English    Deutsch    Magyar

















1989 - 2009: MEMORIA ISTORIEI
- 20 de ani mai târziu -
Expoziţie de carte

înapoi la expoziţii

Încă din luna octombrie 1989, regimurile comuniste ale Europei de Sud-Est, cădeau unul după altul. Datorită promovării urii dintre oameni, a greutăţilor, nedreptăţilor şi minciunilor adunate timp de o jumătate de secol, s-a ajuns dincolo de limita suportabilului. Oamenii aveau nevoie de LIBERTATE.

Căderea regimului comunist, unul dintre cele mai atroce regimuri din istoria omenirii, era anunţat încă din anii 1970 - 1980 de unii istorici şi dizidenţi din Occident, o parte dintre ei provenind chiar din statele comuniste.

Pentru a evita o situaţie neplăcută şi o revoltă a popoarelor de sub Cortina de Fier, era nevoie de o reformă urgentă în interiorul "imperiului". Astfel, Gorbaciov a iniţiat aşa zisa "perestroika", o încercare de a restructura economia şi societatea sovietică, metodă care nu şi-a atins scopul. Datorită acestui fapt, Gorbaciov a ajuns să fie prins între conservatori şi progresişti, lucru care i-a adus, în cele din urmă, pierderea sprijinului politic.

Unul din cele mai mari evenimente care au avut loc în ultimii 50 de ani a fost căderea zidului Berlinului de la 9 noiembrie 1989. Acesta a fost punctul culminant care a declanşat revoltele din ţările comuniste din Europa Centrală şi de Est, şi a dus la sfârşitul Războiului Rece. Imaginea cu berlinezii care dansau fericiţi pe "Zidul" de la Poarta Brandenburg a rămas ca un simbol împotriva luptei anticomuniste şi a căderii regimului comunist. Se striga din toate puterile "Die Mauer ist Weg!" (Zidul a dispărut).

Această bucurie s-a extins cu o mare rapiditate şi în restul gulagului comunist şi nu a durat foarte mult până le-au urmat exemplul şi celelalte state din Europa Centrală şi de Est, urmând declanşarea Revoluţiei de Catifea din Cehoslovacia, din 17 noiembrie, urmând Ungaria şi celelalte ţări. Revoluţiile din 1989 şi-au propus nonviolenţa, excepţie făcând evenimentele care au avut loc în România.

În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale de o atât de mare importanţă, încât unele au ca rezultat sfârşitul unei perioade şi inaugurarea unei noi etape în evoluţia societăţii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România la sfârşitul anului 1989. Evenimentele care au avut loc la 16 decembrie la Timişoara, când lumea a ieşit în stradă şi a strigat "Jos Ceauşescu!", au declanşat ceea ce s-a numit Revoluţia Română. Era o situaţie inevitabilă, având în vedere transformările care avuseseră loc deja în celelalte state din Europa Centrală şi de Est, din gulagul comunist.

Spre deosebire de Ungaria şi Polonia, unde au avut loc negocieri între societate şi partid, în România acestea nu au existat, ci a fost mai degrabă, o înfruntare sângeroasă de stradă. Această revoltă populară s-a extins foarte repede, alte oraşe urmând exemplul de la Timişoara: Cluj, Bucureşti, Iaşi şi altele. Dorinţa de libertate, amestecată cu speranţă şi disperare, a scos în stradă zeci de mii de români din toate oraşele ţării, pe care i-a unit un singur scop: înlăturarea dictatorului şi căderea regimului comunist. Toate acestea au dus la fuga soţilor Ceauşescu în 22 decembrie, cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al PCR, decizie greşită pentru ei, dar care a dat un avânt şi mai mare populaţiei adunate în Piaţa Universităţii.

La 20 de ani de la aceste evenimente, în perioada 7 - 18 decembrie 2009, este organizată în spaţiul expoziţional de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga", expoziţia dedicată evenimentelor istorice din decembrie 1989, în memoria victimelor care şi-au dat viaţa pentru libertate şi valorile democraţiei, precum şi căderii comunismului din sud-estul Europei.

Această expoziţie pune în valoare cărţi apărute imediat după evenimentele amintite, dar şi analize făcute ulterior de istorici şi analişti politici. De asemenea, sunt expuse fotografii şi articole din ziarele vremii.

Foto 1   Foto 2   Foto 3   Foto 4   Foto 5   Foto 6   Foto 7   Foto 8   Foto 9   Foto 10   Foto 11   Foto 12





CONTACT:

   Adresa:
     Str. Clinicilor nr. 2
     Cluj-Napoca
     cod 400006, România
   Telefon:
     40-264-597092
   Fax:
     40-264-597633
   E-mail:
     webmaster@bcucluj.ro







  
powered by FreeFind
Toate drepturile rezervate