English    Deutsch    Magyar
Pagina principala














BIBLIOGRAFIA ISTORICĂ A ROMÂNIEI (2004-2006) - VOL.IX
Formular de comandă

Stimaţi colegi,

Institutul de Istorie "George Bariţ" şi Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga", din Cluj-Napoca, vă înştiinţează despre apariţia volumului XI al "BIBLIOGRAFIEI ISTORICE A ROMÂNIEI (2004-2006)", Bucureşti, 2007, 520 p. atât în format print cât şi electronic, pe CD.

Corpusul bibliografic realizat de un trudnic colectiv de specialişti (autori şi colaboratori din ţară şi străinătate), - care a prelucrat, minuţios şi pertinent, baza de date acumulată în spaţiu şi timp în palier autohton şi extern -, reprezintă un benefic instrument de lucru ştiinţific, sorgimentat din dorinţa de a comensura, eficient şi prompt, în consonanţă cu evoluţia pragmatică actuală, producţia istoriografică naţională pentru un circumscris subiect de cercetare.

Intenţia de a oferi o închegată perspectivă sintetică, competitivă şi utilă informativ, în peisajul scrisului istoric românesc, şi nu numai, se materializează, astfel, prin însăşi arhitectura internă a lucrării ( A/ PROBLEME GENERALE; B/ ISTORIA ROMÂNIEI; C/ ISTORIA UNIVERSALĂ; D/ ADDENDA), vizibilă prin succesiunea legico / logică de subdiviziuni (A/ ISTORIOGRAFIE, ISTORICI; ISTORIA ÎN RELAŢIE CU ALTE ŞTIINŢE; BIBLIOGRAFII, DICŢIONARE, ENCICLOPEDII; ŞTIINŢELE AUXILIARE; B/ SINTEZE; PREISTORIE ŞI ANTICHITATE; EVUL MEDIU; EPOCA MODERNĂ; ISTORIE CONTEMPORANĂ; ISTORIE LOCALĂ; MINORITĂŢI, ROMÂNII DIN AFARA GRANIŢELOR ŢĂRII; CULTURĂ, ŞTIINŢĂ ŞI CIVILIZAŢIE; C/ GENERALITĂŢI; ISTORIOGRAFIE, MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE; INSTITUŢII-ARHIVE-BIBLIOTECI-MUZEE; EPOCA VECHE; EVUL MEDIU; EPOCA MODERNĂ; EPOCA CONTEMPORANĂ; CULTURĂ, ŞTIINŢĂ ŞI CIVILIZAŢIE; BISERICĂ ŞI RELIGIE; PERSONALITĂŢI; D/ LUCRĂRI GENERALE; ISTORIE VECHE; ISTORIE MEDIE; ISTORIE MODERNĂ; ISTORIE CONTEMPORANĂ), meditate şi finalizate în raport de interacţiunea unor criterii existente funcţional în plan alfabetic / cronologic / tematic şi cantitativ / calitativ.

Autorii au izbutit să reflecte problematica într-un spirit interdisciplinar şi într-un context informaţional stringent pe seama interconexiunii bibliografice de specialitate. Beneficiind de recente modele în areal ştiinţific internaţional, exerciţiul bibliografic restitutiv (10539 de titluri investigate, plus alte 1036 în "Addenda") este structurat în funcţie de materialul depistat şi înseriat în capitole şi subcapitole, conform importanţei deţinute şi a istoriografiei aferente.

Trei categorii de indici - de autor, general de nume şi de subiecte - precum şi necesarele liste de abrevieri întregesc consistenţa tomului în strădania de a creiona stadiul actual hermeneutic şi de a sugera alte / noi piste de stratigrafiere bibliografică a evoluţiei istoriografiei noastre.

Validarea dezideratului trecerii gradate la elaborarea şi prelucrarea fişelor pe suport electronic, în încercarea de a impune şi generaliza varianta editării computerizate, sub formă de CD, adiacentă celei uzuale în format de carte, contribuie exemplar la justificarea şi încurajarea efortului colectiv de a oferi circuitului de profil din ţară şi străinătate, un exemplu de irefutabilă referinţă bibliografică.

Considerăm că această ofertă vă captează atenţia de a medita şi acţiona cu privire la recentul volum de "BIBLIOGRAFIE ISTORICĂ A ROMÂNIEI"!

Pentru informaţii referitoare la posibilităţile de achiziţionare, ofertele promoţionale şi comenzi vă puteţi adresa Biroului de Marketing al Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga", la adresa de email marketing@bcucluj.ro sau la numărul de telefon: 0264-597012 int. 133






CONTACT:

   Adresa:
     Str. Clinicilor nr. 2
     Cluj-Napoca
     cod 400006, România
   Telefon:
     40-264-597092
   Fax:
     40-264-597633
   E-mail:
     informatii@bcucluj.ro







  
powered by FreeFind
Toate drepturile rezervate