ATELIERUL PHILOBIBLON MEDICA



Asociat revistei Philobiblon, atelierul Philobiblon Medica intenţionează a fi un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând în mod preponderent artei şi ştiinţei medicale, dar care se află de fapt la graniţele şi la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, teologia etc.). şi care sunt rareori - sau cu prea multă precauţie - abordate în acest fel.




    

Invitaţie

Întâlniri viitoare
Schiţa prezentării la Atelierul din data de 9 decembrie 2009

Octupleţii Suleman - între etica reproducerii şi scandal mediatic

Lector Dr. Mihaela Frunză
U.BB.
Facultatea de Filosofie

Conferinţa propune spre discuţie un studiu de caz al uneia dintre cele mai mediatizate familii americane - respectiv Nadya Suleman şi cei 14 copii ai săi, dintre care ultimii opt reprezintă cel mai longeviv caz de octupleţi supravieţuitori din istorie.

Dincolo de exagerările şi uneori abuzurile mediatice care au tratat cazul ca pe o poveste de scandal, rămîn în picioare dilemele etice suscitate de acest caz neobişnuit: cît de mulţi embrioni pot fi implantaţi la cerere prin procedeul fertilizării in vitro? Cît de "mulţi" înseamnă "prea mult" în cazul unei sarcini multiple? Cum anume ne raportăm la libertatea reproductivă? Ce fel de politici reproductive trebuie să promoveze o societate? Cum pot fi echilibrate libertatea şi responsabilitatea?

Conferinţa încearcă să articuleze cîteva răspunsuri la aceste întrebări şi să adreseze altele la intersecţia dintre etica medicală şi etica mass-media.


back