Dr. Lucia Turc

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea românească ardeleană trece de la militantismul politic al revoluţiei de la 1848, la militantismul cultural. Această epocă înregistrează fenomenul de agregare culturală prin înfiinţarea a numeroase instituţii, societăţi, reuniuni cu scopul declarat de cultivare a limbii şi literaturii române. Actul cultural se verticalizează la toate nivelurile societăţii şi prin pătrunderea cărţii în diferite medii sociale, cu intenţia de a contribui la ridicarea materială şi spirituală a tuturor românilor. Cel mai eficient mijloc de răspândire a cuvântului scris a fost înfiinţarea de biblioteci, în toate zonele Transilvaniei.

Astfel de întreprinderi apar în regiunea Clujului, în primii ani după 1850, prin întemeierea Casinei române din Cluj, dotată cu un fond de periodice şi cărţi, care a ajuns în primii ani ai secolului al XX-lea, la cifra de 268 volume¹, dar şi prin constituirea Societăţii de lectură "Iulia" a studenţilor români de la universitatea clujeană. în documentele acesteia din urmă se detectează intenţia declarată de: "a-şi extinde razele încălzitoare, după putinţă peste întreg publicul românesc din Cluj şi împrejur"². De altfel, printre membrii ei erau şi intelectuali, membri ai casinei române, iar în sala de lectură a bibliotecii, adăpostită în localul Casinei, puteau consulta publicaţiile periodice membrii societăţii, elevii români de la gimnaziul romano-catolic, intelectualii, meseriaşii³. După desfinţarea ei, fondurile sale vor trece în administrarea Casinei, şi apoi, peste ani, în biblioteca Agenturii ASTREI pentru tinerimea universitară română⁴. Tot în Cluj, funcţiona, în jurul, anului 1880 şi o societate de lectură a elevilor români de la gimnaziul romano-catolic, care deţinea un fond de câteva zeci de cărţi⁵.

O societate culturală de mare tradiţie, în rândul tineretului studios a fost şi Societatea "Alexi-şincai" a teologilor din Gherla, înfiinţată în 1869 şi având una dintre cele mai mari biblioteci din această zonă. Către sfârşitul secolului număra aproape 800 de volume⁶ din cele mai diverse domenii şi având legături cu marile edituri, librării şi instituţii din întreg spaţiul românesc.

În oraşele zonei au funcţionat şi biblioteci ale reuniunilor profesionale, cum ar fi cele ale meseriaşilor şi ale cadrelor didactice. Meseriaşii, organizaţi în asociaţii cu scop lucrativ, dar şi cultural au avut biblioteci pe lângă reuniunile din Cluj⁷ şi Turda⁸. Cele ale cadrelor didactice erau divizate în mai multe categorii, în funcţie de organizarea ierarhică şi zonală. Existau biblioteci ale învăţătorilor şi profesorilor în şcoli şi biblioteci ale despărţămintelor celor două mari reuniuni, apărute ca urmare a caracterului confesional al învăţământului românesc, cu filiale în toată Transilvania. Printre acestea se numără biblioteca Despărţământului Cătina al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici⁹, Despărţământului Cluj¹⁰, Despărţământului Cojocna¹¹, Despărţământului Dârja¹², Despărţământului Indol¹³, Despărţământului Turda¹⁴, biblioteca Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din jurul Gherlei¹⁵.

Şcolile confesionale elementare şi medii, aveau biblioteci cu fonduri destinate elevilor şi profesorilor. Foarte numerose (simpla lor menţionare ar depăşi cadrele pezentului articol), au funcţionat atât în unităţile de învăţământ urbane, cât şi în mediul rural. Ca urmare ne permitem să le cităm doar pe cele care au deţinut un număr mai însemnat de cărţi: Biblioteca Preparanzilor din Gherla¹⁶, Biblioteca Seminarului teologic din Gherla¹⁷, Biblioteca şcolii primare din Turda¹⁸.

Aproape la fel de numeroase au fost şi bibliotecile parohiale. Dinamica activităţilor şcolare şi confesionale, îmbinate adeseori, a făcut ca biblioteca parohială să deţină şi rolul unei biblioteci şcolare şi cel al unei biblioteci populare. Mai târziu, spre sfârşitul secolului, din fondurile ei se desprind cele două tipuri de biblioteci menţionate mai sus, dar până în 1918 o delimitare clară între cele trei tipuri nu a existat, chiar dacă în 1907, Sinodul Arhidiecezan din Sibiu, prin Comisia şcolară, decide "ca biblioteca şcolară să se separeze şi să conţină numai cărţi pentru elevi, iar celelate să fie trecute în biblioteca parohială"¹⁹. într-o notă din revista "Transilvania" se menţiona, în anul 1912, că în despărţămintele Sibiu, Cluj şi Sălişte bibliotecile poporale ale ASTREI şi bibliotecile parohiale au fuzionat²⁰, cu certitudine din considerente de ordin practic, pentru a se evita activitatea paralelă, de multe ori fiind conduse de aceiaşi persoană, în speţă preotul parohiei respective²¹.

Cu certitudine cele mai multe biblioteci au fost cele ale ASTREI, apărute ca urmare a politicii culturale promovată de Asociaţiune, în număr mare în localităţile rurale ale zonei. Mai mult de jumătate din cele aproape 100 de biblioteci, pe care le-am identificat ca existente în registrul cronologic şi spaţiul la care ne raportăm, au fost biblioteci poporale ale ASTREI. Prin urmare, ne luăm libertatea de nu le consemna în totalitate. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că, la nivelul Transilvaniei, acestea s-au constituit în două etape, delimitate de anul 1899, când a apărut Regulamentul pentru înfiinţarea şi administrarea bibliotecilor poporale ale "Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului român²². Anterior acestei date, Despărţământul Cluj a avut iniţiativa înfiinţării unor biblioteci poporale, fiind printre primele care au deţinut fonduri pentru lectura unui public cât mai larg. După 1899, la nivel local s-au manifestat şi alte întreprinderi menite să sprijine bibliotecile poporale. Astfel, se tipăresc colecţii de cărţi prin care să se înzestreze propriile biblioteci, la preţuri accesibile şi în limita posibilităţilor materiale. Primele despărţăminte care au tipărit publicaţii destinate bibliotecilor poporale au fost Hida-Huedin şi Cluj. Acesta din urmă şi-a constituit o colecţie în care urmau să apără, după un plan editorial întocmit de Amos Frâncu, lucrări din diferite domenii: morală, igienă, drep, economie, literatură, farmacie şi medicină, agricultură²³.

Desigur, bibliotecile menţionate mai sus nu au fost singurele care au funcţionat în zona Clujului până în 1914, dar pe acestea le considerăm cele mai reprezentative prin mărimea fondurilor, numărul citirorilor şi importanţa pe care au avut-o în viaţa culturală a românilor de aici.