Liviu Rusu (1901-1985)

even_2021_nov_liviu_rusu_portret.jpg

n. 9 noiembrie 1901, Sărmașu (Mureș) – m. 17 decembrie 1985, Cluj.

Estetician, istoric literar, docent în psihologie. 

Tatăl său, Constantin Rusu, a fost  preot. Mama, Ema (născută Turi), s-a ocupat exclusiv de creșterea și educația copilului. Primele trei clase primare le-a urmat în localitatea natală, continuând, între anii 1912-1920, cursurile Liceului Evanghelic German din Bistriţa. S-a înscris la Facultatea de Drept, de la Universitatea din Cluj, dar, după primul an, în 1921, a abandonat această specializare în favoarea Facultății de Litere. Și-a finalizat studiile superioare în anul 1925, începându-și încă din timpul studenției, cariera universitară. Datorită faptului că literatura şi filologia nu au fost singurele sale pasiuni, a activat în timpul studiilor (1923-1925) la Institutul de Psihologie din Cluj, fiind asistent al profesorului Florin Ştefănescu Goangă. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Liviu Rusu a decis ca, la studiile de doctorat, să se orienteze înspre psihologie, astfel încât, în 1928 și-a susţinut teza cu titlul Selecţia copiilor dotaţi. Fiind animat de o puternică dorinţă de cunoaştere şi documentare, a decis, în același an, să îşi continue specializarea la Leipzig, Berlin şi Hamburg. În 1929 s-a întors în ţară, ocupând funcţia de asistent în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj. Doi ani mai târziu a obținut titlul de docent în psihologie, cu teza intitulată Aptitudinea tehnică și inteligența practică. Această funcție a ocupat-o până în anul 1938, când a devenit profesor universitar. Anii de specializare la Paris (1933-1935) au însemnat pentru Liviu Rusu și o cotitură înspre studiile de estetică, luându-şi doctoratul la Sorbona, sub conducerea renumitului Charles Lalo. Teza principală a fost publicată în acelaşi an, în celebra colecţie Bibliothèque de la Philosophie, devenind o lucrare de notorietate internaţională.

În 1948, însă, asemeni altor universitari clujeni, a fost silit de către autoritățile comuniste să plece din învăţământ. Împărtășind aceeași soartă cu poetul Lucian Blaga, a izbutit cu greu să-și găsească un loc de bibliotecar, iar, mai apoi, de cercetător în cadrul Bibliotecii Filialei din Cluj a Academiei Române. În anul 1961 i s-a permis să revină în învăţământul universitar, ca profesor de literatură universală şi comparată.

Debutul în publicistică datează din anul 1923, în Lumea Universitară. De-a lungul anilor a colaborat la numeroase alte reviste ale vremii: Contemporanul, Societatea de Mâine, Ţara Nouă, Ethos (Paris), Luceafărul, Naţiunea, Revista de Filosofie, Revista de Psihologie, România Liberă, Steaua, Tribuna, Viaţa Românească etc.

Liviu Rusu este autorul unor lucrări fundamentale, atât în domeniul psihologiei, cum sunt Principiile de bază ale psihologiei aplicate sau Problema orientării profesionale, cât şi în domeniul esteticii, cum ar fi: Estetica poeziei lirice (1937), Logica frumosului (1946), Viziunea lumii în poezia noastră populară. De la resemnare la acţiunea creatoare (1967), De la Eminescu la Lucian Blaga şi alte studii literare şi estetice (1981).