Szabó Enikő

În numărul din aprilie al revistei Bibliorev v-am prezentat câteva aspecte ale istoriei cafenelelor literare din Budapesta secolului trecut. Acum o să vă fac cunoştinţă cu câteva dintre cele mai importante şi îndrăgite cafenele literare ale acelor vremuri.

Cafeneaua Abbazia se găsea pe actuala stradă Andrássy. Fiind fondată de către Steuer Gyula, a funcţionat între 1888 şi 1948. La conducerea sa se afla mereu câte un membru al familiei Steuer. A fost una dintre cele mai frumoase şi luxoase cafenele din capitală, fiind decorată cu uriaşe oglinzi din Bruxelles (poate cele mai mari din întreaga monarhie), mese din marmură de onix şi plante exotice. Cei mai fideli clienţi au fost chiar de la început politicienii şi scriitorii. Aici se întâlneau ziariştii şi editorii unor publicaţii precum Polgár, Pesti Hirlap, Az Est, Magyar Hirlap, Világ. La începutul secolului erau nelipsiţi artiştii plastici, pictorii, sculptorii, ca de exemplu vestitul Szinyei Merse Pál.

În timpul războiului cafeneaua a suferit pagube însemnate şi nu s-a reuşit o restaurare atât de elegantă. O vreme a funcţionat ca şi restaurant, apoi ca fast-food. De la începutul anilor '90 funcţionează o agenţie bancară în locul ei.

Pe strada Erzsébet la început era cafeneaua Vanek, redenumit Angol mai târziu. Prin reconstruire s-a deschis pe 1 iunie 1932 café Bucsinszky. Mobilată modern, cu pereţii zugrăviţi în roşu, podea din linoleu colorat şi garderobă cu lift, avea de asemenea o bucătărie plină cu echipament de ultimă generaţie. A devenit foarte repede un local popular, cu clientelă fidelă. Până la ora 11 se servea un mic dejun ieftin pentru scriitorii săraci: produse de patiserie cu unt şi cafea. În afară de asta, apa minerală şi fructele de după masa de prânz erau gratuite. Unul dintre clienţii cei mai fideli era poetul József Attila. De obicei juca şah cu Nagy Lajos (cel care a luat ca temă această cafenea pentru romanul Budapest Nagykávéház). De asemenea trecea des pe aici Szerb Antal, Harmath Imre şi Rejtő Jenő care considera localul ca fiind "locul de muncă". Chiar a numit unul dintre personajele sale principale după proprietarul cafenelei, domnul Vanek.

Cafeneaua Centrál s-a deschis în 1887 pe actuala stradă Egyetem. Ocupa tot parterul clădirii, cu opt săli, două săli de joc, cafenea şi garderobă. A fost fondat de către un anumit domn Seemann pentru ginerele său, Frankl. Un alt proprietar a fost Mészáros Győző, cel care l-a desemnat pe Bevilaqua Borsody Béla să scrie o istorie a cafenelelor din Budapesta, lucrare apărută în 1935. Deşi are multe greşeli, este una dintre operele fundamentale ale acestui subiect. Mare parte a fost scrisă chiar în cafeneaua Centrál.

              

În jurul acestui local se găseau biblioteci, edituri, o universitate şi o tipografie. În asemenea condiţii a devenit repede un centru intelectual, la fel de important ca şi New-York. Amândouă erau locaţii de bază ale vieţii literare maghiare. Aici s-a născut ziarul A Hét, sub conducerea lui Kiss József. Aici se scriau majoritatea articolelor, se trimiteau pe loc la tipografia Athenaeum din apropiere şi tot aici se corectau. La acest ziar s-au abonat absolut toate cafenelele din oraş. Însă cel mai important eveniment a fost naşterea ziarului Nyugat ce reprezenta o ideologie complet nouă. Din prima clipă, din 1908, timp de opt ani întâlnirile au fost zilnice. Printre cei care veneau regulat se număra Ady Endre, Kosztolányi Dezső, Molnár Ferenc, Heltai Jenő şi Babits Mihály. Acesta a inclus cafeneaua în romanul Halálfiai sub numele de Siena şi chiar aici i-a cerut mâna lui Török Sophie. Între 1940 şi 1944 aici funcţiona cercul literar şi de ştiinţe sociale al Academiei Bolyai. Tot aici se întâlneau scriitoarele maghiare care au pus bazele societăţii Kaffka Margit.

