Din fericire lumea �n care tr�im nu evolueaz� si nu se dezvolt� uniform la toate nivele sistemelor sociale care determin� avansul tehnologic, de aceea lumea arat� diferit �n functie de perspectiva cultural� din care este privit�. Tr�im, indiscutabil, �ntr-o lume a calculatoarelor si, dincolo de previziunile pesimiste ale celor care afirm� c� suntem cu totul determinati de meta-sistemul coordonat de inteligenta artificial�, meta-sistem care functioneaz� independent de noi �nsine, trebuie s� admitem, totusi, faptul, c� o bun� parte a vietii noastre e gestionat� de un sistem electronic coordonat de un complex de sateliti de comunicatii. Aceast� globalizare a comunic�rii si a tribaliz�rii (1), f�r� precedent �n istoria umanit�tii, conduce �n planul realit�tii mediate la deblocarea tuturor c�ilor de acces prin care oamenii au posibilitatea s� comunice.

Toat� lumea recunoaste ast�zi f�r� t�gad� utilitatea acestei masin�rii tot mai complexe si multifunctional� care este computerul. Dac� asa cum spuneam acesta ne optimizeaz� activit�tile zilnice, se constat� �ns�, undeva la un nivel inconstient al mentalit�tilor si o �ncercare de translatare a ceea ce poate s� fac� efectiv calculatorul �n raport cu acea activitate uman� care-l reprezint� cel mai bine pe individ ca fiint� �n lume, si anume creatia. Indiscutabil aceast� �ncercare de substituire a calculatorului cu actul creator are r�d�cini ad�nci �n mult discutata criz� a creatiei si a artei �n secolul al XX-lea, criz� pe care pentru moment postmodernismul reuseste s� o fructifice conceptual �n favoarea sa. Nu este momentul acum s� tras�m traiectoria acestei crize de-a lungul secolului trecut, nici s� ne �ntreb�m p�n� c�nd postmodernismul va mai tine coarda �ntins� a acestei crize �nainte de a colapsa. Ceea ce dorim s� subliniem este faptul c� aceast� idee a calculatorului care se poate substitui creatorului �ncepe s� capete o credibilitate tot mai mare �n mediile avangardiste si, chiar academice, americane si europene. Dac� esti poet, de exemplu, si la un moment dat te-au uitat muzele si nu-ti vine o rim� pentru poezia la care lucrezi n-ai dec�t s� accesezi un site pe Internet si acesta �ti rezolv� problema. Tastezi cuv�ntul a c�rei rim� o cauti, �n acest dictionar de rime virtuale sunt clasate 90.000 de cuvinte, si calculatorul, �n functie de optiunea poetului, vrea o rim� numai pentru ultima silab� sau pentru tot cuv�ntul, �ti aduce din baza sa de date, perfect organizat� din punctul de vedere al prozodiei, variantele de rime propuse. Usor, nu-i asa ?! �n acest caz putem fi cu totii poeti!

La un moment dat a fost lansat� si ideea scrierii pe Internet a unei c�rti de proz�, �n care oricine intr� de la orice cap�t al lumii si �si adaug� propria poveste, n-am mai urm�rit �n ultima vreme cum a evoluat aceast� scriere. Pot fi g�site, asadar, pe Internet zeci de mii de versuri, c�rtile apar deja si �n versiune electronic�, �n fata acestei avalanse de literatur� virtual� ne-am pus o inevitabil� �ntrebare, �ntrebare �n afara c�reia nu stim �n ce m�sur� s-ar mai putea vorbi de acum �ncolo de literatur�. Si �ntrebarea este, CINE CITESTE? Cine se �ncumet� la aceast� lectur�? Si ce devine lectura �n acest caz? Ce este asadar lectura ast�zi? Iat� c�teva �ntreb�ri la care pentru a putea r�spunde propunem un excurs cultural �n istoria culturii.

