Să ne protejăm monumentele naturii

Expoziţie de carte la Biblioteca de Zoologie

iulie - septembrie 2011

"Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc" (Sir Peter Scott).

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se află în pericol de dispariţie (capra neagră, ursul, râsul, floarea de colţ, sângele voinicului etc. sau arbori de vârste considerabile).

Biodiversitatea este unul dintre atuurile cele mai importante ale României, fiind recunoscut la nivel european, datorită faptului că aici trăiesc jumătate din animalele sălbatice de pe vechiul continent. Suprafaţa Carpaţilor din România constituie habitatul a 35% dintre lupii europeni, pentru 50% dintre urşi şi pentru 30% dintre râşi. Ne putem chiar mândri cu aspretele (singurul peşte a cărui denumire internaţională este preluată din limba română), o specie de peşte care datează de acum 30 de milioane de ani şi care nu poate fi găsit în alte ţări ale lumii.

Fauna României cuprinde 62 de specii ameninţate: 15 specii de mamifere, 13 specii de păsări, două specii de reptile, 10 de peşti şi 22 de specii de nevertebrate. Deţinem, aşadar, 62 de specii aflate în curs de dispariţie, în diverse stadii, de la critic la moderat. Printre acestea se numără sturionul, foca sihastru, linxul, unele specii de broaşte ţestoase, racul european şi vipera de stepă. Există, din fericire, unele proiecte de repopulare care au înregistrat succese, precum cel prin care au fost resuscitate capra neagră şi marmota.

În anul 1935 a luat fiinţă Parcul Naţional Retezat, acest exemplu pozitiv de prezervare a patrimoniului natural fiind preluat şi în cazul altor rezervaţii: Pădurea Letea, Fâneţele Clujului, Codrul Secular Slătioara. în 1965, în România existau 130 de rezervaţii întinse pe o suprafaţă de 75.000 de hectare. Actualmente, în România sunt înregistrate 134 de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, cu o suprafaţă de 130.000 de hectare.

"Un nou mod de gândire e necesar dacă oamenii vor să supravieţuiască" (Albert Einstein).

Dacă am face un salt în timp pe teritoriul Românei, am fi cu siguranţă şocaţi de animalele pe care le-am întâlni aici. Nu este vorba de dinozauri, urşi de peşteră sau tigri cu colţi-pumnal. însă, dacă am călători în timp cu doar două-trei sute de ani în urmă, am vedea cu propriii ochi focile de la Marea Neagră, antilopele din Moldova şi Dobrogea, caii şi măgarii salbatici din Bărăgan, elanii, bourii şi zimbrii din pădurile Ardealului, Valahiei şi Moldovei, stolurile de dropii din jurul Bucureştiului, Timişoarei, Călăraşului, Constanţei şi Brăilei, sau zăganii de pe piscurile Carpaţilor. Dispariţia tuturor acestor specii de animale sălbatice este o pată neagră în istoria naturală a ţării noastre. Vina o poartă vânătoarea nesăbuită şi distrugerea habitatelor.

Animale dispărute din România:

Elanul (Alces alces alces) - românii îl numeau plotun; Antilopa Saiga (Saiga tatarica tatarica) - binecunoscută îndeosebi în Modova, unde vânătorii răzeşi o denumeau neaos; Tarpanul sau Calul Sălbatic European (Equus ferus ferus); Colunul sau Măgarul Sălbatic Mongol (Equus hemionus hemionus); Bobacul sau Marmota de stepă (Marmota bobak) - denumirea sa de bobac sau baibac este un împrumut din turco-tătară; Brebul sau Castorul European (Castor fiber); Bourul (Bos primigenius); Zăganul sau Vulturul Bărbos (Gypaetus barbatus); Dropia (Otis tarda); Foca de Marea Neagră sau Foca Călugăriţă (Monachus monachus albiventer) şi multe altele, dispărute sau ameninţate cu dispariţia.

Lumea celor care nu cuvântă nu se pricepe la lansarea SOS-urilor. De noi depinde ca scarabeul să nu rămână doar o amintire, ca în melodia "Scara scarabeului", cântată de Pheonix. De noi depinde să nu auzim despre melc doar din cântecele naive, iar crapul, de pildă, să ne fie descris doar în poveştile pescăreşti.