Articol de Aurora-Mihaela Ciociu
(masterand, anul II
la Ştiinţele Informării şi Documentării,
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

"O societate poate exista - iar unele chiar există - fără arta de a scrie, dar nici o societate nu poate exista fără arta de a citi."1

Abilitatea de a citi, scrie şi calcula a reprezentat un aspect important în cadrul vieţii private şi publice din Europa Centrală medievală şi nu numai, iar această abilitate nu implica un anumit consens despre cum era definitită propriu-zis alfabetizarea sau cum era ea "măsurată". Între secolele XVI-XVIII, ce marchează apogeul Evului Mediu şi perioada timpurie a epocii moderne, Europa Centrală a fost marcată de schimbări politice, economice, religioase, teritoriale care au influenţat istoria acestei părţi aparţinând "bătrânului continent". Din perspectiva evoluţiei vieţii publice şi private, acestea se conturau prin însăşi distincţia clară făcută între bărbaţi şi femei, astfel: bărbaţii aparţineau spaţiului public iar femeile erau "destinate" spaţiului ermetizat din punct de vedere social- spaţiul privat.

În acest cadru, valoarea procesului de alfabetizare, văzută ca factor social care face distincţia între cele două sexe, a însemnat un aspect evident în redarea diferenţierilor, privind capacitatea de a scrie şi citi, dintre bărbaţi şi femei. Dovezile care atestă aceste diferenţieri sunt "temperate" însă în momentul în care se creează un fel de "abis", datorat lecturii particulare, în privinţa alfabetizării celor două sexe, asfel încât balanţa nu se înclină în favoarea unei părţi anume.² Cititul şi scrisul erau învăţate separat, acesta din urmă aflându-se în plan secund faţă de primul. Pentru tinerele fete, educaţia lor era una scurtă şi cuprinzătoare în domeniul cititului şi a scrisului, iar de cele mai multe ori ea consta în pregătirea lor constantă pentru rolul de soţii şi mame, acestea fiind singurele roluri alocate femeilor acelor secole.³

Majoritatea fetelor care au primit o educaţie în şcoli abandonau procesul formării lor în clipa în care considerau că au dobândit suficiente cunoştinţe despre citit şi şi-au însuşit câteva aspecte esenţiale privind "educaţia" religioasă. Din acest motiv, majoritatea celor care-şi continuau studiile erau băieţii, iar din punctul de vedere al clasei sociale, doar tinerii care aparţineau unor familii înstărite. Din punctul de vedere al genului, femeile aveau mai puţină ştiinţă de carte decât bărbaţii. În mod evident, statutul social a influenţat în mod pozitiv accesul tinerelor la ştiinţa cititului şi a scrisului. Astfel, în secolul al XVI-lea majoritatea femeilor cu ştiinţă de carte aparţineau elitelor precum nobilimea şi marea "burgeoisie": soţiile sau văduvele unor comercianţi sau negustori, avocaţi, editori şi alţii. Începând cu secolul al XVII-lea, alfabetizarea a început să se "infiltreze" şi în cadrul celorlalte categorii sociale considerate inferioare, astfel că tot mai multe soţii de artizani şi ţărani au ajuns în "posesia" artei cititului şi scrisului. Alfabetizarea s-a extins mult mai repede în rândul bărbaţilor în timp ce ierarhia socială a alfabetizării femeilor a rămas doar un fapt cumoscut, nu şi recunoscut, pentru multă vreme.

