Articol de Carmen Condea
(Ştiinţele informării şi documentării, anul 2,
Facultatea de Istorie, Universitatea Babeş-Bolyai)

Motto:
"Biblioteca este templul învăţăturii, iar învăţătura a eliberat mai mulţi oameni decât toate războaiele din istorie."
Carl Thomas Rowan

Toate civilizaţiile prin care a trecut omenirea au urmat acelaşi proces inexorabil: înălţare-prăbuşire, expansiune-contragere, înflorire-decădere. Toate au luptat pentru continuitatea împotriva declinului iremediabil care se instala la un moment dat. Multe din aceste civilizaţii, în mod deosebit cele legate direct de moştenirea noastră culturală, au găsit în bibliotecă un instrument ideal de luptă.

Să ne îndreptăm cu gândul spre Grecia şi Roma antică, spre Bizanţ şi diaspora culturală ebraică, spre civilizaţia arabă şi lumea medievală creştină, spre Renaşterea Italiană şi Secolul de aur spaniol- în toate aceste civilizaţii bibliotecile au avut un rol cultural extrem de important. Ele au îndeplinit rolul de păstrătoare a cunoştinţelor acumulate de umanitate de-a lungul secolelor, de instrument educaţional al generaţiilor succesive, de laborator de lucru pentru cercetare şi inovaţie, precum şi de suport de reflecţie şi dezvoltare a sentimentelor estetice. Este un fapt îndeobşte cunoscut că bibliotecile au înflorit când civilizaţia care le-a creat se afla la apogeul său.

Cea mai veche funcţie a bibliotecilor este cea custodială, de conservare a cunoştinţelor umane, indiferent de suportul pe care ele se aflau. Statele antice conservau cu grijă documentele privind legislaţiile, tratatele încheiate cu alte state, acordurile comerciale, etc. Deoarece aceste documente sporeau numeric, a apărut necesitatea organizării lor sistematice, păstrării lor în siguranţă şi desemnării unei persoane competente care să le descrie, să le indexeze şi să le facă disponibile la cerere. Conservarea acestor colecţii a devenit un element peren al moştenirii culturale a umanităţii.

Grecii din epoca lui Pericle, achiziţionau, pe lângă texte din domeniile ştiinţelor exacte, texte literare şi muzicale, materiale grafice şi vizuale care înnobilau sufletul. Păstrarea literaturii Secolului de Aur Grec¹, de pildă, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Bibliotecii oraşului Atena, care garanta "autenticitatea" textelor. ² După fondarea Muzeului din Alexandria, în care se afla Biblioteca din Alexandria, în secolul al IV-lea i.H., alte aspecte ale funcţiei custodiale încep să apară. Biblioteca din Alexandria a fost în afara oricărei îndoieli, cea mai mare bibliotecă din Antichitate, păstrandu-şi supremaţia în întreaga epocă elenistă până în secolul al IV- lea.

În prima perioadă, activitatea principală a bibliotecii consta în achiziţia de manuscrise, şi pentru această muncă funcţionarii ei erau trimişi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii vechi. Scopul bibliotecii nu era însă numai acela de a păstra manuscrisele, garantându-le autenticitatea prin experţii săi, revizuindu-le şi imbogăţindu-le, dacă era cazul, ci şi acela de a multiplica lucrările scriitorilor valoroşi începând cu Homer. Traducerea reprezenta un alt aspect important în sprijinul funcţiei custodiale a Bibliotecii din Alexandria. Scribii bibliotecii, după cum este consemnat, erau folosiţi să traducă în greacă, îndeosebi scrieri ebraice referitoare la Vechiul Testament, pentru a fi depozitate în colecţiile acestei mari biblioteci.