�n Evanghelia dup� Ioan, primul capitol, un capitol pe care nici una dintre celelalte evanghelii nu-l contin, Ioan m�rturiseste despre cuv�nt: "La �nceput era Cuv�ntul si Cuv�ntul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuv�ntul" (1;1). Pentru �nt�ia oar� �n istoria religioas� a omenirii se afirma consubstantialitatea Cuv�ntului si a lui Dumnezeu �n prezenta actului creator, Cuv�ntul fiind una cu Dumnezeu, nediferentiat, ne�mp�rtit. Ioan se vede pe sine ca martor, care confirm� despre cuv�nt si despre Lumina care era �n Dumnezeu si �n Cuv�nt. El vine asadar nu ca un interpret, nu ca un hermeneut care descifreaz� dup� stiinta sa semnele, el m�rturiseste, descrie ceea ce stie, transpune pe �ntelesul celorlalti ceea ce i s-a dictat, �ntocmai asa cum este.

Tot Ioan m�rturiseste si despre cele ce se vor petrece si stiinta sa nu e o stiint� a semnelor ci e stiinta vie a lucrurilor date o dat� cu timpul si despre care Ioan are dezlegare s� vorbeasc�. Ioan insist� asupra ascendentei manifestate a Cuv�ntului �n Iisus Hristos, cel �n care Cuv�ntul s-a f�cut trup. Dac� legea a fost dat� iudeilor prin Moise atunci harul si adev�rul au venit prin Iisus (1;17). Se f�cea distinctia asadar �ntre ceea ce vine imediat de la Dumnezeu, prin supusi alesi, Moise e doar vehicolul prin care Dumnezeu a dorit s� se manifeste �n fata poporului s�u, si ceea ce e o dovad� vie, direct� a Cuv�ntului divin, cel n�scut din acelasi trup cu Tat�l, parte si �ntreg totodat�.

Nu exist� nici o m�rturie �n Evanghelii cum c� Iisus ar fi fost v�zut cu o carte �n m�n� citind, chiar dac� iconografia ulterioar� crestin� �l reprezint� cu cartea legilor �n m�na st�ng� �n timp ce cu dreapta binecuv�nteaz�, aceast� imagine este mai degrab� semnul puterii sale de judec�tor de la sf�rsitul veacurilor, dec�t al unui �nv�tat erudit care posed� �ntreaga stiint�. �n Evanghelia dup� Matei se spune despre Iisus c� ar fi venit s�-i �nvete pe oamenii din patria sa, din Nazaret. Atunci acestia care �l ascultau, printre care se aflau desigur si �nv�tati, se minunau de �ntelepciunea lui: "De unde are El �ntelepciunea aceasta si puterile?" (13;54) Si urmeaz� aici o �ncercare a mintii �nguste a oamenilor de a c�uta r�spunsuri �n concretetea vietii: "Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii (verii) lui: Iacov si Iosif si Simion si Iuda? Si surorile (verisoarele) Lui au nu s�nt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?" (13;55-56). Ascendenta sa umil� nu i-ar fi putut da fireste o educatie aleas� pentru studiul c�rtilor, fiind �ncet�tenit� conceptia potrivit c�reia accesul la �ntelepciune se f�cea la vremea aceea �n lumea iudaic� numai prin aprofundarea c�rtii sfinte si �n mod special a Torei. Si totusi c�rturarii care I-au urm�rit �ndeaproape itinerariul S�u prin lume aveau undeva inconstient teama c� prezenta vie a lui Iisus punea la �ndoial� �ns�si menirea lor, care era a interpretilor de semne, de intermediari �ntre popor si Dumnezeu, ceea ce le d�dea fireste un ascendent puternic asupra celorlalti.

