Serviciul Perma.cc

perma-cc.jpg

Biblioteca noastră este partener (utilizator de tip Registrar) pentru serviciul Perma.cc, sub numele “Lucian Blaga” Central University Library of Cluj-Napoca, Romania.

Serviciul Perma.cc asigură arhivarea paginilor web/documentelor electronice în scopul cercetării, pentru citarea acestora şi regăsirea lor chiar dacă sursa originală (URL-ul iniţial) a dispărut.

Proiectul Perma.cc a fost dezvoltat de către Library Innovation Lab, din cadrul Bibliotecii de Drept din Harvard. Acest serviciu este dedicat prezervării pe termen lung, are un plan de intervenţie şi este open source.

Serviciul Perma.cc este gratuit pentru orice utilizator individual în limita a 10 resurse arhivate. Pentru arhivarea mai multor resurse se poate apela la o formă de plată (vezi https://perma.cc/settings/usage-plan) sau gratuit prin intermediul unei biblioteci partenere.

BCU Cluj oferă acest serviciu GRATUIT şi permite utilizatorilor să arhiveze, să administreze şi să adnoteze un număr nelimitat de resurse electronice ştiinţifice, care vor primi un link scurt pentru citare, pot crea mai mulţi utilizatori pentru accesul la acelaşi folder şi primesc asistenţă din bibliotecă.

Paşii pentru a deveni beneficiar al serviciului Perma.cc:

  • completați un formular de solicitare serviciu
  • veţi fi contactat pentru planificarea unei şedinţe online de instruire
  • se va crea un cont de utilizator sponsorizat (recomandat pentru utilizator individual) sau organizaţia (facultate, revistă, proiect) şi un utilizator afiliat organizaţiei (pentru lucru în grup).

Mai multe detalii despre acest serviciu găsiți consultând ghidul de utilizare a serviciului în limba română sau informaţiile de pe site-ul producătorului.

Pentru informaţii şi suport, trimiteţi un mesaj la adresa permacc[at]bcucluj.ro.