Asociat revistei Philobiblon, atelierul Philobiblon Medica intenţionează a fi un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând în mod preponderent artei şi ştiinţei medicale, dar care se află de fapt la graniţele şi la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, teologia etc.). şi care sunt rareori - sau cu prea multă precauţie - abordate în acest fel.

Conf. Dr. Király V. István
UBB, Facultatea de Filosofie

Titlul conferinţei marchează cele două direcţii în care prezentarea va înainta concomitent. Prima este cea în care vom interpreta şi realiza boala ca aparţinând la modul esenţial - şi tocmai ca posibilitate - vieţii şi viului în general. Iar, în a doua direcţie vom încerca o privire primordială asupra specificului bolii umane şi a înţelegerii raportărilor umane la boli. Subtitlul mai indică însă şi faptul că va fi vorba de o înţelegere propriu-zis filosofică. Fapt care - din motive "tehnice" şi evidente - va trebui să se valideze aici, în principal, din "ductul" şi din orizontul meditativ al prezentării însăşi, şi nu din conceptualitatea ei "de strictă specialitate".

Nimic nu este mai caracteristic omului, decât faptul că noi ne centrăm raporturile noastre cu bolile - şi nu numai cu cele umane, dar şi cu cele vegetale şi animale! - în primul rând dintr-o perspectivă medicală. Deci din perspectiva observării-studierii, prevenirii, tratării-ameliorării sau vindecării lor posibile. Perspectivă care nu acoperă totuşi complexitatea raportărilor umane faţă de boli. Există asistenţa şi la politicile sociale, tehnica (medicală), sociologia, demografia, psihologia, antropologia, istoria, istoria ştiinţei, religia sau chiar multe opere artistice etc. Care, şi ele, tratează bolile. Şi, - de ce nu? - există şi filosofia!

Ori, filosofic vorbind şi privitor acum la om, el nu este numai bolnav - fiind numit de medicină chiar "bolnavul" - şi el nu este numai "sănătos" - mai exact ne-, sau încă... ne-bolnav... ci boala este, şi este percepută şi fixată în mod efectiv, existenţial şi permanent de către fiinţa umană, ca fiind tocmai o posibilitate!

Desigur, o posibilitate aparte, dar aparţinând... vieţii. Mai precis: aparţinând tocmai esenţei vieţii. Deci nu doar vieţii umane, ci în genere: viului. Căci, în realitatea ei esenţială, fără posibilitatea bolii (ca şi fără posibilitatea sănătăţii) nici nu există în fond viaţă!

Boala ţine deci - şi tocmai ca posibilitate! - chiar de esenţa vieţii. Ea nu este nicicum o simplă "eventualitate" ne-esenţială a ei, ci una care afectează fiinţa umană tocmai în modurile sale de a fi şi tocmai într-o manieră deficitară.

Iar deficienţele - fiind, deficienţe ale modurilor de a fi şi de a se realiza ale omului - sunt, desigur, funciarmente problematice şi sfidătoare. Ele nu sunt însă doar aspecte pur "negative", şi nici doar "lipsuri" în sensul brut şi imobil! Ci, aparţinând fiinţei umane în existenţa ei posibilă - deci în evantaiul privativ al posibilităţilor sale de a fi - deficienţele îl şi "mobilizează" pe om. Atât cu referire la modul său deficitar "concret" de a exista, cât şi cu privire la celelalte moduri de a fi care-i aparţin tot lui.

În acelaşi timp, deficienţa bolii, se caracterizează şi se specifică pentru om şi în mod reflexiv. Tocmai prin faptul că ea afectează privativ (deficitar) şi posibilităţile umane de a se raporta la însăşi deficienţele proprii ale modurilor de a fi şi de a se realiza ale bolnavului. Oricât să fie de circumscrisă, ca fiind cutare boală, ea nu "rămâne" prin urmare doar o deficienţă anumită, ci tinde spre atingerea întregului posibilităţilor de a fi ale bolnavului. Iar prin aceasta boala produce deficienţe existenţiale şi în raportarea (reflexivă) la propria-i deficienţă (iniţială).

Şi chiar acest aspect caracterizează în esenţă şi raportarea specific umană la posibilitatea bolii. Adică faptul că, omul se raportează - mai precis, se poate raporta! - la posibilitatea bolilor tocmai înţelegându-le, experimentându-le, prefigurându-le şi asumându-le ca fiind - în genere! - propriile sale posibilităţi existenţiale privative.