Capitolul, prezent �n toate evangheliile, �n care Iisus �i mustr� pe c�rturari si farisei e cel mai pe larg relatat la Matei: "Vai vou�, c�rturarilor si fariseilor f�tarnici! C� sem�nati cu mormintele cele v�ruite, care pe din afar� se arat� frumoase, �n�untru �ns� s�nt pline de oase de morti si de toat� necur�tia" (23:27). �nv�t�tura c�rturarilor se arat� a fi de la bun �nceput moart�, prin ea credinciosii sunt �ndreptati nu �nspre lumina cea vie a lui Dumnezeu ci spre litera cea goal� a unei �ntelepciuni mediate, indirecte. Se poate reg�si aici enuntat� empiric si o problem� subtil� de limbaj, aceea a puterii de mistificare a unui semnificat printr-o combinatorie a semnificantilor, s� nu uit�m c� ebraica era o limb� care creeaz� si �ncurajeaz� transferul de semnificanti �n procesul semiotic.

La Ioan �n capitolul 7, intitulat Iisus �nvat� �n templu, la s�rb�toarea corturilor, ni se spune despre iudei care se mirau zic�nd: "Cum stie Acesta carte f�r� s� fi �nv�tat?" (7:15). Pentru ca �n capitolul urm�tor atunci c�nd a fost adus� �n fata lui Iisus femeia p�c�toas� si fariseii c�tau s�-L ispiteasc�, Iisus se apleac� la p�m�nt si "scria cu degetul" (8:6). �nv�t�tura c�rturarilor prin relatia lor mediat� de litera c�rtii cu divinul deplasau, dac� ar fi s� transfer�m aceast� problematic� �n ecuatia unui proces semiotic, accentul spre semnificant si spre punctul de vedere din care el trimite la obiectul semnificat.

Sigur problema pe care o ridic�m aici nu este aceea dac� Iisus stia sau nu carte, nu acesta e esentialul, ci faptul c� se pune pe parcursul evangheliilor mai vechea controvers� a antichit�tii, aceea a relatiei, pe de-o parte, �ntre �nv�t�tura revelat� si �nv�t�tura �nv�tat� si, pe de alt� parte, aceea a raportului �ntre oralitate, ca modalitate direct� de exprimare a credintei si a scrierii ca mijloc de conservare si nu de ad�ncire �n �nv�t�tur�.

Aceeasi problematic� a logos-ului, a unei culturi a cuv�ntului viu si a superiorit�tii elocventei fat� de o cultur� a cuv�ntului scris, ca remediu �mpotriva uit�rii, e ridicat� de Platon �n Pahaidros, �n relatarea mitului zeului Theuth, care se �nf�tisa �n fata regelui Egiptului cu toate artele si stiintele inventate de el: "Priveste, rege, stiinta aceasta �i va face pe egipteni mai �ntelepti si mai cu tinere de minte; g�sit a fost leacul uit�rii si, deopotriv�, al nestiintei". La care regele a r�spuns: "Preapricepute mester Theuth, unul e chemat s� nasc� arte, altul s� judece c�t anume dintr-�nsele e p�gubitor sau de folos pentru cei ce se vor sluji de ele. Tu, acum, ca p�rinte al literelor, si de dragul lor, le-ai pus �n seam� tocmai contrariul a ceea ce pot face ele. C�ci scrisul va aduce cu sine uitarea �n sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le tinerea de minte; pun�ndu-si credinta �n scris, oamenii �si vor aminti din afar�, cu ajutorul unor icoane str�ine, si nu dinl�untru, prin cazn� proprie. Leacul pe care tu l-ai g�sit nu e f�cut s� �nv�rtoseze tinerea de minte, ci doar readucerea aminte. C�t despre �ntelepciune, �nv�t�ceilor t�i tu nu le dai dec�t una p�relnic�, si nicidecum pe cea adev�rat�. Dup� ce cu ajutorul t�u vor fi aflat o gr�mad� de prin c�rti, dar f�r� s� fi primit adev�rata �nv�t�tur�, ei vor socoti c� s�nt �ntelepti nevoie mare, c�nd de fapt cei mai multi n-au nici m�car un g�nd care s� fie al lor. Unde mai pui c� s�nt si greu de suportat, ca unii ce se cred �ntelepti f�r� de fapt s� fie." (2) Aceast� poveste a lui Socrate, ca preambul la analiza unui discurs adev�rat fat� de unul fals, avea menirea s� dirijeze dialogul �nspre definirea scrierii ca un supliment, adaos suspect al vorbirii, care dintr-un leac, pharmakon, �mpotriva uit�rii se transform� �n efectul s�u contrariu (3). Scrierea f�r� valoare, cea care mimeaz� numai adev�rata cunoastere, este, �n conceptia lui Platon, sofismul. Acestei cuv�nt�ri, �nchis� �n litere ne�nsufletite, Platon �i opune adev�rata cuv�ntare care "�nsotit� de stiint�, este scris� �n sufletul omului ce prinde �nv�t�tura" (4).

