Colecții Speciale

Exponatul lunii martie 2022

 

Ca prima din lunile de primăvară, Martie ne duce în primul rând cu gândul la natură. Tocmai de aceea, exponatul pe care îl prezentăm de această dată - oarecum atipic pentru colecțiile unei biblioteci - este un ierbar, în două volume, datând din secolul al XIX-lea. Termenul de ierbar a desemnat de-a lungul timpului toate lucrările referitoare la plante, căpătând sensul actual, de colecție de plante presate, abia începând din secolul al XVIII-lea. Astfel, sub această denumire se regăsesc astăzi atât cărți de botanică ilustrate cu gravuri, manuscrise însoțite de desene ori acuarele, cât și albume cu specimene organice. Exemplarul prezentat cu această ocazie se plasează la intersecția acestor categorii.

exponatul_lunii_martie2022_1_2.jpg

Coperta volumului I

Între coperți groase de carton, 88, respectiv 109 planșe adună exemplarele a numeroase specii de briofite (mușchi), din 28 de genuri diferite. Fiecare astfel de planșă poartă o etichetă tipărită care desemnează genul, iar fiecare specimen în parte este însoțit de o descriere în limba latină a speciei, redată fie printr-o etichetă tipărită, fie prin adnotări manuscrise. În cuprinsul lucrării, trei mâini diferite par a fi redactat asemenea explicații, cu cerneală brună, cu cerneală neagră și în creion. Însă cel mai interesant este probabil că cele două volume se deschid cu pagini de titlu tipărite, dezvăluind următoarele date bibliografice: Bryologiae Europaeae vel Muscorum Europaeorum generum et specierum. Auctoribus Bruch et W. P. Schimper, illustratorum Stirpes normales. Edidit W. P. Schimper. Pars I-II. Argentorati, 18401. Lucrarea este astfel o colecție de plante uscate, însoțită de note manuscrise și elemente ale unui ierbar tipărit. Prin caracteristicile sale este un unicat, încadrându-se în rândul manuscriselor.

exponatul_lunii_martie2022_2_2.jpg

Pagina de titlu, tipărită, a volumului I

Autorii lucrării Bryologiae Europaeae vel muscorum Europaeorum generum et specierum (cea sub a cărei titlu se prezintă ierbarul adus în atenție) sunt Philipp Bruch şi Wilhelm Philipp Schimper, doi specialişti în botanică, ale căror contribuţii în domeniul studierii briofitelor sunt considerate fundamentale. Philipp Bruch (1781-1847) şi-a început activitatea ca farmacist, lucrând mai întâi la Mainz. Ulterior, la 21 de ani a moştenit farmacia tatălui său din oraşul natal Zweibrücken. Totuşi, pasiunea pentru botanică l-a condus spre cercetările de briologie. La vremea când Schimper îşi începea studiile în domeniu, Philip Bruch era deja considerat un expert în identificarea speciilor de muşchi. Prima lor întâlnire a avut loc în 1836 la iniţiativa lui Schimper, care dorea să-i mulţumească pentru contribuţiile aduse în briologie. Se pare că Bruch a fost impresionat de îndată de entuziasmul şi cunoştinţele tânărului Schimper, pe atunci curator asistent la Muzeul de Istorie Naturală din Strasbourg. Wilhelm Philipp Schimper (1808-1880), originar din Alsacia, a studiat la Universitatea din Strasbourg şi a fost angajat în 1835 la instituţia muzeală amintită, devenind mai târziu chiar director al acesteia. Între 1862-1879 a fost profesor de geologie şi paleontologie la Universitatea din Strasbourg. Pasiunea pentru studiul plantelor pare a o fi moştenit sau dobândit în familie, doi dintre verii săi fiind reputaţi botanişti. La fel ca Georg Wilhelm Schimper, Philipp a întreprins numeroase expediţii, colecţionând specimene botanice şi legând relaţii cu specialişti în călătoriile prin Europa.

Odată cu întâlnirea celor doi în 1836 a fost lansată propunerea realizării în colaborare a unei lucrări dedicate briofitelor existente în Europa. Aceasta a apărut începând chiar din acel an şi până în 1856, fiind inițial publicată în şaizeci şi cinci de fascicule, fiecare cuprinzând prezentarea a unul sau două genuri de muşchi. Ulterior acestea au fost reunite în şase volume sub titlul Bryologia Europæa seu genera muscorum Europæorum. Scopul lucrării a fost acela de a descrie toate speciile de muşchi din Europa cunoscute la acea vreme, pe baza unor analize microscopice amănunţite. Textele (în latină, germană și franceză), care cuprindeau detalii despre organele vegetative şi reproductive, despre habitat, distribuţie geografică, istoria genului respectiv şi comparaţii cu alte genuri, erau însoţite de ilustraţii reproduse prin tehnica litografierii, după desenele lui Schimper. Implicarea acestuia în publicarea lucrării nu s-a limitat doar la munca de cercetare; costurile editoriale ridicate l-au determinat chiar să îşi vândă o parte din colecţii şi din biblioteca personală pentru a sprijini continuarea publicării.

Legătura dintre cele două lucrări este evidentă: autori comuni, titluri aproape identice, apărute în aceeași perioadă, ierbarul cuprinde specii și genuri descrise în toate cele șase volume din Bryologia Europaea. Prin urmare, este tentantă supoziția că ierbarul ar fi putut constitui baza documentară pentru cartea publicată de Schimper. Pe de altă parte, nu poate fi exclusă varianta ca drumul să fi fost invers și ierbarul să fi fost alcătuit tocmai pornind de la respectiva lucrare.

Învăluită de mister este și proveniența ierbarului. Cu toate că nu există informații suficiente pentru a permite reconstituirea traseului său de la cel care l-a creat până în colecțiile bibliotecii noastre, putem propune ipoteza că a ajuns prin intermediul botanistului cu origini bănățene, August Kanitz, specialist recunoscut și având strânse colaborări cu lumea științifică europeană. Începând din 1872, acesta a fost profesor la Universitatea Franz Joseph din Cluj, unde a instituit grădina botanică, a creat un ierbar universitar și o bibliotecă sistematică de botanică, donând propria colecție de 4000 de volume Facultății de Biologie. Mai mult decât atât, a fost președintele colecțiilor de botanică ale Societății Muzeului Ardelean, iar unele scrisori și colecția de diplome care i-au fost acordate de instituțiile științifice din întreaga Europă și din țară se regăsesc astăzi în fondurile BCU Cluj.

exponatul_lunii_martie2022_3_2.jpg

exponatul_lunii_martie2022_4_2.jpg

exponatul_lunii_martie2022_5_2.jpg

exponatul_lunii_martie2022_6_2.jpg

exponatul_lunii_martie2022_7_2.jpg

exponatul_lunii_martie2022_8_2.jpg

 

______________________________

1 Se păstrează la Colecții Speciale, în cutii speciale, confecționate în legătoria bibliotecii noastre de Alex Nemeti.