În toată Europa, nu numai în partea centrală desigur, femeile care au lăsat o marcă distinctă în cadrul societăţilor medievală şi modernă au aparţinut unor ranguri nobile sau chiar regale. În ceea ce priveşte scrisul la începutul acestei perioade, acele femei ale "înaltei societăţi", fie ea medievală sau modernă, au excelat în domeniul activităţilor "private" sau intime prin jurnalele păstrate, prin scrisori şi corespondenţă, prin note adresate apropiaţilor familiei sau membrilor săi. Aceste manuscrise păstrate de-a lungul timpului conţineau nu doar note personale ci şi poezii, imnuri, lucrări de natură religioasă şi multe altele. Un aspect interesant al perioadei Evului Mediu a fost următorul: numărul mare al "femeilor scriitoare" din spaţiul religios. Explicaţia acestui fapt constatat de către istorici este următoarea: pentru multe femei mănăstirile şi conventele au reprezentat un "refugiu" propice celor care fugeau de căsătorie. De cele mai multe ori, retragerea lor în cadrul unor spaţii sacre precum conventele sau mănăstirile nu a reprezentat în mod deosebit o "chemare" către acea viaţă rigidă, ci o modalitate eficientă sau o soluţie acceptată de către fetele a căror familii nu aveau zestre pentru a le căsători.⁴ Pentru multe dintre tinerele fete, viaţa în cadrul mănăstirilor devenea în final un mod de viaţă propriu în timp ce, pentru altele, acel spaţiu sacru le oferea o viaţă mai uşoară, ele nefiind constrânse să se căsătorească împotriva voinţei lor, obicei practicat permanent în epoca medievală îndeosebi.

În ceea ce priveşte Europa Centrală, în spaţiul reprezentat în Evul Mediu de Boemia - regiune istorică a Cehiei - rolul femeilor din viaţa literară a acestui spaţiu şi, îndeosebi cultivarea literaturii cehe şi latine, a fost subestimat de către erudiţii vremii, deşi cele câteva lucrări esenţiale scrise în aceste limbi există datorită femeilor scriitoare educate sau cultivate în arta scrisului. În ciuda faptului că activitatea de a scrie era interzisă femeilor din spaţiul laic în epoca medievală - aceasta activitate a fost totuşi "practicată" de femei religioase precum Agnes de Boemia, cea care a fost stareţa Conventului din Praga, care a corespondat în limba latină cu Papa Grigore al IX-lea. Scrierile feminine nu au fost ceva nemaiîntâlnit până atunci deoarece, în acel spaţiu, cea mai cunoscută şi timpurie "patroană a artelor" destinate scrierii şi cititului a fost aşa - numita Kunhuta (1265- 1321). Aceasta a deţinut o colecţie impresionantă de cărţi iar cel mai valoros volum - manuscris al bibliotecii sale este intitulat: "Pasional Abatyse Kunhuty" ( Passional of Abess Kunhuta), o bijuterie a artei medievale târzii a manuscriselor. Un alt manuscris important al bibliotecii Kunhutei l-a reprezentat Breviarul latin ce conţine un imn în limba cehă şi care este cel mai complet din acea vreme. Acest poem relatează umanitatea lui Hristos, aşa cum este ea redată în pâinea şi vinul împărtăşaniei.

După publicarea operei "De mulieribus claris" (Despre femei celebre) aparţinând lui Boccaccio, literatura cehă a reevaluat rolul femeilor în societatea medievală şi datorită statutului acestora în cadrul Curţii cât şi datorită noii universităţi din Praga, înfiinţată la mijlocul secolului al XIV-lea, în anul 1348. În acelaşi timp, universităţile înfiinţate şi în alte câteva "ţări" au încurajat acceptarea unor alte idei şi viziuni deschise în privinţa rolului femeilor în cadrul societăţii. Universitatea din Praga, influenţată de Umanismul şi Renaşterea din spaţiul italian, a participat la redarea unei toleranţe mult mai mare faţă de statutul femeii la Curtea cehă. Multe lucrări scrise de femei erau destinate membrilor Curţii unde exista deja o atmosferă de toleranţă civilizată faţă de femei. Aceste idei vor fi implementate treptat şi la categoriile sociale considerate inferioare. Spre exemplu, un membru al nobilimii, Stitny, care a studiat în cadrul facultăţii din Praga, şi-a format opinii mult mai deschise cu privire la rolul femeii in societate (a considerat că printre profeţii menţionaţi în Biblie, care l-au slujit pe Dumnezeu sunt şi câteva femei). Astfel, el a fost cel care a scris în cehă lucrări destinate educaţiei religioase a fiicelor sale şi a tradus câteva părţi ale "Viziunile Sf. Bridget a Suediei".⁵