Aceast� controvers� a antichit�tii greco-latine, purtat� pe dou� paliere, unul al disocierii nete �ntre o scriere revelat� care pe filiera unei traditii iudaice si orfice se va revendica de la logos-ul divin si o scriere profan�, �ntoars� tot mai mult spre ea �ns�si si spre problemele lumii, si cel�lalt palier al tendintei tot mai pertinente de substituire a oralit�tii prin scriere, va c�p�ta pe tot parcursul Evului Mediu o puternic� influent� din partea apologeticii crestine.

�n cadrul unei tipologii a culturii puterea de semantizare a �ntregii realit�ti din jurul omului si constiinta profund� a unui univers sacralizat se des�v�rseste �ntr-o viziune asupra lumii ce defineste codul cultural medieval. Ideea c� la �nceput a fost cuv�ntul trimite la o �ntelegere a lumii �n care "feluritele semne nu s�nt dec�t tot at�tea �nf�tis�ri diferite - sinonime (sau antonime) - ale uneia si aceleiasi semnificatii" (5). Conform conceptiei lui Iuri Lotman, tipul semantic, c�ruia �i apartine constiinta medieval�, �mp�rtea lumea �n dou� sfere independente una de cealalt�, astfel, "�ntr-un grup intrau fenomenele �nzestrate cu semnificatii, iar �n cel�lalt - fenomenele tin�nd de viata practic�, care p�reau a nici nu exista." (6)