Pe 2 iulie 1949 cafeneaua Centrál şi-a închis definitiv porţile. După aceea a avut mai multe roluri, de la mijlocul anilor '60 fiind clubul ELTE. Rămăşiţele decoraţiunilor originale (treptele, candelabrele, stâlpii etc.) au fost declarate protejate, dar azi nu se mai ştie nimic despre ele. Până de curând a funcţionat o sală de jocuri ultramodernă în acest loc, însă conform ultimelor informaţii, se pare că această cafenea vestită ar putea renaşte în viitor.

Cafeneaua EMKE a fost fondată în 1895 de către Wassermann Jónás. Numele este prescurtarea de la Asociaţia culturală maghiară din Ardeal. Această asociaţie într-adevăr îşi avea sediul aici. Se organizau des programe de cabaret, cu participarea unor actori ca Rózsahegyi Kálmán sau Péchy Blanka. Perioada de glorie a localului a fost în anii 1910-1920. Clienţii de bază au fost în principal artiştii Teatrului Naţional, artista Blaha Lujza chiar a locuit în clădire în anii 1900. O curiozitate tristă este că poetul József Attila a fost chelner aici în vara anului 1919. Această cafenea avea chiar o bibliotecă cu fond de împrumut la dispoziţia clienţilor. Familia Wassermann a vândut localul, iar noii proprietari au lărgit şi redecorat spaţiul în 1922, având acum în total 610 locuri. Cu ajutorul unor decoratori profesionişti au ridicat cafeneaua la rang european. Din păcate în al doilea război mondial a suferit pagube considerabile şi nu a mai putut fi restaurată.

În 1895 se deschidea pe strada Andrássy cafeneaua Japán, care şi-a primit numele de la faianţa decorativă cu motiv japonez (mai târziu pe lângă acestea au primit loc pe perete caricaturile clienţilor). La începutul secolului XX clienţii cei mai fideli au fost pictorii, sculptorii şi colecţionarii de artă. Câteva nume mari: Szinyei Merse Pál, Rippl-Rónai József, Pólya Tibor. Din anii '20 locul acestora este preluat de către scriitori şi artişti (Molnár Ferenc, Tersánszky Józsi Jenő, Radnóti Miklós, Zelk Zoltán). Aceştia dacă nu scriau, jucau şah, împărţindu-şi masa de prânz între ei (ceea ce consta de obicei într-o farfurie de supă de fasole boabe şi era totodată şi cina lor). Cafeneaua şi-a încetat activitatea în 1949, iar în locul ei azi funcţionează Librăria Scriitorilor.

Despre cafeneaua New-York s-ar putea scrie un capitol întreg, dar o să ne rezumăm doar la cele mai importante informaţii. Modul de scriere a numelui s-a modificat de mai multe ori de-a lungul timpului: Newyork, New York, New-York. De fapt, aşa, cu liniuţa se scrie şi pe placa de marmură de pe faţada clădirii. Este cea mai longevivă şi mai rezistentă cafenea literară care şi azi încearcă din răsputeri să renască. Clădirea la parterul căreia s-a deschis cafeneaua a fost construită în ultimii ani ai secolului XIX, pentru compania de asigurări de viaţă New York. Cafeneaua a fost decorată în stilul cafenelelor franceze, cu multă marmură, fresce şi decoraţiuni din metale preţioase. Avea salon separat pentru sexul frumos, două săli de joc, la demisol restaurant, iar în mijloc salon de biliard. Evident, era destinat păturilor înstărite ale societăţii, însă atrăgea tot felul de oameni, începând de la aristocraţi până la lumea boemă. Din anii 1900 până la primul război mondial sub conducerea fraţilor Harsányi a atins un nivel cu adevărat european şi a devenit o veritabilă cafenea literară. Harsányi Adolf a alcătuit din cărţile proprii o mică bibliotecă de împrumut, în fondul căreia se găsea pe lângă multe alte cărţi utile seria întreagă a lexicoanelor Pallas. Ei au fost primii care au instaurat obiceiul "platoului literar" care era destinat exclusiv scriitorilor. Numărul din aprilie 1913 al Magyar Vendeglős- és Kávésipar spune că Csetéry Kálmán a fost client vreme de 25 de ani, stând mereu la aceeaşi masă din marmură, iar când a murit, fraţii Harsányi i-au făcut piatra de căpătâi din această masă, pe cheltuiala cafenelei. Unul dintre chelneri/four poreclit Zsán (pe numele adevărat Bezalek Dávid) ştia despre fiecare client în parte ce şi cum îi place. A fost într-atât de îndrăgit şi profesionist, încât la împlinirea a 50 de ani de muncă, a fost amintit în Pesti Napló şi în Világ, în anul 1922.