Cu privire la redările sau imaginile, din arta medievală, referitoare la procesul alfabetizării femeilor, există două reprezentări ale Sfintei Maria care o înfăţişează pe aceasta cu două cărţi: una în mână iar cealalată pe o strană. Această imagine a Fecioarei Maria este neobişnuită în epocă deoarece ea indică gradul de alfabetizare al femeilor precum Stareţa Kunhuta şi a Annei de Boemia, soţia lui Richard al II-lea al Angliei. Cele două cărţi semnifică abilitatea lor de a citi Noul Testament în limbile germană, latină şi cehă. Odată cu Reforma hussită, care a încurajat alfabetizarea tuturor femeilor datorită faptului că s-a dorit opunerea unei rezistenţe datorate hotărârii Bisericii Catolice de a restricţiona activitatea femeilor în spaţiul religios.⁶ Totuşi, în ciuda atitudinilor dezaprobatoare ale unora, multe doamne de rang nobil s-au îndreptat îndeosebi înspre Capela Bethleem care a fost înfiinţată pentru a se predica în limba cehă, începând cu anul 1391.

Un alt exemplu de femeie erudită a generaţiei iacobine a fost Elizabeth Jane Weston (1582- 1612), poetă şi savant latin. Ea s-a refugiat în Boemia, la Brux, fiind cunoscută sub numele de "Westonia". A învăţat la Praga, excelând în limbile greacă, latină, italiană şi cehă. Vorbea limba germană şi scria, fie versuri sau proză, în limba latină. Poeziile sale au fost culese într-un volum intitulat "Parthenicon Elisabethae Joannae Westoniae, virginis nobilissimae, poetriae florentissimae, linguarum plurimarum peritissimae"; a fost tipărit în Frankfurt. Alte ediţii au apărut în anul 1606 la Praga, în 1609 la Leipzig şi în 1712 la Amsterdam. De asemenea, ea a mai scris epigrame, epistole dedicate prietenilor săi apropiaţi şi un poem latin care a fost redat în versuri.

Alături de ea, un model de erudiţie feminină l-a reprezentat şi Madame de Sévigné ale cărei scrisori sunt faimoase pentru epistolele sale pline de creaţie şi talent. Un alt exemplu ilustrativ al acestui nou gen de scriere numit "ars dictaminis" este şi Perchta z Rožmberka (1429- 1476) ale cărei scrisori pline de caracter sunt dedicate tatălui şi fraţilor săi.⁷ Hedvika Raŝinová z Ryžmburku, aparţind unei familii nobile, s-a evidenţiat în literatura cehă prin corespondenţa sa deloc sofisticată care datează de la mijlocul secolului al XVII-lea. Având aceeaşi origine nobilă, şi Suzana Černinová z Harasova (1600- 1654) a lăsat urmaşilor săi un volum considerabil de corespondenţă cu familia sa, iar în mod deosebit cu fiul său, Humprecht Jan Černin z Chudenic.

O altă realitate a Europei Centrale a reprezentat-o şi Polonia. În Evul Mediu, educaţia femeilor era una mai mult casnică deoarece, la fel ca în Boemia, femeia se "pregătea" să devină soţie şi mamă, nicidecum scriioare. Tocmai din acest motiv, femeile poloneze care primeau o educaţie aleasă proveneau din medii importante ale societăţii şi aparţineau categoriilor sociale înstărite.⁸ Cea mai timpurie lucrare aparţind unei femei poloneze este aşa-numita "Modlitewnik Gertrudy Miesykówny" (Cartea de rugăciuni a prinţesei Gertrude) care conţine 96 de rugăciuni individuale în limba latină şi este "datată", de către savanţi, ca fiind scrisă în secolul al XI-lea , prin anii 1073-1077. Aceste rugăciuni redau, prin conţinutul lor, dovada unor cunoştinţe aprofundate în domeniul retoricii latine şi a textelor religioase. Transcrierea textelor aparţine Gertrudei care a fost fiica lui Mieszko II, dar nu se ştie cu adevărat dacă ea este şi autoarea rugăciunilor respective.