�n ceea ce priveste, la nivel conceptual, raportul dintre un plan al continutului si un plan al expresiei, teoreticianul rus afirm� c� acest cod de cultur� medieval functioneaz�, pe de o parte, cu o expresie material� si cu un continut ideal si, pe de alt� parte, �n interiorul unei relatii de similitudine �ntre acestea. Semnul se construieste, dup� cum afirm� Iuri Lotman, conform principiului iconic, adic� creatorul nu inventeaz� nimic, el nu este dec�t un copist al adev�ratului text care a fost dat o dat� pentru totdeauna la �nceputul lumii. De aceea notiunea de plagiat este cu totul str�in� Evului Mediu. (7) Autorul ca individualitate creatoare va fi marea descoperire a Renasterii. Accentul se pune �n Evul Mediu pe oper� si pe lectur�. Apologetica crestin� accentueaz� disocierea net� �ntre literatura sacr�, pe de-o parte si literatura profan�, pe de alt� parte. (8) Dac� literatura sacr� p�r�seste rareori zidurile m�n�stirilor, cartea religioas� manuscris� fiind o raritate �n perioada Evului Mediu, dincolo de aceste ziduri �nalte ale scolasticii medievale se dezvolt� si �nfloreste o literatur� profan� de curte, transmis� initial pe cale oral� si, �n cele din urm�, datorit� succesului de public, a fost transcris� pe h�rtie. Lectura este departe �ns� de a fi solitar�, individual�, indiferent c� este vorba de literatura sacr� sau cea profan�. (9) S-a constat c�, �n ceea ce priveste cultura manuscrisului, aceasta este intens auditiv� si tactil�, c� se citea �n Evul Mediu �n mod normal nu cu ochii, cum facem ast�zi, ci cu buzele, rostindu-se cu voce joas� si ascult�nd cu urechile cuvintele pronuntate. (10) Cuv�ntul legere care a dat lectur� �n limbile neo-latine era sinonim cu audire, �ntelegi ceea ce auzi. Fireste citirea f�r� glas sau citirea cu voce sc�zut� nu era necunoscut�, Sf.Benedict vorbeste si despre tacite legere sau legere sibi, la Sf. Augustin g�sim expresia legere in silentio dar si clara lectio, adic� lectura cu glas tare. �n Confesiunile sale, Sf. Augustin m�rturiseste despre momentul convertirii sale la crestinism, acest fapt a stat sub semnul lecturii, asezat sub un smochin �n gr�din� aude din apropiere o voce de copil c�nt�nd, Ia si citeste, Ia si citeste! I se pare neobisnuit ca s� c�nte copiii �n acest fel si simte c� era �n aceste cuvinte un mesaj pentru el, ia Evanghelia si �ncepe s� citeasc�, dar nu oricum, ci �n t�cere, e momentul �n care literele c�rtii se revars� nu �n afar�, �n obisnuitul circuit medieval al ochilor, al urechilor si apoi al �ntelegerii ci cobor�nd direct �n inim� aceast� lectur� �n t�cere "revars� o lumin� de sigurant�" (11). Nu este �nt�mpl�tor faptul c� �n ceea ce-l priveste pe Sf. Augustin convertirea sa s-a petrecut �n urma unei lecturi din Evanghelie, Sf. Augustin era un om al c�rtilor, unul dintre cei mai mari retori si oratori ai vremii sale, �ntoarcerea sa spre Dumnezeu se petrece prin litera c�rtii, a adev�ratei c�rti si �n urma unei lecturi interioare, nemijlocite.

Dac� literatura sacr�, cunoaste am�ndou� modalit�tile de lectur�, at�t cea "per oculos" c�t si cea "per aures", lectura pentru ochi si lectura pentru urechi, lectio divina sau citirea �mbinat� cu rug�cine fiind de obicei preferat� �n mediile monastice, literatura profan� prefer� ca form� de lectur� recitarea public�. A scrie pentru un public auditiv este de fapt programul de baz� al autorului medieval, arta poetic� medieval� vorbeste despre recitare �n mod programatic (12), si acest lucru se petrece at�t la nivel prozodic, versurile sunt scrise �n mod special pentru a fi auzite sau puse pe muzic� si recitate, c�t si la nivel referential, prin proloage �n care autorii se adreseaz� direct auditoriului, prin maniera de a �nchina unei persoane numite respectiva oper�.

Motivatia unei lecturi cu glas tare �n Evul Mediu are si o explicatie de ordin practic, �n acea vreme erau destui de putini stiutorii de carte, educatia se f�cea fie �n m�n�stiri, fie �n Universit�tile abia �nfiintate, dar reprezint� si un modus vivendi al omului medieval, care e str�ns legat de raportarea sa la lume nu ca individ, ci ca o colectivitate, pe care, ca parte integrant�, o reprezint�.

