Lapedatu, Alexandru

Alexandru Lapedatu
Lapedatu, Alexandru

n. 1876, Cernatul Săcelelor (Brașov) – m. 1950, Sighet. Istoric, academician, om politic.

Prin donațiile făcute Bibliotecii Universității din Cluj i se păstrează un loc de cinste în Cartea de aur a donatorilor noștri, iar Sala Profesori a bibliotecii îi poartă și astăzi numele.

Tatăl său a fost profesorul Ion Lapedatu, mama sa fiind fiica unui negustor înstărit. Ca student a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, având prilejul de a se specializa în studiul istoriei medievale și de a se iniţia în cercetarea monumentelor istorice medievale. După finalizarea studiilor, a predat o perioadă la Liceul Andrei Șaguna din Brașov, apoi a lucrat ca cercetător la Biblioteca Academiei. A predat Istorie Veche la Universitatea din Cluj, fiind prețuit atât de către studenți, cât şi de către colegi. Unul dintre cei care i-au apreciat calitățile a fost chiar amicul său, Sextil Puşcariu, primul rector al Universității din Cluj. În perioada 1921-1922, în care a fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie, a ocupat și funcţia de decan, apoi pe cea de prodecan.

Pasiunea și interesul pentru istorie l-au determinat pe Alexandru Lapedatu să depună eforturi mari în vederea creării la Cluj a unei instituții consacrate exclusiv cercetării istorice. Astfel, el a fost unul dintre fondatorii, apoi co-directorii Institutului de Istorie Națională din Cluj. A ocupat, de-a lungul timpului, funcții importante în cadrul unor instituții ale statului, cum a fost cea de director general al Arhivelor Statului, academician şi preşedinte al Academiei Române.

Activitatea politică a început-o în 1922, când a fost ales deputat al Partidului Naţional Liberal. Astfel, în perioada interbelică a făcut parte din guvernele liberale, ocupând diferite funcții. În timpul în care a avut funcția de secretar al Comisiei Monumentelor Istorice s-a ocupat de redactarea a două lucrări impresionante: Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice şi Anuarul Comisiei Monumentelor Istorice.  În cuprinsul lor s-a făcut inventarul și prezentarea tuturor comorilor naţionale ale statului român.

Activitatea academică, universitară, precum și cea politică, completată de cea culturală şi publicistică, nu i-au adus doar satisfacții materiale și sociale, ci și admirația și respectul Regelui Ferdinand I. În timpul vieții, Alexandru Lapedatu a devenit membru a numeroase societăţi şi comisii culturale şi a colaborat la numeroase reviste ştiinţifice şi literare.

Din păcate, o dată cu schimbarea regimului politic și cu reorganizarea Academiei, în data de 9 iunie 1948, i se retrage calitatea de membru, fiind arestat în mai 1950, alături de alți lideri liberali şi întemniţat la Sighet. În 30 august același an, a murit în închisoare. Cauza morții pare să fi fost asfixierea, deoarece fiind bolnav de astm, Alexandru Lapedatu nu a putut supraviețui regimului cumplit din temniță.

A lăsat în urma sa o operă prestigioasă. Printre lucrările sale cele mai repezentative amintim: Documente istorice din arhivele Braşovului (1903), Vlad-Vodă Călugărul, 1482-1496. Monografie istorică (1903), Ștefan cel Mare (1904), Activitatea istorică a lui Nicolae Densusianu (1846-1911) (1912), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrate (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanae. Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale şi politice (1925). A scris monografii despre personalitățile istorice românești, cum ar fi:  Radu cel Frumos, Petru Maior, Mihnea cel Rău, dar și despre mulţi alţii.