În secolul al XVI-lea, s-au evidenţiat două figuri feminine care au rămas cunoscute în literatura medievală poloneză. Una dintre ele este Regina Filipowska (d. 1557), iar cealaltă Zofia Oleœnicka care a trăit undeva la mijlocul secolului al XVI-lea. Pentru începutul secolului al XVII-lea, au ramas cunoscute în istoria literaturii Anna Wazówna (1568-1625) care a fost protestantă şi Anna Memorata (1612/1615- 1645) care, deşi a avut origini cehe, ea s-a identificat mereu ca poloneză, semnându-şi textele sub numele de "virgo polona".⁹ Prima dintre ele a încurajat educaţia femeilor, moşia sa devenind un adevărat "centru al studiului" şi a toleranţei religioase. Cea de-a doua, Anna Wazowna, cunoştea latina şi greaca şi vorbea poloneza, cehă şi germana. Majoritatea lucrărilor sale au fost publicate pentru prima dată în anul 1641, într-o culegere de poezii editată de cercul literar din Leszno.

Conventele şi mănăstirile erau alese, de multe ori, de către femeile acelei epoci ca locuri benefice în care cele care "fugeau" de instituţia căsătoriei găseau mult mai interesantă ideea de a deveni scriitoare, fiind formate şi educate în spiritul umanist al evului mediu. Două asemenea femei sunt călugăriţele carmelite Anna Maria Marchocka (1603-1652) şi Magadalena Morteska (1556-1631). Scrierile lor au avut un impact considerabil asupra spiritualităţii poloneze deoarece au implementat reforme ale conventelor benedictine în Polonia.

Autoarea primei autobiografii din Polonia a fost Anna Stanislawska (1652-1700). Manuscrisul ei a fost descoperit abia în 1893 în Biblioteca Publică din Sankt Petersburg şi este alcătuit din 77 de poeme individuale care sunt completate, pe marginile manuscrisului, cu observaţii şi alte note sub formă de proză. Alte figuri feminine reprezentative pentru literatura medievală polonă sunt: Elżbieta z Kowalskich Drużbacka (1698- 1765); ea a fost diferită de celelalte scriitoare deoarece a fost apreciată în calitate de poetă datorită faptului că poeziile sale au fost tipărite în timpul vieţii. Spre deosebire de celelalte femei poloneze care aparţineau unor categorii sociale înstărite, Elzbieta a făcut parte dintr-o familie modestă, neavând parte de o educaţie aleasă. Franciszka Urszula Radziwllowa (1705-1753) a fost o "pionieră" în domeniul dramaturgiei polone. Piesele scrise de ea sunt lucrări rescrise drame franceze folclorice, idilice, orientale şi contemporane. A fost şi o poetă desăvârşită, tema centrală a poeziilor sale fiind cea a soţiei credincioase care îşi acceptă cu seninătate datoria de soţiei virtuoasă. Ea a scris 16 piese de teatru pe durata a şapte ani.¹⁰

Antonina z Jelowickich Niemiryczowa (1700-1780) şi Teofila Glinska (1762-1799) sunt două autoare mai puţin cunoscute din literatura poloneză. Poemele celei de-a doua redau dovada faptului că stăpânea bine limbajul poetic. Una dintre poeziile sale sugerează o profundă acceptare a sentimentului morţii care este privită ca o eliberare de suferinţă într-un univers paradisiac. Un jurnal de călătorie, unic prin însăşi conţinutul său, este cel al scriitoarei Regina Salomea z Pilsztynowa (1718- după 1760). Jurnalul său este datat "Constantipol, 1760" , locul în care se presupune că s-a stabilit în cele din urmă. Se pare că această scriitoare a fost excepţională pentru timpul în care a trăit nu doar prin călătoriile sale numeroase, în care era însoţită doar de servitorul său, ci îndeosebi pentru faptul că era doctor şi optician, două meserii destinate doar bărbaţilor în acea perioadă.¹¹

Ultima figură feminină, dar nu cea din urmă, este Konstancja Benislawska. Deşi descoperită abia în secolul al XIX-lea, aceasta este cunoscută pentru poeziile sale religioase publicate în anul 1776 în Vilnius. Familia sa a susţinut ideea că tot ea ar mai fi autoarea unei cărţi de rugăciuni care a fost publicată anonim tot în Vilnius, în anul 1771.

