Mrd. Mihai Mureşan

Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate - o istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005

Motto "credinţa este cea care pregăteşte şi înzestrează sufletul uman pentru acţiune. A fi în posesia adevărului unic şi a nu te îndoi niciodată de justeţea lui; a simţi sprijinul unei puteri misterioase, fie ea Dumnezeu, fie destinul, fie legea istoriei; a fi convins de faptul că oponenţii sunt încarnarea diavolului şi că trebuie zdrobiţi; a exulta în uitare de sine şi în devotament pentru datorie - toate acestea reprezintă premise excelente pentru a acţiona hotărât şi neîndurător în orice domeniu" Eric Hoffer, The True Believer

Destinul utopiei comuniste pe care azi, la aproape două decenii de la Revoluţie, istoria îl prezintă este unul cel puţin interesant. Comunismul dispare încetul cu încetul din planul principal al subiectelor media, deşi teme ca lustraţia sau condamnarea acestuia încă se fac auzite. Ieşind din cotidian, subiectul îl îndreaptă spre istorie, lăsând prim planul altor probleme: criza, terorism etc. Cu toate acestea, a uita nu este cel mai bun lucru. Ceea ce presa începe să ignore, preiau studiile de specialitate, pentru a ne oferi mai mult decât un simplu ''ştiaţi că'' diacronic. A descompune problema pentru a afla care sunt cauzele şi apoi a o recompune, pentru a vedea cum funcţionează, este o caracteristică ce nu ar trebui să lipsească din evantaiul problemelor ridicate de istoria comunismului.

Aceasta este şi ideea principală de la care porneşte Vladimir Tismăneanu în cartea sa "Stalinism pentru eternitate - o istorie politică a comunismului românesc". Parcurgând întreaga distanţă de aproape cinzeci de ani pe care România a trăit-o sub semnul, funest de altminteri, al totalitarismului, la care se pot adăuga unele reflecţii despre comunismul interbelic şi de ce nu, tentaculele sale postdecembriste, autorul nu ezită să urmărească pantele acestui sistem. Perspectiva sa novatoare, deşi unele accente asemănătoare pot fi văzute şi la alţi autori, ţine de prezentarea subiectului din punct de vedere politic, tenta socială fiind plasată de această dată pe planul doi.

Care este ideea principală a cărţii sale?¹ Gravitând în jurul concepţiei de "bizantinism politic", Tismăneanu face o comparaţie deloc exagerată a sistemului comunist românesc cu cel bizantin. Elementele principale de legătură sunt date de secretomania de la vârf, jocurile de culise din partid, fastul şi opulenţa ceremonialului cu care liderii comunişti se înconjoară. Totodată, imaginea liderului atotştiutor sau cel puţin "păstrător al direcţiilor ideologice corecte", indiferent care ar fi el, aminteşte de supremaţia imperială bizantină reprezentată de avatarurile statului.²

În jurul acestor concepte gravitează cea mai mare parte a cărţii lui Vladimir Tismăneanu. Cu toate acestea, nu este singura teorie pe care autorul o acceptă necondiţionat şi oarecum unilateral, având în vedere comparaţia peste secole. Aspecte ale unor teorii despre comunism, pe care acesta nu le ignoră, sunt preluate de la alţi autori printre care Stelian Tănase sau Dennis Deletant, Lucian Boia, Angela Banciu.

În cazul lui Stelian Tănase, preponderent pentru o explicare a mentalităţii comuniste româneşti, este teoria transformării închisorii interbelice Doftana, cu sistemul ei, în închisoarea postbelică România, unde aceleaşi reguli se pot aplica: liderul care se evidenţiază prin legea pumnului, înregimentarea populaţiei, imposibilitatea de a pleca din ţară, îndoctrinarea şi acceptul necontestat al sistemului ca o condiţie sine qua non pentru obţinerea unor privilegii, altfel elementare condiţiei umane³. La Dennis Deletant, necesitatea ca partidul să se legitimeze în ochii mulţimii de "supuşi" este cel mai important lucru, deşi nici o umbră de relaxare ideologică sau poliţienească nu poate fi întrezărită în momentul în care acest lucru se vede realizat⁴. În cazul Angelei Banciu, analiza legislativă şi juridică a Constituţiilor RSR, arată dezinteresul pentru legalitate şi pentru drepturile constituţionale fireşti, pe care aceste acte nici măcar nu le garantează⁵.

