Marino, Adrian

Adrian Marino
Marino, Adrian

n. 1921, Iași – m. 2005, Cluj. Istoric literar, critic, ideolog.

Întreaga bibliotecă, conţinând peste 10.000 de cărţi, reviste, extrase româneşti şi străine, corespondenţă, precum şi documente de arhivă, a revenit, prin voința testamentară a lui Adrian Marino, Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj. Sala destinată doctoranzilor și tinerilor cercetători îi poartă astăzi numele.

Adrian Marino s-a născut în data de 5 septembrie 1921, în Iași, ca fiu al inginerului Nicolae Marino și al Nataliei (n. Nicolau). Și-a început studiile universitare la Iași (1941), dar le-a continuat la București. A debutat publicistic în Jurnalul literar (1939), fiind încă elev. În 1947 și-a susținut doctoratul în Litere cu teza Viaţa lui Alexandru Macedonski. Cariera universitară, abia începută, i-a fost curmată brusc, în 1947, când a fost arestat pentru participarea la cercul ilegal de studii al Tineretului țărănist. După opt ani de detenție, este deportat în Bărăgan, cu domiciliul forțat la Lătești (1957-1963). Din 1964 se va stabili la Cluj, orașul soției sale Lidia Bote, reluându-și activitatea de istoric și critic literar. A debutat editorial în 1966 cu Viaţa lui Macedonski, volum distins cu Premiul Academiei Române. Între anii 1966-1989 a desfășurat o activitate laborioasă de istoric și critic literar, colaborând la numeroase reviste românești și străine, publicând o serie de cărți și studii care i-au adus o binemeritată notorietate. A izbutit, în ciuda vremurilor, să-și păstreze libertatea de creație, continând să scrie și să publice cărți de referință în critica ideilor și a hermeneuticii literare. Menționăm câteva dintre ele: Opera lui Alexandru Macedonski (1967), Introducere în critica literară (1968), Modern, Modernism, Modernitate (1969), Dicţionar de idei literare, I, A-G (1973), Olé! España! (1974), Carnete europene (1976), Prezenţe româneşti şi realităţi europene (1978), L'hermeneutique de Mircea Eliade (1981), Etiemble ou le comparatisme militant (1982), Hermeneutica ideii de literatură (1987) etc.  

A continuat și după 1990 cercetarea literară, desăvârşind masiva lucrare Biografia ideii de literatură în cinci volume. S-a implicat mai ales în sfera criticii de idei, a ideologiei politice, publicând: Evadări în lumea liberă (1993), Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice şi culturale (1995), Politică şi cultură. Pentru o nouă cultură română (1996), Cenzura în România. Schiţă istorică introductivă (2000), Al treilea discurs. Cultură, ideologie şi politică în România (2001) etc.

A murit în 17 martie 2005, lăsând în urma sa o vastă operă, neizbutind, însă, să ducă la bun sfârșit proiectul căruia i-a dedicat ultimii ani din viață: o critică a ideii de libertate și cenzură în România, idee schițată în ultimele texte scrise. La cinci ani de la dispariția sa, cartea de memorii, intitulată Viața unui om singur, a stârnit o serie de polemici referitoare la personalitatea autorului. Dincolo de aceste controverse, Adrian Marino rămâne în conștiința contemporanilor un mare erudit, un om de cultură și un critic remarcabil. Cei care frecventează Sala „Adrian Marino” din Biblioteca Centrală Universitară din Cluj nu pot să nu fie impresionați de valoarea, bogăția și diversitatea cărților care i-au aparținut.