English    Deutsch    Magyar

















Rusaliile
Expoziţie la Biblioteca Facultăţii de Litere, secţia română-maghiară

înapoi la expoziţii

Începând cu luna iunie, biblioteca Facultăţii de Litere UBB - bibliotecă filială BCU a deschis un ciclu de expoziţii temporare, axate pe diferite teme şi bazate pe prezentarea volumelor aflate în fondul propriu de publicaţii.

Expoziţia care deschide acest ciclu a fost dedicată Sărbătoarei Rusaliilor şi a încercat să ofere o mică perspectivă etnografică şi istorico-literară asupra sărbătorii de Rusalii în contextul văzut şi trăit de românii şi maghiarii de pe teritoriul României.

Pe lângă aceasta, organizatorii au încercat să sublinieze obiceiurile şi tradiţiile de Rusalii, procesiuni cu caracter religios sau miturile legate de făpturile supranaturale (Ielele, Rusalcele, Dânsele, Zânele sau şoimanele ).

Dintre publicaţiile expuse amintim volume apărute la începutul secolului 20., cum ar fi volumul lui Tudor Pamfile: Sărbătorile de vară la români: studiu etnografic, (Bucureşti 1910) sau Credinţi şi superstiţii ale poporului român de Artur Gorovei (Bucureşti, 1915). Literatura de specialitate recentă este reprezentată prin volume precum Obiceiuri tradiţionale româneşti de Mihai Pop (Bucureşti, 1999) sau Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român (Bucureşti 1999), sau volumul lui Móser Zoltán publicat în limba maghiară Május - Pünkösd hava (Miercurea Ciuc, 1998).

Foto 1
Foto 2






CONTACT:

   Adresa:
     Str. Clinicilor nr. 2
     Cluj-Napoca
     cod 400006, România
   Telefon:
     40-264-597092
   Fax:
     40-264-597633
   E-mail:
     webmaster@bcucluj.ro







  
powered by FreeFind
Toate drepturile rezervate