În această cafenea se puteau consulta toate cotidienele şi magazinele de artă şi literatură din lume, după cum scria pe tabla lor.

În 1913 Bánó Dezső a ajuns în fruntea conducerii localului. În timpul primului război mondial viaţa cafenelei s-a schimbat fundamental. Clienţii vechi s-au rărit, iar în locul lor veneau cei care transportau diferite provizii armatelor. Apoi în 1918 iar s-a schimbat conducerea, şi odată cu aceasta, şi profilui localului, devenind în primul rând loc de distracţie, cu restaurant şi bar în loc de biliard.

Reînflorirea cafenelei se leagă de numele lui Tarján Vilmos. El a fost un reporter pentru mai multe publicaţii, şi a acceptat, împreună cu mai mulţi prieteni să se ocupe de New-York. Partea lui de bani a câştigat-o la cărţi, jucând sistematic luni de zile. Ei au renovat încăperile, au mărit sala de bar, şi au dat şi spectacole de noapte. Cafeneaua reînnoită a fost atracţia principală a oraşului. Toţi artiştii străini care vizitau capitala, au fost duşi măcar o dată să vadă New-York-ul. În cartea de musafiri găsim nume mari: Josephine Baker, Thomas Mann, Maurice Ravel, Ramon Novarro. O anecdotă spune că Tarján Vilmos a aruncat cheia cafenelei în Dunăre, gestul fiind un simbol al faptului că de acum încolo cafeneaua va fi deschisă zişi noapte.

Este de menţionat faptul că deşi cafeneaua avea un succes imens şi funcţiona într-adevăr zi şi noapte, literatura nu avea un rol important în această epocă. New-York-ul lui Tarján a fost caracterizat de lux: cabaret, bar muzical, ansambluri europene de succes, musafiri vestiţi, curiozităţi culinare...însă criza economică a anilor '30 a adus probleme mari. Falimentul nu a putut fi evitat. A fost preluat de mai mulţi chiriaşi, însă anii de război nu au favorizat viaţa cafenelelor.

În al doilea război mondial clădirea a suferit pagube însemnate. În primăvara anului 1945 se vindeau cartofi şi melasă în sălile distruse, iar mai apoi pantofi. Deşi în luna mai şi-a deschis porţile, doi ani mai târziu iar s-a închis cu ocazia renovărilor. Complet remodelat, s-a deschis ca şi espresso şi bufet. Degeaba s-au cheltuit însă mulţi bani, clienţii nu mai regăseau între aceşti pereţi nici măcar urmele vechiului New-York. În 1954 (după mai mulţi proprietari) a redevenit cafenea sub numele de Hungária. Forgó Gábor a fost cel care a restaurat din nou cafeneaua, care acum arată la fel ca pe vremuri.

Din punct de vedere literar şi artistic, New-York a fost poate cel mai important centru al vieţii intelectuale şi culturale maghiare. Era înconjurat de edituri, tipografii şi teatre, care au dat mulţi clienţi fideli. Aceştia erau asteptaţi cu multe reduceri şi oferte speciale. Aici se scriau opere literare, se vindeau cărţi, se citea, se năşteau legende. Veneau artişti mari şi mici, colecţionari de artă, cartofori şi oameni care pur şi simplu îşi petreceau timpul aici. Poeţi, reporteri, muzicanţi, critici, actori şi pictori - toţi se întâlneau la New-York. Cei mai săraci consumau cafea, cei mai înstăriţi comandau doar şampanie. Epoca de aur a vieţii literare se situa aproximativ în prima decadă a secolului XX. S-au născut multe opere literare aici, scrise de autori celebri ca şi Kosztolányi Dezső sau Molnár Ferenc. Cafeneaua în sine a fost imortalizată în numeroase opere. De asemenea a avut un rol important din punct de vedere al cinematografiei. De exemplu aici a luat naştere cuvântul "mozi" spus de Heltai Jenő (de la mozgókép, adică imagini mişcătoare). Mulţi cineaşti îşi dădeau întâlnire aici şi se redactau magazine de critică cinematografică. Chiar s-a alcătuit un club de film în 1923 cu Zolnay Vilmos în frunte, club care s-a dizolvat în 1935.