Toate aspectele de mai sus sunt cuprinse în cartea lui Tismăneanu, deşi accentul lui cade, aşa cum am spus, pe latura politică a problemei. În introducere autorul încearcă o clasificare a surselor folosite şi a drumului parcurs la atingerea obiectivelor sale. În ceea ce priveşte sursele, calitatea şi cantitatea lor sunt atuurile sale. Impresia pe care o lasă lucrarea sa este de analiză pe baza unui material inedit, obţinut prin mijlocirea unor diferite persoane aflate în funcţii cheie, deşi el recunoaşte caracterul refractar al statului român, în ceea ce priveşte un bun acces la materialul de arhivă. Un prim material studiat este cel extras de mr. Mircea Chiriţoiu în 1994, cu privire la diferite evenimente din istoria P.C.R., material studiat şi parţial publicat de acesta⁶.

Noutatea extraordinară o reprezintă studierea arhivei operative, precum şi o parte a şedinţelor Biroului Politic, inaccesibile la data publicării cărţii, cercetătorilor. Acest material nou, nepublicat, este folosit pe întreg parcursul cărţi şi în fiecare capitol, dublat de altfel de o serie de trimiteri la lucrări de specialitate din domeniu şi nu numai. Cantitatea surselor primare nu este aşadar foarte mare, gradul de noutate, pe care acestea îl ridică,compensează însă, pentru acest aparent deficit.

Cât priveşte sursele documentare bibliografice, autorul, graţie unui studiu asiduu de 25 de ani, excelează în comparaţiile pe care le face între ideile sale şi teorii ale altor autori, români sau străini. Folosirea de surse multimedia are însă în cadrul studiilor efectuate până acum un grad de noutate ce nu poate fi ignorat, graţie accesului relativ uşor pe care acestea îl conferă. În fine, pe această filieră a surselor, moştenirea din cadrul familiei, deopotrivă documentară şi informaţională este un atu important, la care Tismăneanu face referire destul de des, şi este clar un avantaj, faţă de alţi istorici interesaţi de subiect.

În fine, cartea nu se vrea un colaj de surse, ci lasă loc unor explicaţii destul de întinse ca suprafaţă, dar şi unor încercări de teoretizare, care urmăresc ideile principale ale autorului expuse în introducere⁷.

Ca metodologie, autorul foloseşte o combinaţie între analiza comparată şi numeroase interviuri, biografii politice sau personale, conturate de-a lungul carierei sale ca cercetător. Consultarea surselor media, presă, Radio - TV, i se pare foarte importantă din perspectiva mesajului oficial pe care partidul şi grupul conducător încearcă să-l transmită populaţiei. O condiţie esenţială a folosirii surselor este veridicitatea lor, probată, acolo unde este cazul, de cel puţin două mărturii asemănătoare. O problemă care se ridică în acest caz este dată de încercările de autolegitimare a unor acţiuni, încercări întreprinse de diferite personaje din nomenclatura comunistă şi care pot contura o imagine deformată a subiectului.

Este această metodologie suficientă în tratarea fenomenelor ce caracterizează societatea comunistă, mai ales elementul politic urmărit? Tismăneanu consideră că da, şi parţial, urmărind alte lucrări de specialitate are dreptate. Este, de altfel, foarte pertinentă analiza pe care o face diferitelor etape ale comunismului, concluziile sale fiind de altfel foarte realiste. Problema esenţială cu care pare a se lovi, este plaja mult prea mare de subiecte urmărite şi trecerea prea rapidă de la unul la altul, trecere care, dacă nu ar fi dublată de talentul său literar, ar crea lacune serioase. A urmări jumătate de secol de comunism obligă automat la cenzurări spaţiale, la care autorul nu s-a aşteptat. El pare a renunţa la informaţia care s-ar repeta în alte locuri, fără a evita evenimentele esenţiale, şi astfel, se concentrează pe o abordare proprie a perioadelor studiate. Accentuează aşadar evenimentul nou şi prin urmare teoriile sale, de altfel întotdeauna probate cu documente.

Aşa cum şi titlul evidenţiază, marxismul şi leninismul nu par pentru Tismăneanu importante în înţelegerea comunismului românesc, pe care-l consideră emanaţia exclusivă a ideilor staliniste. Marx nu are nici o legătură cu comunismul românesc, autorul de altfel sare destul de uşor peste eventualele tentaţii idealiste în prezentarea chiar şi a perioadei interbelice, ilegaliste⁸.

Pentru perioada interbelică coordonatele pe care se axează sunt aceleaşi ca la majoritatea autorilor, minorităţile ca factor esenţial al structurii P.C.R., caracterul subteran al partidului, supunerea totală faţă de Moscova, epurările succesive, opoziţia la elementele democratice, subminarea puterii statului şi atentarea la valorile sale: monarhie, teritoriu, tradiţii⁹.