După achiziţionare, manuscrisele erau legate, catalogate, corectate şi, în anumite cazuri, autentificate. Sarcina catalogării şi autentificării a devenit astfel parte integrantă a funcţiei de conservare a bibliotecii. Manuscrisele erau ordonate pe limbi: greacă, egipteană, babiloniană, ebraică, indiană, etc. Dezvoltarea bibliotecilor în Roma Antică nu poate fi judecată în afara influenţei deosebite a culturii elenice şi elenistice exercitate asupra civilizaţiei romane. Pentru conservarea literaturii greceşti şi romane, Caius Iulius Caesar a plănuit să construiască o mare bibliotecă de stat la Roma, care să egaleze sau să depaşească pe cea din Alexandria. Din păcate, el a fost asasinat înainte de a-şi realiza acest proiect. Împăraţii romani au construit numeroase biblioteci la Roma. Biblioteca Ulpia a fost cea mai importanta dintre acestea. Aceasta bibliotecă era împărţită, asemeni altor biblioteci romane,în secţii de greacă şi latină.

În Evul Mediu funcţia custodială a bibliotecilor a căpatat o deosebită valoare. Bibliotecile erau închise în mănăstiri ca în nişte morminte permiţând supravieţuirea culturii greco- romane. În Imperiul Bizantin, care a dăinuit un mileniu după prăbuşirea Romei, manuscrisele greco-romane şi scrierile creştine erau privite ca adevarate comori. Din nefericire multe din manuscrisele acestea au fost distruse în timpul migraţiei barbarilor. După invazia maghiarilor si vikingilor, în secolul al IX-lea Renaşterea Carolingiană a încetat. Scriptoria monastica şi bibliotecile din întreaga europă au fost fie distruse, fie abandonate.

Începând cu secolull XII-lea se înfiripează biblioteci pe lângă catedralele din Franţa (Paris, Chartres). Se remarcă o rapidă creştere a numărului acestora şi în Italia meridională datorită legăturilor cu centrele bizantine, văzându-se clar că bibliotecile aveau pe lângă toate celelalte funcţii şi o funcţie educaţională. În Spania, la începutul secolului al XII-lea a luat fiinţă şcoala de Traducători de la Toledo modelată după Casa înţelepciunii din Bagdad. Lucrări valoroase din gândirea antică, elenistică şi bizantină au fost tălmacite în arabă de evreii cunoscători ai acestei limbi, fiind preluate apoi şi din nou traduse, de aceasta dată în Latină, de marile universităţi din Europa de vest.

Colecţiile din bibliotecile catedralelor au format nucleul viitoarelor biblioteci universitare. Aceste biblioteci universitare au beneficiat în permanenţă de sprijinul fondatorilor lor. Universitatea din Paris, în 1253, a fost înzestrată cu biblioteca personală a lui Robert de Sorbon³- cel care va da numele său prestigioasei universităţi franceze. Bogatele colecţii de la Paris şi Oxford, constituite în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, au sprijinit formarea marilor savanţi, filosofi şi teologi ai Europei medievale . Deşi bibliotecile monastice, episcopale şi universitare şi-au îndeplinit cea mai veche şi elementară funcţie, aceea de a conserva, multe din resursele culturale ale societăţilor trecute au rămas neexploatate, greşit utilizate şi adesea neînţelese.

În secolul al XVI-lea, valoarea informaţională a bibliotecilor capătă o nouă dimensiune prin creşterea deosebită a documentelor istorice. Bibliotheque Nationale din Paris şi British Museum din Londra devin şi ele centre naţionale de documente istorice. Adunarea şi conservarea resurselor documentare istorice reprezentau acte extrem de importante în sprijinul memoriei şi identităţii colective a umanităţii.

Bibliotecile au îndeplinit întotdeauna şi un rol educativ. Conţinutul noţiunii de educaţie, după cum este bine ştiut, a fost diferit de la o epoca la alta. Educaţia nu este altceva decât un proces social prin care moştenirea ştiinţifică, literară, artistică şi morală a societăţii este transmisă de la o generaţie la alta. Numai prin transmiterea fidelă a acestei moşteniri, prin cunoaşterea informaţiilor din trecut care să permită obţinerea de noi informaţii, poate o societate să progreseze. Odată cu dezvoltarea universităţilor medievale, biblioteca preia sarcina prezervării culturale şi transmiterii din generaţie în generaţie a cunoştinţelor ştiinţifice şi culturale acumulate în manuscrise şi cărţi. În secolul al IV-lea î.H., atenienii obişnuiau să spună că oraşul lor este "şcoala culturii greceşti". Se ştie că Platon a înfiinţat Academia⁴ ca institute de înalte studii filosofice şi matematice.

