Submitted by webmaster_multimedia on
Exponatul lunii mai 2022
În urmă cu 130 de ani, în mai 1892, o delegaţie românească se deplasa la Viena pentru a prezenta împăratului Franz Joseph un memoriu, exprimând nemulțumirile românilor din Transilvania față de politica de maghiarizare de pe urma căreia aveau de suferit și prezentând principalele lor revendicări. Petiția, sortită eșecului, este curând adusă și în atenția opiniei publice, fiind tipărită la Sibiu sub titlul Memorandul românilor din Transilvania şi Ungaria cătră Maiestatea Sa Imperială şi Regală Apostolică Francisc Iosif. Mesajul său va fi rapid sancționat de autoritățile maghiare, care îi intentează proces lui Eugen Brote, proprietarul Institutului tipografic din Sibiu care a publicat broșura, pentru delict „de presă”. Un an mai târziu, în 13 mai, acuzația este extinsă asupra întregului Comitet central al Partidului Național Român, ca inițiator al Memorandumului. Și tot în mai, 1894, se pronunță sentința în procesul judecat la Cluj, în urma căreia 14 dintre liderii memorandiști sunt condamnați.
Ms. sertar 283/1: Evantaiul doamnei Elena Pop Hossu-Longin, cu însemnări ale participanţilor la procesul memorandiştilor, 1894
Exponatul lunii mai surprinde acest din urmă moment, într-o formă și o manieră diferită de alte documente ale vremii. Mărturia i se datorează Elenei Pop Hossu-Longin (1862-1940), soția lui Francisc Hossu-Longin (1847-1935), unul dintre avocații care i-au apărat pe semnatarii Memorandumului, și fiica lui George Pop de Băsești, unul dintre condamnați. Născută la 26 noiembrie 1862, aceasta a studiat la Cluj, iar din 1873 la Budapesta la Colegiul „Santa Maria”. În timpul Războiului de Independență al României, la doar 15 ani, s-a implicat în acțiunile de colectare de ajutoare pentru românii din Regat, fiind mai târziu decorată de Regina României cu Crucea Elisabeta. Același zel și spirit de inițiativă le va dovedi și mai târziu, devenind una dintre vocile femeilor românce din Ardeal. Ea a pus bazele Reuniunii Femeilor Române Sălăjene în 1881, iar după căsătoria cu Francisc Hossu-Longin în 1882 și mutarea la Deva, a continuat să sprijine cauza feminină contribuind la înființarea Reuniunii Femeilor Române Hunedorene. Prin militarea pentru accesul la educație al fetelor, finanțarea studiilor unor orfane, înființarea de școli secundare și mai târziu de internate, dezvoltarea industriei casnice, dar și prin implicarea activă în cauze filantropice, culturale și chiar politice, Elena Pop Hossu-Longin se numără între cele mai importante reprezentante ale feminismului românesc.
În mijlocul evenimentelor din mai 1894, aceasta are inspirata idee de a aduna pe propriul evantai gândurile și semnăturile unora dintre participanții la proces.
Piesă de costum de secol XIX, confecționat din lemn și hârtie, evantaiul constituie în sine un valoros obiect de colecție, vorbind despre rafinamentul și eleganța vremurilor trecute. Mai mult decât atât, pe fața acestuia sunt imprimate imagini ale unor monumente arhitectonice reprezentative din Imperiul Austro-Ungar, în centru aflându-se Palatul Hofburg, sporind semnificațiile politice ale piesei în ansamblu. Pe spatele acestor imagini, pe fiecare pliu al evantaiului, au fost înscrise cu creionul gândurile, așteptările sau aspirațiile câtorva reprezentanți ai mișcării de emancipare a românilor, exprimate cel mai adesea sub forma unor citate sau versuri. Între aceştia se numără Valeriu Branişte, Vasile Lucaciu, Amos Frâncu sau Alexandru Vaida-Voevod.
Transcriere contemporană a însemnărilor, realizată de Dora Colceriu
Mesajele lor „la cald” fac din evantai un suvenir remarcabil, ce reușește să evoce emoția momentului. Conștientă de unicitatea și încărcătura simbolică a obiectului, Elena Hossu-Longin hotărăște să-l doneze Bibliotecii Universității din Cluj în anul 1935.
Însemnarea Elenei Pop Hossu-Longin privind donaţia către Biblioteca Universităţii din Cluj
Gestul binevoitor completează donația primită din partea lui Francisc Hossu-Longin începând din 1933, cuprinzând pe lângă cărți și reviste, acte și fotografii de familie, o bogată corespondență cu cele mai importante personalități ale vremii și material arhivistic privitor la aspecte politice, culturale sau juridice din Transilvania, din perioada 1848 – 1934. Testamentul întocmit de soția sa în 1940, adaugă și patru tablouri în ulei, reprezentând portretele părinților celor doi.