Problema ridicării grupului din închisori este plasată în contextul în care Moscova este interesată de crearea unui nucleu românesc viabil, în contrapondere la imaginea de partid străin ce caracteriza P.C.R.-ul interbelic. O altă problemă atinsă ţine de mitologia comunistă şi de încercările partidului de a se erija în continuatorul mişcărilor socialiste de la noi. Această ipostază este destul de vag observată de alţi autori, Tismaneanu nefiind o excepţie în acest caz¹⁰.

Cât priveşte preluarea puterii gradual după 23 august 1944, aceasta este văzută în legătură directă cu încercările Moscovei de a crea guverne prosovietice, apoi comuniste în Europa de Est. Eliminarea treptată a rivalilor politici, a partidelor istorice, iar apoi a monarhiei, lasă locul pentru lupte în interiorul partidului, a cărei primă victimă îi cade Lucreţiu Pătrăşcanu¹¹. Perioada următoare (1948 - 1956) este caracterizată de primele valuri masive de arestări şi teroare. Totodată luptele din partid dintre diferite facţiuni se finalizează prin eliminarea grupului Pauker, Luca, Georgescu de către Dej, mai bine plasat în graţiile Moscovei. Autorul aminteşte legătura "passionariei din Balcani" cu Molotov şi contactele oficiale avute cu acesta. Pe de altă parte accentul pus de către Dej pe pasiunile antisemite ale lui Stalin este de asemenea menţionat¹².

O dată cu destalinizarea, şocul produs de congresul al XX-lea al P.C.U.S. creează, pe termen lung, o nouă opoziţie la supremaţia lui Dej, accentul pus de Tismăneanu pe lupta dintre "antistalinişti" şi "stalinişti" la plenara din 1957 fiind un element de noutate extrem de interesant. Acesta este momentul, după autor, în care Ceauşescu se dovedeşte un loial susţinător al lui Dej, arătând meritele acestuia şi de ce nu, pe cele pe care Stalin, în ciuda greşelilor, le-ar fi avut. Acestea se dovedesc constantele esenţiale ale gândirii viitorului lider politic comunist şi nu eventualele liberalizării ce de fapt maschează ideile sale ultrastaliniste¹³. Asocierea Ceauşescu - Dej este astfel explicabilă, ba mai mult, Ceauşescu este cel care va reataca fără menajamente activitatea lui Pauker, Luca, Georgescu¹⁴.

Perioada "căii româneşti de independenţă" începe odată cu dezvoltarea relaţiilor cu China lui Mao în paralel cu cele clasice cu URSS. Problema "diviziunii muncii" din cadrul C.A.E.R. reprezintă de altfel un nou moment de dispută în relaţiile dintre România şi URSS. Deschiderea relativă faşă de Occident şi moartea lui Dej, reprezintă sfârşitul unei epocii şi totodată începutul alteia, odată cu alegerea lui Ceauşescu ca "urmaş" al defunctului lider. Accentul este pus de Tismăneanu pe jocurile de culise, pe activităţile desfăşurate de biroul politic la nivel central, şi de implicaţiile jocurilor de culise, în politica românească. Ceea ce urmează este catalogat de autor ca etapa de maximă înflorire a bizantinismului politic. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, formarea unei adevărate curţi regale de adulatori şi supuşi este, fără îndoială, cauza grandomaniei acestuia şi a neputinţei de a înţelege realităţile româneşti. Cu toate acestea, începuturile se desfăşurau sub cele mai fericite auspicii, din punct de vedere al acceptarii de către mase, a ceea ce părea un nou curent ideologic.

În contrapondere, accentul studiului cade însă, în general, pe "criza de legitimitate", pe care partidul o traversează pe întreaga durată a existenţei sale. Crearea unui cult personal, exaltarea realizărilor româneşti în toate domeniile, exacerbarea sentimentului naţional şi, de ce nu, xenofob, protocronismul cultural, sunt de fapt măşti ale neputinţei creări unei legitimări veridice a P.C.R.. Rescrierea istoriei ca şi condiţie obligatorie a totalitarismelor loveşte şi partidul comunist, şi inevitabil are repercusiuni asupra celor ce trăiesc sub zodia unui astfel de regim¹⁵.

Tismăneanu încearcă o serie de explicaţii la cauzele pentru care Ceauşescu a reuşit atâta timp să se menţină ca lider al partidului, deşi grandomania sa devenea exagerată: centralismul birocratic şi social, frica de omnipotenţa securităţii, economia la comandă, lipsa disidenţilor importanşi cu excepţia Goma¹⁶.