Aristotel a urmat lui Platon, prin înfiinţarea şcolii Peripatetice sau Liceului⁵. Elevii săi studiau numeroase aspecte legate de ştiinţele naturii sau instituţiile politice ale vremii din diferite state. Astfel biblioteca filosofului , care era legată de un învăţământ specializat, cuprindea lucrări referitoare la disciplinele de învăţămînt respective. În epoca elenismului timpuriu, asistăm la prima mare înflorire a literaturii şcolare, cu toate uneltele de lucru necesare: gramatici, lexicoane, manuale, enciclopedii, biografii şi istorii.

Sub conducerea romană, bibliotecile şi şcolile secundare s-au dezvoltat progresiv, dar noii stăpâni ai lumii au fost indiferenţi la activităţile intelectuale în sine, fără finalitate practică. Scopul educaţiei romane era de a pregăti oameni pentru afaceri, război, administraţie şi politică. Romanii, popor pragmatic, se ocupau cu învăţământul tehnic şi aveau puţină înclinaţie spre educaţia teoretică şi estetică. Grecia rămânea pentru Roma idealul de perfecţionare care trebuia atins.Dar a face studii direct în centrele culturale greceşti era doar privilegiul aristocraţiei romane. Aducerea manuscriselor greceşti la Roma a permis constituirea bibliotecii lui Vespasian⁶ în anul 75. În jurul bibliotecii s-a dezvoltat un centru de învăţământ superior, numit Athenaeum, având catedre de retorică şi profesori remuneraţi.

Educaţia creştină a reprezentat un cadru social extrem de complex, prin care textele religioase ca : evangheliile, epistolele Sfântului Petru şi scripturile ebraice au fost transmise din generaţie în generaţie. În sprijinul pregătirii religioase, o şcoala creştină de înalt nivel şi o biblioteca cu publicaţii preponderent creştine au fost instituite la Alexandria, la începutul sec. al III-lea. În Imperiul Roman, recunoaşterea oficiala a creştinismului de către Constantin⁷ a dus la o dezvoltare rapidă a şcolilor şi bibliotecilor de catedrală. Relaţia funcţională între biblioteca şi instituţiile educaţionale este îndeosebi vizibilă în istoria diasporei ebraice. Biblioteca ebraică a fost acea colectie de cărţi constituită în sinagogă pentru instruire, educare, muncă, şi disciplină. Educaţia iudaică a fost fundamentată pe principiul social în care învăţătura lui Israel trebuie înscrisă în memoria colectivă a fiecărei generaţii.

În Bizanţ, scopul principal al educaţiei a fost pregătirea şi recrutarea personalului care avea să îndeplinească anumite funcţii de stat şi de care depindea buna funcţionare a imperiului. În anul 425 au fost înfiinţate la Constantinopol, Universitatea şi Biblioteca Imperială. Pe lângă universitate, exista în Imperiul Roman de Răsărit, şcoala Patriarhală cu profil teologic, care datează probabil din secolul al V-lea. Universitatea şi şcoala imperială au fost singurele instituţii de învăţământ superior în imperiu şi au jucat un rol major în Renaşterea Bizantină din secolul al XI-lea. Parte din cunoştinţele greco-romane au trecut la arabi fiind integrate civilizaţiei islamice. Au fost înfiinţate biblioteci şi universităţi valoroase în numeroase regate.

Cea mai mare din universităţile spaniole, cea din Cordova, avea 15 departamente separate, fiecare specializat în câte un domeniu al cunoaşterii, cu clădiri şi biblioteci proprii. În afara colecţiilor universitare, studenţii din Cordova aveau acces la multe alte biblioteci între care renumita biblioteca de pe lângă palatul regal ce conţinea peste 40,000 de volume. Universităţile arabe din Spania au servit ca modele centrelor creştine de învăţământ superior care încep a se înfiinţa în sec. al XI-lea şi al XII-lea.

