POEZII DE CRACIUN
"Colind"
"Lumina"
"Intrupare"
Din volumul "Osana luminii" de Zorica Latcu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române, Cluj, 1947
|
Lerui, Doamne, Ler, Din înaltul Cer, Cerne Maica, cerne, Fulgii moi i-asterne, Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă, Să nu se cunoască Ce Fiu va să nască. Lerui, Doamne, Ler, Din înaltul Cer, Coboară, coboară Presfânta Fecioară; Dar pe unde merge Urma i se sterge, Taina din vecie Nimeni să n-o stie. Lerui, Doamne, Ler, Din înaltul Cer, Intră-n staul, iată Maica Preacurată În staul de vite, Pe paie strujite, Să nu se cunoască Ce Fiu va să nască. Lerui, Doamne, Ler, Din înaltul Cer, Cerne luna, cerne, Raze albe-asterne, Lumina cerească Din iesle să crească, Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă, Din înaltul Cer, Lerui, Doamne, Ler!... Cu raza, bati din veci aceeasi cale, Cum vii din nesfârsit înspre-nserări, În umbra noastră faci din nou cărări, Să Te primim cu svon de osanale. Te dăruiesti, cu rodul toamnei Tale, Doar celor care plâng în asteptări, Aluneci lin, căzând din zări în zări Spre duhuri care stiu să fie goale. Tu treci mereu în neguri nesfârsite, Să biruiesti amurgul prin Calvar Si-n taina frumusetii negrăite, Te nasti de sus în foc de raze iar, Ca să-mplinesti minuni făgăduite, Lumina Tu, nespus de mare har! Din Slava Ta cerească Te coboară, Spre Vifleemul sufletului meu Si-n staulul smereniei, Fecioară, Intrând să nasti pe Unul Dumnezeu. Să-L înfăsori în cântece de slavă Ca-n scutece subtiri de bumbăcel; Si ca-ntr-o iesle plină de otavă În pacea duhului să-L culci pe El. Pleca-vor magii, soli din altă zare, Călăuziti de focul alb de stea, S-aducă nou prinos de închinare, La staulul smereniei, Doamna mea; Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului istet; Voi făuri din versul meu, Stăpână, În jarul gândului, comori de pret. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelnitele reci: Tămâia magilor va arde iară, Cu fum de proslăvire până-n veci. Si, ca să fie plină dăruirea, Voi presăra din visteria lor, Cu boabele de smirnă grea, iubirea, Cea fără de prihană si de dor. Stiu bine, că nu-s vrednică, Fecioară, Să-ti fiu în noapte acoperământ; Ci-n mila Ta din Ceruri Te coboară, Să nasti în duhul meu pe unul Sfânt. |