Ce se întâmplă cu P.C.R. după 1989? Dispare şi totodată îl regăsim în numeroase formaţiuni politice, de data asta pseudo-democratice. Lipsa unor elemente P.C.R. cu o oarecare înclinaţie spre reformă, sau, dacă acestea existau, imposibilitatea ca ele să fie cunoscute de populaţie, face ca activiştii de rang doi să iasă la suprafaţă în primele zile ale revoluţiei. Viitorul FSN păstrează caracteristici destul de retrograde ale fostului partid comunist, iar variantele sale extreme PSM şi PRM atrag încă prin mesajul lor o serie de aderenţi. Votul dat în 1996 CDR, ca alternativă la guvernarea PSDR este retras la alegerile din 2000, ca urmare a frustrărilor populaţiei că aşteptările lor nu au fost îndeplinite. Amalgamul de idei pe care partidul clasat pe locul al doilea PRM le aduce, de la idei antisemite şi xenofobe la idealizarea unor personalităţi de la Vlad ţepeş la Mareşalul Antonescu, spune multe despre aşteptările românilor din partea clasei politice, şi totodată despre reuşita post mortem a comunismului românesc¹⁷.

Aşadar ce este această nouă carte a lui Vladimir Tismăneanu? Ar putea fi caracterizată ca o aprofundare la problematica comunismului românesc. Autorul nu încercă un studiu în termeni absoluti de noutate, ci mai degrabă să exemplifice şi să opereze cu concepte prestabilite: bizantinism, dinastie, teroare, legitimare. Cartea este, de fapt, o traducere în limba română după versiunea în engleză apărută în 2003, şi adresată unui public străin şi care în altă cheie înţelege aceste concepte. Aşadar, unele explicaţii suplimentare care se găsesc pe parcursul cărţii uneori pot părea puerile unui cititor de etnie română. Dacă scopul ei este de a explica sistemul comunist român unor specialişti străini, cartea şi-a atins obiectivele.

De ce este importantă pentru noi? Ce uimeşte la cartea lui Tismăneanu este felul în care jonglează cu conceptele ce transced istoria. Pentru el, partidul este curtea bizantină, din cauza mai ales a servilismului şi, de ce nu, chiar a unei lipse elementare de morală sau de politică, a unei înţelegeri de-a dreptul sălbatice a puterii. Evoluţia capitolelor aminteşte parcă de aspecte ale eshatologiei cre?tine, printr-o abunden?ă de alăturări între care amintim: "sectă mesianică", "comunism dinastic", "viaţa de apoi a P.C.R". Există momente în care parcă ne aflăm în plin limbaj de ev mediu şi totodată nu putem reproşa autorului folosirea unui asemenea stil, perfect adaptat la imaginea comunismului românesc, aşa cum Tismăneanu o percepe.

Bibliografie:

1. Banciu, Angela, Istoria Vieţii constituţionale, Ed. şansa, Bucureşti, 1996;
2. Boia, Lucian, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Ed. Humanitas, Bucureşti 1999;
3. Buzatu Gheorghe, Chiriţoiu Mircea Eds., Agresiunea Comunismului în România, ed Paideia, Bucureşti 1997, Vol I,II;
4. Deletant, Dennis, Ceauşescu şi securitatea - Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965 - 1989, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998;
5. Furret, Francois, Trecutul unei iluzii - eseu despre ideea comunistă în secolul XX, ed Humanitas, Bucureşti 1996;
6. Gabany, Anneli Ute, Cultul lui Ceauşescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, colecţia Historia, coord M. Răzvan Ungureanu;
7. Hitchins, Keith, Românii - 1866 - 1947, ed. Humanitas,Bucucreşti, 1998, col Historia;
8. Tănase, Stelian, Clienţii lu Tanti Varvara - Istorii clandestine ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, Seria Istorie;
9. Tismăneanu, Vladimir, Arheologia Terorii, ed. All, Bucureşti, 1998;
10. Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate - o istorie politică a comunismului românesc, ed. Polirom, Bucureşti, 2005;

1. Deletant Dennis, Bărbulescu Mihai, Papacostea şerban, Teodor Pompiliu, Istoria României, Ed. Corint, Bucureşti 2003;
2. Marx, Karl, Manifestul Partidului Comunist, Ed. Nemira, 1998, Colecţia Social - Politică, Bucureşti 1998;
3. Deletant, Dennis, România sub regimul comunist, Ed. Fundaţia Academia Civică, Bucureşti 1997, Colecţia Sighet