Ruptura cu g�ndirea medieval� se poate cel mai bine ilustra prin romanul lui Cervantes, Don Quijote, roman care reprezint� �n cel mai �nalt grad modificarea definitorie de epistem� precum si rupturile profunde la nivelul codurilor culturale pe care aceast� modificare le produce. Don Quijote nu este o victim� a c�rtilor, cum s-ar putea crede la o lectur� superficial� a textului, Don Quijote este ales pentru a demostra c� adev�rul c�rtilor citice, �i revine sarcina deloc usoar� s� �nf�ptuiasc� promisiunea c�rtilor. (13) Din acest punct de vedere subliniaz� Michel Foucault, aventura lui Don Quijote e o aventur� de descifrare a lumii, el trebuie s� umple cu realitate semnele f�r� continut ale c�rtilor citite: "Ce mai vorb� lung�; se cufund� hidalgul nostru �n asa hal de citanie, c�-si trecea noptile toate citind, din murgul serii si p�n�-n rev�rsatul zorilor, si toate zilele, de cum se lumina si p�n� ce se-ntuneca; si asa, din prea mult citit si din prea putin dormit, i se uscar� creierii, �nc�t �si pierdu mintile. �nchipuirea i se �mpuie cu tot ce citea �n c�rti, cu farmece si cu lupte drepte, cu b�t�lii si cu provoc�ri la duel, cu declaratii de dragoste si cu iubiri, cu chinuri si cu sminteli nemaiauzite. Si-i intrar� �n cap asa de strasnic c� toat� gr�mada aceea de scorneli pe care le citea, petrecute doar �n vis, erau adev�rul-adev�rat, �nc�t pentru el nu se afla pe lume istorie mai vrednic� de crezare" (14). Autorul textului stia de la bun �nceput ceea ce Don Quijote va afla abia la sf�rsitul romanului si anume c� scrisul si lucrurile nu se mai aseam�n�, c� nu mai exist� o relatie de sinonimie, asa cum exista �n Evul Mediu, �ntre semn si obiecte, c� turmele, servitoarele, hanurile nu devin prin asem�nare armate, dulcinee sau castele. O dat� cu romanul lui Cervantes scriitura �nceteaz� s� mai fie proza lumii (15)  si lectura �ncepe s� se detaseze tot mai mult de text. Aventura lui Don Quijote prin lumea c�rtilor sf�rseste �n deriziune, el care a �nceput prin a �ncerca s�-i conving� pe ceilalti de adev�rul c�rtilor devine la un moment dat, �n partea a doua a romanului, un personaj propriu-zis a c�rui faim� se r�sp�ndise �n tot tinutul, pentru ca la finalul romanului, nebunia sa s� devin� nebunia lumii �ntregi, �n timp ce unica preocupare a lui Don Quijote era s� moar� dup� r�nduial�, s� se �ntoarc� asadar �n r�ndul unei lumi al c�rei sens e dat de continuitatea traditiei: "Mintea mi-e acum deschis� si limpede, f�r� umbrele �ntunecate ale eresurilor pe care le asternuse deasupr�-i v�t�m�toarea si �ndelunga citire a blestematelor c�rti de povesti cavaleresti [...] Eu, drag� nepoat�, simt c� m� aflu-n pragul mortii [...] Cheam�-i, fat� drag�, pe bunii mei prieteni, pe preot..." (16) Si urmeaz� apoi o adev�rat� cuv�ntare a lui Don Quijote �n fata prietenilor s�i uimindu-i peste m�sur� pe acestia cu noul tip de discurs pe care-l abordeaz� Don Quijote, un discurs neobisnuit pentru ei: "C�nd cei trei o mai auzir� si pe asta, crezur�, f�r� doar si poate, c�-l lovise vreo nou� scr�nteal�" (17). Scr�nteala nu mai este �ns� a lui Don Quijote, el a transferat-o deja lumii pe nesimtite, si lumea �nc� nu b�nuieste nimic.