O altă parte importantă a Europei Centrale, care a avut o istorie turbulentă în cea mai mare parte a Evului Mediu, a fost Ungaria. În urma victoriei turcilor la Mohács în 1526, acest stat medieval a fost divizat în trei: centrul Ungariei a rămas sub dominaţia Imperiului Otoman în timp ce restul teritoriului a trecut în "administraţia" Imperiului Habsburgic. Singura parte care s-a bucurat de o mai mare libertate şi recunoaştere a rămas Transilvania. Pentru acest spaţiu, un rol esenţial l-a avut calvinistul Péter Bod deoarece el a publicat pentru prima dată, în 1766, un lexicon al tuturor scriitorilor din Ungaria. Dintre cele 62 de opere menţionate de el şi 528 de autori, numai trei sunt femei.¹² Primele femei-scriitoare care s-au evidenţiat în acest teritoriu au fost călugăriţele care se ocupau cu copierea textelor ecleziastice, părţi din Biblie şi diferite legende ale căror "eroi" erau sfinţii. Primul nume "descoperit" de către savanţi este cel al lui Lea Ráskai, soră în conventul dominican din insula Margit dintre Buda şi Pesta, care a copiat cinci texte între anii 1510-1522. O altă călugăriţă a aceluiaşi ordin a fost Márta Sövényházy care a copiat cea mai mare parte a Codexului érsekujvari între anii 1530-1531.

Astfel a început în Evul Mediu educaţia femeilor prin arta scrisului. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma şi Contrareforma care, prin intermediul luteranismului, calvinismului şi unitarianismului au modificat realitatea religioasă a acestui spaţiu central european. O influenţă pozitivă asupra societăţii acelei perioade a fost posibilă prin inventarea tiparului. În acest fel, va avea loc un fenomen de răspândire a cărţii tipărite în limba vernaculară şi în toate mediile sociale. În acest spaţiu, prima carte tipărită a apărut în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în 1466.

Una dintre primele scriitoare de imnuri a fost Helena Horvát, al cărei "Cantio Jucunda" - un cântec de jale al unei văduve tinere care se lasă în voia Domnului- a fost scris în anul 1566, în satul Kentelke din Transilvania. Alte scriitoare sunt şi Sára Ladoni, Agnes Massay şi Ilona Doczy. Toate aceste femei aveau în comun faptul că au fost educate în mănăstiri şi cunoşteau astfel foarte bine limbajul biblic şi stilul ecleziastic.

Pentru secolul al XVII-lea, despre care se ştiu foarte puţine lucruri legate de activitatea literară a femeilor din Ungaria, sunt reprezentative două nume: Kata Szidonia Petroczy (1662-1708) si Kata Bethlen (1700-1759). Ambele au locuit în Transilvania, prima fiind poetă şi traducătoare educată în Polonia. Meritul său cel mai recunoscut este acela de a fi tradus opere ecleziastice luterane din limba germană. A mai scris de asemenea 45 de poeme lirice de o rară frumuseţe a limbajului. Cea de-a doua a fost o protestantă fanatică care, la vârsta de 17 ani, a fost silită să se căsătorească cu un catolic. Aportul său cel mai mare a constat în biblioteca impresionantă pe care o deţinea şi rolul său în promovarea unei educaţii mai bune pentru tinerele fete. A publicat două opere în timpul vieţii: "Memoriul exilului" şi "Scut puternic şi protector". Activitatea sa literară a fost încununată de autobiografia sa care redă o revelaţie a neliniştii spirtiuale şi a agoniei, fiind astfel o lucrare ce prefigurează o tentă de psihoanaliză.¹³

