Expoziție

100 DE ANI DE LITERE LA CLUJ

Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este un reper important în ansamblul academic al Transilvaniei şi al întregului spaţiu românesc. Dincolo de spiritul anecdotic al vremurilor de dinainte de 1989, când, pentru a justifica o concurenţă acerbă uneori, se spunea că Filologia „era prima facultate când intrai în oraş şi ultima când ieşeai”, Literele reprezintă unul dintre locurile unde SE FACE ŞI SE SCRIE CARTE.

Spaţiul Galeria Laterallia al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” găzduieşte, în expoziţia 100 DE ANI DE LITERE LA CLUJ, câteva repere din istoria facultăţii, sub egida manifestărilor ce marchează 100 de ani de învăţământ superior românesc la Cluj-Napoca.

Galeria poate fi vizitată în perioada 2 martie - 3 aprilie 2020. Mulţumiri se cuvin aduse dr. Ana-Maria Stan de la Muzeul de Istorie a Universităţii, dr. Alexandru Bud, colegilor de la Serviciul Depozite, pentru ajutorul oferit.   

 

expo-litere.jpg