Patimă şi viciu, artă şi fum

- O istorie ilustrată a fumatului în România -

Expoziţie şi lansarea albumului

Marţi, 6 martie 2012 a avut loc la Galleria Laterallia a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" Cluj lansarea volumului şi vernisajul expoziţiei: PATIMĂ ŞI VICIU, ARTĂ ŞI FUM. O istorie ilustrată a fumatului în România, organizată de Asociaţia Clujul de altădată.

Expoziţia cuprinde aproximativ 150 de fotografii într-o panoplie fascinantă a obiectelor şi tabieturilor fumatului. Este o altfel de istorie a unui obicei controversat povestită prin intermediul imaginii.

Iniţiativa noastră este prima care prezintă arta declanşată de acest viciu care bântuie de secole viaţa românilor. De la boierii care nu se puteau dezlipi de ciubucele lor uriaşe cu tutunul turcesc de cea mai bună calitate, la ţăranii care fumau tutunul din producţia proprie, regii României, fumători cu toţii, mari personalităţi ale culturii române cu fumuri, cutii luxoase de tutun, dar şi ţigaretele comuniste care au făcut istorie (Snagov, Mărăşeşti, Carpaţi... fără filtru, etc.), totul alături de cele mai elegante lulele, însoţite de cele mai rafinate tabieturi.

Reclame din perioada interbelică la ţigarete pentru femei, reclame la ţigări denicotinizate din anii 30, celebrele ţigări Regale devenite peste noapte Republicane, brichete în formă de carte de rugăciuni, sau tabachere pentru prizat tabac au creat o întreagă cultură paralelă marii industrii a tutunului.

Departe de a se constitui într-un demers pentru promovarea fumatului şi a fumătorilor, expoziţia şi albumul sunt instrumente care pune în lumină arta declanşată de acest viciu. Povestea sorbitului de tabac îi captivează atât pe fumători cât şi pe nefumători prin gustul fascinant al lucrului interzis şi al dichisului rafinat.

Piesele prezentate aici fac parte din patrimoniul unor muzee şi din colecţii particulare şi sunt adunate pentru prima dată într-o formă inedită.

O panoplie a obiectelor impregnate cu un fin şi misterios parfum de tabac.

Ancuţa-Lăcrimioara Chiş
Ucu Bodiceanu