit o mutație care a afectat (influențat, mai degrabă) practicile editoriale academice – publish or perish îndeamnă acum la adaptabilitate și reprezintă, pentru o revistă științifică a anului 2020, un impuls blând (blând, oare?) în direcția evolutivă firească, și anume cea a transferului activităților în plan digital, folosind toate instrumentele aferente aflate atât la dispoziția autorului, cât și a revistei. (întregul articol)