�n ceea ce priveste spatiul cultural rom�nesc, lucrurile au evoluat putin mai lent din punctul de vedere al constientiz�rii unei paradigme culturale care s� fixeze o viziune unitar� despre raporturile individului cu lumea. Tr�ind �nc� pentru mult� vreme �n orizontul unor structuri mentale medievale care se prelungea p�n� �n zorii iluminismului lumea rom�neasc� p�stra si dup� introducerea tiparului acelasi cult al c�rtii, a c�rei valoare era dat� �nt�i de toate prin functia sa cultic� si �n al doilea r�nd, un aspect deloc de neglijat, prin valoarea ei material�. Se p�streaz� o serie de �nsemn�ri pe c�rtile de cult prin care un preot sau un diacon m�rturiseste cu c�te eforturi financiare le procurau. De cele mai multe ori fireste cititul e asociat ritualului cultic (18) dar pe l�ng� tipurile de lectur� adiacente cultului as dori s� ne oprim doar la acea lectur� a �nsemn�rilor pe carte si la dubla sa functie, atest�, �n primul r�nd, proprietarul c�rtii si ca s� se stie de toat� lumea modalitatea �n care acesta a intrat �n posesia c�rtii, o functie pecuniar� asadar si, �n al doilea r�nd, o functie magic�, action�nd direct prin blestem asupra celui care s-ar �nt�mpla s� o �nstr�ineze. Nu intr�m acum �ntr-o analiz� a diferitelor tipuri de blesteme si afurisenii din �nsemn�rile de carte, s-a si vorbit dealtfel de o adev�rat� "semnatic� a afuriseniei" (19) pornind de la aceste �nsemn�ri manuscrise pe cartea de cult, ceea ce dorim s� subliniem aici e prezenta acelei credinte �nc� vii �n caracterul referential al lecturii. Prin aceste �nsemn�ri variate pe c�rti, legate fie de fenomene meteorologice, de boli sau molimi, de r�zboaie, sau pur si simplu de evenimente m�runte legate de comunitate, cartea �ndeplineste si rolul de memorie fragmentat� a unei colectivit�ti: "S� s� stie de c�nd au pierit Soarele, �n zilele lui Ioan Constantin Voevod, mitropolit Nichifor, tocma la miezizi, iulie 14, 7257 (1749). Erei Ursul." (20)

Cu toate c� la un nivel, �nc�, popular de lectur� aceast� atitudine pioas� �n raport cu cartea se manifest� pentru o perioad� �ndelungat� de timp, la nivelul elitelor putem spune c� opera literar� care a rupt definitiv cu vechile structuri ale mentalit�tii medievale, at�t din punct de vedere literar c�t si ideologic, este poemul eroi-comic Tiganiada, de Ion Budai-Deleanu. Ion Budai-Deleanu marcheaz� �n literatura rom�n� momentul �n care poezia ajunge la consiinta de sine, momentul �n care cronicarul devine poet, ceea ce este �ns� semnificativ e faptul c� aceast� translatie se face sub semnul ironiei.

Prin tendinta sa c�tre desemiotizare Iluminismul reprezint� o adev�rat� �ncercare de emancipare de sub tutela semnului, �ncercare care sf�rseste prin a pune �n locul semnelor distruse semnele distrugerii semnelor. (21)

Dac� Iluminismul si-a f�cut o adev�rat� religie din lupta sa cu semnul, resping�nd orice lectur� a lumii care s� porneasc� din interiorul unui sistem semiotic, �n a doua parte a sec. XX, Postmodernismul a �nteles c� trecutul e ceva cu care trebuie s� ajungem la o �ntelegere (22), c� acesta nu poate fi cunoscut dec�t prin reprezent�ri din care se pot construi apoi naratiunile. Lectura pe care postmodernismul o propune asupra trecutului nu e o lectur� care se naste din �ntelegerea unor evenimente disparate ci e o lectur� care se �ntoarce spre ea �ns�si, spre propriile sale strategii si coduri de interpretare pe care le valorific� din punct de vedere narativ. Lectura lecturii lumii devine la r�ndul ei o nou� lectur�, ceva care se apropie probabil de metafora c�rtii de nisip a lui Borges, cartea cu incalculabile file.

Si, la urma urmei, ne putem �ntreba acum la finalul acestor reflectii pe marginea lecturii care e diferenta �ntre aceast� carte de nisip si cartea virtual� unic� de care vorbeam la �nceputul interventiei noastre? Cel care citeste devine totodat� si cel care scrie, aventur�ndu-se �n paginile de nisip sau de biti ale unei c�rti f�r� �nceput si f�r� sf�rsit.