Donaţii noi in fondurile BCU

Universitari şi cercetători de prestigiu. Vechi absolvenţi ai UBB

- Donaţii in curs de prelucrare -

Dan CULCER

Marian PAPAHAGI

Mircea POPA

Aurel SASU

 

Dan CULCER

dan_culcer1.jpg

(15 iunie 1941, Sulina/Tulcea). Critic şi istoric literar, eseist, prozator şi poet, traducător din limbile maghiară şi franceză, jurnalist.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1960). A scris zeci de articole, cărți și studii de critică literară sociologică. A emigrat în Franţa în octombrie 1987, unde a continuat să scrie. A colaborat la importante posturi de radio, cum ar fi: Radio BBC, Europa Liberă sau Radio France International.

A donat Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” manuscrise, documente de arhivă, cărțile din biblioteca proprie, colecții de reviste, tablouri și obiecte de familie.

 

Marian PAPAHAGI

marian_papahagi.jpg

(n. 14 oct. 1948, Râmnicu Vâlcea - m. 18 ian 1999, Roma). Critic, istoric literar, specialist în filologie romanică, traducător.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1966-1968), apoi, a continuat la Roma (1968-1972), la secția de limbi și literaturi romanice.
Din 1973, a fost asistent, apoi lector și din 1990, profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai, unde a intemeiat Catedra de limbi și literaturi romanice. A fost Director la Accademia di Romania din Roma (1998-1999). Membru al grupului fondator al cenaclului și revistei Echinox (redactor-șef, 1973-1983) și director al revistei Studi italo-romeni, întemeiată în 1997. A publicat articole, cărți de istorie și critică literară, studii de filologie romanică. A colaborat alături de Mircea Zaciu și Aurel Sasu la Dicționarul Scriitorilor români. A donat Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” o parte a cărților din biblioteca proprie, documente.

 

Mircea POPA

mircea_popa.jpg

(n. 29 ianuarie 1939, Lazuri de Beiuş/Bihor). Critic şi istoric literar.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1960). A publicat o mulțime de articole, cărți și studii de istorie literară. Este un neobosit cercetător al istoriei noastre literare asupra căreia s-a aplecat întotdeauna cu acribie, pasiune și multă răbdare. Donează Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” o parte a cărților din biblioteca proprie, documente și manuscrise.

 

Aurel SASU

aurel_sasu1.jpg

(n. 21 iulie 1943, Oarda/Alba – m. 2018, Cluj-Napoca). Istoric și critic literar, eseist, traducător.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1968). A scris  articole, cărți de istorie și critică literară, a redactat interviuri și a contribuit la elaborarea unor dicționare. A colaborat  alături de Mircea Zaciu și Marian Papahagi la Dicționarul Scriitorilor români. A publicat și Dicţionarul Scriitorilor români din Statele Unite şi Canada (2001). A donat Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” o parte însemnată a manuscriselor, documentelor și fișelor de lucru, precum și o serie de cărți din propria bibliotecă.