În spaţiul croat, între secolele XVI-XVIII, au existat câteva figuri feminine care, la fel ca în celelalte zone ale Europei Centrale, au avut un rol semnficativ în crearea unei societăţi literare dezvoltată în spiritul Renaşterii italiene. Una dintre primele femei-scriitoare recunoscute a fost Mara Gučetic, soţia filosofului, profesorului şi politicianului Nikola Gučetic (1549- 1610). Ea a fost prima care a apărat statutul femeii în societate considerând că egalitatea între sexe ar trebui să fie recunoscută de catre bărbaţi. Un alt exemplu al faptului că femeile erau acceptate şi respectate în viaţa culturală a Croaţiei este Cvijeta Zuzoric, a cărei influenţă asupra vieţii culturale şi literare a fost extrem de puternică. Din păcate, nicio lucrare de-a sa nu a mai fost păstrată. Cercurile literare au reprezentat pentru societatea croată din perioada medievală şi cea modernă o modalitate benefică de a dezvolta pasiunea pentru scris şi citit a femeilor. În cercul literar, fondat de guvernatorul Petar Zrinski şi intitulat "Cercul Literar şi Lingvistic Ozalj", a existat o femeie foarte educată pe nume Ana Katarina Frankopan- Zrinska (1625-1673).

Alte personaje reprezentative pentru literatura croată sunt: Marija Dimitrović Bettera (1671-1765), Lukrecija Bogasinović (1710-1784), Anica Bosković (1714-1804), Benedikt Gradić (1688-1771) şi Katarina Patacić (1743-1811). Toate acestea au în comun faptul că au reuşit să-şi depăşească statutul destinat spaţiului privat şi să-şi creeze un renume în cultura croată, iar îndeosebi în literatura central-europeană.¹⁴

Ca o încheiere la cele ilustrate în aceste pagini, putem afirma faptul că în Europa centrală, aflată sub influenţa Renaşterii italiene, a Reformei si Contrareformei, a existat mereu o viaţă culturală şi literară, pornindu-se de la actul copierii manuscriselor şi textelor biblice în cadrul mănăstirilor şi conventelor şi ajungându-se la înfiinţarea unor cercuri literare care erau menite să "provoace" femeile din cadrul societăţii, fie ea polonă, croată, maghiară, transilvană- la un răspuns activ şi concret. Treptat, femeile-scriitoare ale acestor societăţi au devenit tot mai numeroase, în fiecare an, formând o adevărată "clasă" distinctă în societate şi dezvoltându-şi în acest fel un caracter literar propriu feminin.¹⁵ Scrisul şi cititul au devenit astfel un aspect esenţial al societăţii, al educării şi formării tinerilor şi, îndeosebi, a tinerelor care nu mai erau "pregătite" doar pentru căsătorie, ci şi pentru viaţă.

Majoritatea femeilor care au "accesat" tainele scrisului şi cele ale cititului au fost primele care au reuşit să creeze la rândul lor opere de o reală valoare şi de o importanţă inestimabilă. Treptat, în toate societăţile care aparţineau Europei centrale, femeile şi-au obţinut drepturile şi au fost recunoscute ca atare, ele reuşind astfel să facă parte nu numai din spaţiul privat, domestic, ci şi din cel public, exercitându-şi în acest mod dreptul la egalitate şi recunoaştere în toate domeniile societăţii în care trăiau nu doar ca soţii şi mame.

Sursa imaginii: http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/w-Costume_de_epoca_1894.jpg

1. Batinic, Jelena, Voices of the Other from the "Other Europe" : Recovering East-Central European Women's Literary Heritage, în 2003 Indiana University Press, vol. 15, No. 2 (Summer), http://www.emeraldinsight.com
2. Brzezinski, Monica, Meyer Evitt, Regula, "Minding the body: Women and Literature in the Middle Ages, 800-1500," New York: Twayne Publishers, 1997 (www. springerlink.com)
3. Coleman, Janet , "Medieval Readers and Writers," 1350-1400, New York, 1981
4. Eger, Elizabeth, Grant, Charlotte, "Women, writing and the public sphere 1700-1830", Cambridge University Press, 2001
5. Hawkesworth, Celia, "A history of Central European Women's Writing", Palgrave Publishers, 2001, London
6. Lees, Shirley, "Rolurile femeii", Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004
7. Manguel, Alberto, "A history of reading," ed. Harper Collins Publishers, London, 1996
8. Poor, Sara S., Jana K. Schulman, "Women and Medieval Epic: Gender, Genre, and the Limits of Epic Masculinity," (The New Middle Ages) Basingstoke: PalgraveMacmillan. 2007