În Europa de vest, după prăbuşirea Romei, şcolile şi bibliotecile au fost distruse iar educaţia a trecut în mâinile bisericii. Epoca carolingiană a reprezentat un progres pentru dezvoltarea şcolilor şi bibliotecilor. Spre sfârşitul secolului al IX-lea, când Renaşterea Carolingiană se afla în declin, viitorul papă, Silvestru al II-lea, a înfiinţat o bibliotecă privată de teologie şi a încurajat studiile clasice de gramatică, retorică, logică şi matematică.

Începând cu secolul al XI-lea intrăm în epoca şcolilor de catedrală. Sub încurajarea episcopilor din nordul Franţei, întâi la Chartres, apoi la Remis, Liege şi Paris, se depun eforturi pentru recuperarea moştenirii clasice umaniste. Cele mai strălucite minţi ale generaţiei de pe la 1100 se aflau în şcolile catedralelor, locuri de formare a intelectualităţii moderne din Europa de vest, în care se studiau noile logici, filosofia şi teologia. În secolul următor exista deja practica ca studenţii să meargă dintr-un centru în altul pentru a studia cu profesori iluştri: calitatea învăţământului depinzând în mare măsură de calitatea maestrului. Bibliotecile universităţilor deţineau lucrări valoroase: traduceri în latină a ştiinţei, medicinei şi filosofiei arabe, versiuni bizantine ale legislaţiei romane şi clasici ai literaturii greceşti. În procesul de constituire a statelor-naţiuni, în secolul al XVI-lea, se remarcă rapida proliferare a şcolilor secundare şi a universităţilor. În acest proces bibliotecile capată un rol educaţional tot mai important, studiile umaniste putându-se desfăşura la un nivel înalt.

Funcţia estetică a bibliotecilor trebuie privită în contextul general al preocupărilor estetice ale societăţii, păstrarea frumuseţilor naturii, integrarea instituţiilor culturale în mediul natural, utilizarea resurselor informaţionale reprezentate de muzee, grădini zoologice şi botanice, educaţia în domeniul ştiinţelor naturii, utilizarea concepţiilor estetice ale artiştilor în dezvoltarea conştiinţei estetice a oamenilor. Bibliotecile din Renaştere îndeplinesc un rol cultural multiplu având nu numai funcţii custodiale, educaţionale şi de cercetare, dar şi artistice, fiind locuri în care se dădeau recitaluri muzicale şi literare, se prezentau expoziţii de artă sau aveau loc alte evenimente artistice.

Între bibliotecile romane celebre se cuvine să zăbovim asupra bibliotecii împăratului filosof Adrian din Atena. Biblioteca era împărţită în două părţi: un şir lung de coloane spre vest şi o serie de săli de conferinţe şi de lectură spre est. Pereţii camerelor de est aveau nişe pentru cărţi. Tavanul era auriu, iar pereţii din sala mare a bibliotecii înfăţişau scene din Iliada şi Odiseea. În interior puteau fi văzute statuile lui Homer, Sofocle şi ale altor mari scriitori greci. Nici o activitate intelectuală nu poate exista fără cărţi, fără bibliotecă. Bibliotecile din Renaştere îndeplinesc un rol cultural multiplu având nu numai funcţii custodiale, educaţionale şi de cercetare, dar şi artistice,fiind locuri în care se dădeau recitaluri muzicale şi literare, se prezentau expoziţii de artă sau aveau loc alte evenimente artistice. şi în Renaşterea Spaniolă, bibliotecile au funcţionat ca elemente inseparabile ale instituţiilor culturale. Ele făceau parte dintr-un complexarhitectural, cel mai reprezentativ fiind Escorial. Escorialul este o combinatie de bibliotecă, muzeu, arhivă, galerie, panteon, reşedinţă şi mănăstire regală. Este o clădire unică de formă pătrată, din granit masiv realizată după gustul lui Filip al II-lea.