În curând au apărut şi artiştii plastici, care au găsit aici nu numai un loc de muncă, ci şi o galerie, pe pereţii cafenelei. Până la mijlocul anilor '80 a redevenit un centru al vieţii literare, ajutat şi de faptul că în clădire mai funcţionau şi edituri ca Szépirodalmi Könyvkiadó, Európa Kiadó, Móra Könyvkiadó, şi mai multe edituri ale unor cotidiene, magazine literare şi culturale. În octombrie 1964 pe locul fostei săli de jocuri de cărţi se deschide un salon literar, unde musafirii erau aşteptaţi cu hârtie şi instrumente de scris. Între clienţi se numărau feţe vechi şi noi: Tersánszky Józsi Jenő, Tamási áron, Illyés Gyula, Karinthy Ferenc, Moldova György, Lázár Ervin.

Deşi editurile din clădire şi-au încetat activitatea, cafeneaua şi-a păstrat farmecul. Încă şi azi se întâlnesc acolo editorii magazinului 2000, povestesc cu scriitorii mai în vârstă. Ei ştiu că moştenirea intelectuală şi culturală a cafenelei nu trebuie sa se piardă niciodată, deoarece fără New-York cultura epocii moderne ar fi mult mai săracă.

Ultima cafenea de o importanţă majoră a fost Pilvax. În anul 1838, cu exact 10 ani înainte de revoluţie se deschidea Cafe Renaissance, sub conducerea polonezului Privorszky Ferenc. Modelul a fost cafeneaua cu acelaşi nume din Paris, locul de întâlnire a emigranţilor polonezi. S-a preluat de asemenea ideologia revoluţionară. În octombrie 1842 cafeneaua şi-a schimbat proprietarul, cel nou numindu-se Pillvax Károly. Cafeneaua deja se numea Pilvax când, în primăvara anului 1846 Petőfi Sándor şi Jókai Mór au pus bazele Asociaţiei celor Zece. Pe 14 martie 1848 trimisul tineretului din Bratislava dădea de veste, urcat pe o masă de biliard, că la Viena a izbucnit revoluţia. Petőfi a sugerat ca a doua zi dimineaţa să se întălnească aici pentru a discuta despre ceea ce trebuie sî facă în continuare. La ora 8 dimineaţa aici a recitat el faimosul Nemzeti dal, finisat chiar în noaptea precedentă. Aici s-au trecut pe hârtie cele Douăsprezece puncte, şi de aici s-au dus şi au ocupat tipografia Landerer, unde au tipărit Nemzeti Dal şi cele Douăsprezece Puncte.

Deşi cafeneaua are alt proprietar de doi ani, nu şi-a schimbat numele. Pe 17 martie tinerii revoluţionari au luat tabla cu numele Pilvax de pe clădire şi au redenumit-o Forradalmi Csarnok, adică Galeria Revoluţionară, purtând acest nume până în august 1849. Cu toate astea, cafeneaua a intrat in istorie sub numele cunoscut de Pilvax.

După eşuarea revoluţiei a primit numele de Kaffee Herrengasse, după numele străzii pe care se afla. Însă în 1870 proprietarul de atunci a luat hotărârea curajoasă s-o redenumeasca Pilvax, iar pe perete a pus câte un exemplar original înrămat din Nemzeti dal şi Douăsprezece Puncte, iar lângă ele, în vitrină, tacul de biliard al lui Petőfi.

În primăvara anului 1911 clădirea originală a fost demolată. Noul Pilvax a fost construit în apropiere, în 1927. De la începuturi a devenit locul de întâlnire al Asociaţiei Petőfi. Azi nu mai are nimic din legendara cafenea, este doar restaurant şi bar. Placa comemorativă este ascunsă bine, în scara casei de la Pasajul Pilvax numărul 7.

Cu toate că şi în zilele noastre apar fel şi fel de cafenele literare şi artistice, din păcate acestea apar şi dispar fără să îşi lase amprenta pe viaţa culturală a acestei metropole europene...se organizează seri literare, cu versuri şi proză, lansări de carte, seri muzicale, dar se observă, se ştie că aceste demersuri nu o să mai aiba aceeaşi însemnătate şi acelaşi impact ca şi in secolul XIX, că "epoca de aur" a cafenelelor literare a trecut ireversibil.

1. Bodor, Ferenc : A pesti polgárság XX. századi szinterei, ökotáj, 1992, anul 1, nr. 1, p. 34-40
2. Szentes, Éva : Irodalmi kávéházak Pesten és Budán, Budapest : Universitas, 1998
3. Szini, Gyula: Irodalmi kávéházak, Nyugat ,1917, nr. 1
4. Wikipedia