Cercetarea reprezintă una din componentele superioare ale activităţii umane - ea este cea care a facut posibil progresul societăţii omeneşti de-a lungul epocilor istorice. Bibliotecile, datorită funcţiei lor de conservare a cunoştinţelor ştiinţifice, au sprijinit întotdeauna procesul de cercetare, oferind informaţii. În consecinţă, activitatea de cercetare presupune acces la o mare cantitate de informaţii stocate pe diferiţi suporţi, unele aparent lipsite de importanţă, dar de care cercetatorul nu se poate lipsi. Odată cu diversificarea ştiinţelor, cercetarea a devenit tot mai specializată, drept consecinţă au luat naştere bibliotecile specializate. Trecerea de la cercetarea individuală la cercetarea în echipă a însemnat şi crearea unor biblioteci cu largi posibilităţi de investigare. Bibliotecile şi serviciile de informare s-au unit cu unităţile de cercetare devenind elemente inseparabile ale activităţii de creaţie. Accesul rapid la o informaţie de bună calitate este cheia succesului activităţii de cercetare.

Primul mare institut şi cea dintâi biblioteca de cercetare ale Antichităţii au fost create la Liceu de Aristotel. Elevii săi studiau biologia , matematica, fizica, etnografia, politologia şi istoria după tehnici de muncă intelectuală bine puse la punct. Biblioteca din Alexandria a cărei principală preocupare a fost legată de achiziţionarea, autentificarea, catalogarea şi multiplicarea manuscriselor, a sprijinit tehnicile de cercetare legate îndeosebi de filologie, medicină, matematică, gramatică sistematică şi geografie. La Muzeul şi Biblioteca din Alexandria a lucrat o pleiadă de oameni de ştiinţă unii dintre aceştia ajungând chiar conducătorii acestor instituţii.

Sub conducerea romană, oamenii de ştiinţă greci, care se aflau în avangarda ştiinţei în Imperiul Roman au fost bine plătiţi, dar noii stăpâni ai lumii dispreţuiau ştiinţele pure, interesul lor mergând în direcţia ştiinţelor aplicate. Doar arhitectura, ingineria şi medicina prezentau interes, restul era considerat pierdere de timp. După apariţia creştinismului, confruntarea dintre ştiinţă şi religie capătă amploare. Pentru mulţi creştini, decăderea învăţământului clasic avea puţină importanţă. Nu toţi oamenii bisericii respingeau global cultura clasică. Unii încercau o conciliere a gândirii clasice cu cea creştină. şcolile teologice din Alexandria şi Caesarea adunau în bibliotecile lor lucrări clasice iar savanţii au incercat să demonstreze compatibilitatea creştinismului cu tradiţia clasică. Abia în secolul al IX-lea universitatea a fost refondată cu profil de drept. În vestul Europei se înregistrează un regres cultural datorită invaziei popoarelor migratoare şi creşterii analfabetismului. Cărţile devin inutile timp de cinci secole.Recucerirea gândirii ştiinţifice a început la sfârşitul secolului al XII-lea, rezultat al unei lupte trudnice începute cu câteva secole mai înainte de Moslem⁸. Încă din sec. al VII-lea, Moslem sprijină reluarea învăţăturii greceşti adunând cărţi şi înfiinţând biblioteci.

Întregul tezaur de învăţătură clasică greacă şi latină a trecut la arabi şi a fost studiat de sute de savanţi arabi. Realizările temeinice în domeniile astronomiei, medicinei şi farmaciei, logicii şi filosofiei greceşti au influenţat puternic dezvoltarea teologiei islamice. Lucrări traduse din greacă în arabă se mai găseau în Spania, Persia, Afganistan, o adevărată renaştere elenistică în islam. Invazia popoarelor migratoare, îndeosebi a mongolilor, cucerirea Spaniei de creştini, extinderea Imperiului Otoman, care manifesta dezinteres pentru ştiinţă şi cercetare, sunt dificultăţi cu care se confruntau oamenii care îşi puneau întrebări despre ei şi ceea ce îi înconjura.

Bibliografie

1. Avramescu, Aurel, Cândea,Virgil. Introducere în documentarea ştiinţifică, Bucureşti, 1960
2. Houssing, A, History of Byzantine Civilization, New York, 1971
3. Olteanu, Virgil, Din istoria şi arta cărţii.Lexicon, Bucureşti, 1992
4. Regneală,Mircea, Studii de biblioteconomie, Constanţa, 2001
5. Săluc, Horvat, Introducere în biblioteconomie, Bucureşti, 1996
6. Simionescu, Dan, Buluţă, Gheorghe, Pagini din istoria cărţii româneşti, Bucureşti, 1981